Se afișează postările cu eticheta management educational. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta management educational. Afișați toate postările

duminică, 6 iunie 2021

Despre metodologia privind concursul de directori


În ultima perioadă, s-a făcut atâta vâlvă despre concursul de directori, au fost numeroase ieșiri în presă, cu laude că vom face și vom schimba, au fost politicieni tineri care s-au consultat cu tot felul de specialiști în diverse întâlniri, au luat cuvântul în Senat și au organizat întâlniri în Parlament, de ziceai că o să avem cea mai bună competiție ever. Sincer, m-aș fi bucurat foarte tare, pentru că știți ce cred eu că, dacă director bun nu e, nimic nu e.

Citesc acum metodologia pusă în consultare publică și constat că acest concurs nu va fi foarte deosebit față de ce am avut în 2016. Au trecut 5 ani și nu avem încă standarde serioase pentru această funcție, construite conform nevoilor de management și leadership modern, deși ar fi fost ușor de realizat, sunt atâtea modele elaborate de alte țări. Avem aproape aceeași bibliografie, pe Bush și pe Hattie (nu e foarte relevant pentru management, dar, mă rog) și Senge, în loc de 2 autori români care au fost pe listă în 2016 (puteau să fie mai mulți autori pe această listă, să citească candidații cu această ocazie, sunt mulți autori români buni care au scris pe această temă, iar cărțile lor sunt în librării sau în școli, unele elaborate în cadrul unor proiecte MEN), plus legi și regulamente pe care să le știi pe dinafară, în anul 2021, închipuiți-vă. Apoi, va fi un test standardizat, realizat probabil de reprezentanți ai unei companii (în vogă în aceste vremuri, care se ocupă de testarea elevilor), care au elaborat și întrebările acelea cu măgarul din 2016. 
 
Ca și în 2016, va fi un interviu în fața unei comisii compuse cam din aceleași persoane ca atunci- reprezentanți ai școlii, ai autorităților locale, ai inspectoratului și ( aici e ceva nou), ai unor firme de resurse umane mijlocii, mari sau foarte mari sau ai universităților, toți acești „specialiști în management școlar” având rolul ca în 60 de minute să evalueze, citez, „competențele de management strategic, operațional și de comunicare”, „abilitățile de rezolvare a unor situații-problemă, raportat la contextul și specificul unității de învățământ și competențele digitale, printr-o probă practică, ale candidatului”. Mă întreb, chiar pot să o facă? 
 
Ce e nou e că se poate prezenta la concurs orice profesor cu minim 5 ani vechime, ceea ce, după părerea mea nu este în regulă, am zis aici, încă din februarie - https://ancatirca.blogspot.com/search.... A ajunge director de școală cred că trebuie să fie o evoluție normală în carieră a unui profesor, care are ceva ani de experiență, care a avut anterior poziții de conducere și coordonare la nivelul departamentelor școlii, în proiecte de colaborare, care e apreciat de părinți, elevi și colegi, știe să se poarte, să asculte și să vorbească. 
 
Și, pentru că mi-am adus aminte cu drag de anii când eram directoare de școală, am umblat la „arhivă” și iată o fotografie din primul meu an de directorat, în 1998 și o diplomă primită prin 2000 și un pic, ziceau copiii că eram o șefă mishto 🙂.

miercuri, 11 martie 2020

Vorba de educație - dacă aș fi directoare


Dacă aș mai fi directoare de școală:
✏️m-aș întâlni azi cu profesorii și m-aș asigura că fiecare va comunica într-un anume fel cu elevii și părinții în perioada următoare și că are pregătite niște activități pentru copii, că le dă de lucru ceva, un proiect, o carte de citit, un set de exerciții, un poster etc. sau că face niște lecții online (cei care știu să facă asta și au și resursele necesare);
✏️aș pregăti și aș transmite părinților un text scurt, dar clar, cu ce ar trebui să facă în zilele următoare;
✏️mi-aș face curat ca lumea în școală;
✏️aș profita de această perioadă și aș rezolva chestii nerezolvate sau amânate, caz în care m-aș putea întâlni (și) cu vreun grup de profesori;
✏️m-aș gândi serios la un plan B, mereu la îndemână pentru astfel de situații, cu proceduri privind comunicarea și învățarea online. #vorbadeeducație

luni, 7 octombrie 2019

La o VORBĂ-POVESTE despre educație - directorul de lângă noi


foto din arhiva personală- întâlnire cu directori de școli, Ilfov, 2019


Un băiețel de gimnaziu cu care vorbeam zilele trecute în orășelul P. nu a știut să îmi spună cum o cheamă pe directoarea școlii în care învață și mi-a spus că o vede doar la deschiderea școlii și când vine în clasă să îi certe („să urle la noi”, citez ) pentru că au făcut niște rele. Cum e foarte trist ce am auzit și pentru că am văzut și eu că unii directori sunt foarte vizibili online (și prin diverse alte activități prin care își promovează, duplicitar, propria persoană) și aproape nevăzuți în școala lor, las aici o #vorbădeeducație despre ce le spun directorilor în cursurile de management educațional pe care le țin și în care vin cu multe exemple din experiența personală de directoare de școală.

Le  spun să fie prezenți în tot ceeea ce mișcă în școală, să fie cât mai văzuți de elevi, profesori și părinți, să fie cât pot de mult în mijlocul copiilor, în clase, pe holuri, la activități, să fie vizibili și să nu stea închiși în birouri în care intră doar anumite persoane, pe alese. 

Le spun să își întâmpine în fiecare zi sau măcar într-o zi din săptămână elevii la intarea în școală, după ce se sună. Să le spună bun venit, să îi privească în ochi pe fiecare, să le spună o vorbă de încurajare azi unuia, a doua zi altuia.  

Le spun să exerseze ceea ce eu numesc „practica ușilor deschise”, să știe lumea din școală că sunt diponibili și că sunt acolo, lucrând pentru ei.

Le spun să fie prezenți lângă profesorii lor, în cancelarie, la pauza mare, să bea o cafea cu colegii, să îi întrebe ce mai fac și cum o mai duc.

Le spun să fie prezenți la cât mai multe activități din afara clasei, să fie ei inițiatorii și motorul și cei care transmit energia. 

Le spun să aibă mereu un moment liber pentru părinții care vin cu o problemă, să își facă timp să îi  asculte si să găsească soluții împreună.

Le spun să treacă frecvent prin clase și să îi întrebe pe copii cum le mai merge, ce s-a întâmplat frumos la clasă, ce probleme au mai fost în ultima vreme.

Pentru că, dacă director LÂNGĂ noi nu e, nimic nu e.

vineri, 19 iulie 2019

Vorba de educație - despre directori


Cursurile și întâlnirile mele cu directorii de școli și cărțile și articolele de management educațional pe care le-am scris au la bază ideea că schimbarea în educație depinde de ceeea ce fac și de cum sunt cei care conduc școlile. Din experiența proprie de fostă directoare și din ce am mai văzut și citit, sunt convinsă că un director de școală are un rol esențial în schimbarea în bine a unei școli și că nu se poate face reformă cu o persoană care nu are nici competențele, nici valorile morale necesare pentru a conduce echipa școlii printr-un proces real și profund de schimbare. 

Pentru că, dacă director bun nu e nimic nu e, e mult de lucru prin zona aceasta pe la noi. De exemplu, cred că directorii au mare nevoie să știe cum se construiește o comunitate profesională autentică și puternică, în care profesorii lucrează împreună, dialoghează, îşi împărtăşesc experienţele, au aceleași credinţe şi valori, colaborează şi fac eforturi comune pentru ca FIECARE copil să progreseze 
( accesul la publicațiile din imagine este gratuit, pe blog, la acest link http://ancatirca.blogspot.com/p/blog-page.html)

marți, 19 iunie 2018

Director de școală de sec.XXI


Profil de director de școală de sec.XXI: o combinație optimă între instructional leadership ( când te concentrezi să îmbunătățești modul în care se predă și se învață în școala ta) și distributed leadership (când nu iei decizii de unul singur, ci împreună cu copiii, părinții și cei din comunitate).

miercuri, 15 noiembrie 2017

Comunitatea profesională într-o școală



Schimbarea în educaţie necesită formarea la nivelul şcolii a unei comunităţi profesionale, care să permită instituţionalizarea practicilor inovatoare şi creşterea performanţelor. 

In şcolile în care comunitatea profesională este una puternică, profesorii lucrează împreună, dialoghează, îşi împărtăşesc experienţele de la clasă și de pe la cursurile de formare la care participă, au aceleași credinţe şi valori, colaborează şi fac  eforturi comune pentru ca FIECARE copil să progreseze.

Pentru ca în şcoală să se dezvolte o comunitate profesională puternică este nevoie de anumite condiţii, care ţin atât de structuri (alocarea de timp pentru întâlniri şi discuţii, existenţa unor spaţii în care profesorii se pot întâlni, asumarea de roluri şi responsabilităţi interdependente, proceduri de comunicare), cât și de resursele umane (relaţii bazate pe încredere şi respect, prezenţa unor directori suportivi, practicarea unui management participativ).

O comunitate profesională într-o școală nu se creează peste noapte, este nevoie de timp și intervenții bine planificate care să vizeze acest scop, e ca un puzzle care se construiește pas cu pas.

În acest sens, din experiența mea de directoare de școală, le recomand managerilor școlari următoarele:

·    👉 să aloce în programul școlii timp pentru întâlniri şi discuţii despre situații întâlnite la clasă sau în școală (de exemplu, noi ne întâlneam cu învățătoarele lunea, în pauza mare, la o cafea, pentru a vorbi despre ce aveam de făcut în săptămâna care începea);
·     👉să instituționalizeze la nivelul colectivului de profesori practica împărtășirii de experiențe, observării reciproce a unor lecții și furnizării de feedback ( noi aveam o activitate  regulată numită „Arată și spune”, Show&Tell, o văzusem la o școală din UK -cine avea ceva deosebit de arătat colegilor îi invita la clasă și le arăta-putea fi o metodă pe care o utiliza cu succes, un proiect realizat cu copiii etc.);
·   👉să amenajeze spaţii prietenoase în care profesorii se pot întâlni înainte sau după ore (chiar cancelaria poate fi un astfel de loc, dacă mai punem acolo o canapea, o masă rotundă etc.);
·      👉să aloce roluri şi responsabilităţi interdependente, care să îi pună pe profesori în situația de a lucra în echipă pentru a pregăti și derula activități sau pentru a elabora diverse materiale;
·      👉să organizeze structuri de comunicare, gen întâlniri regulate, poşta electronică, newsletter ( e de folos și un flipchart în cancelarie, cu informații și anunțuri despre ce se întâmplă în școală);
·      👉să dezvolte cu colegii relaţii bazate pe încredere şi respect;
·      👉să organizeze activități de dezvoltare profesională la care să participe toată echipa de profesori ai școlii/ grupe de profesori;
·       👉să creeze oportunităţi de socializare în școală și în afara ei (îmi amintesc că noi sărbătoream împreună diverse evenimente sau organizam o petrecere de Crăciun la care venea tot personalul școlii).


Succes!😊
(acest articol face parte din seria de  idei mici pentru schimbări mari, care nu sunt vorbe și teorie, ci vin din experiența personală în domeniul educației, sunt încercate și au avut succes)