O să îmi lipsiți

De câte ori simt nevoia de vorbe proaspete și autentice despre educație, recitesc un text de-al domnului Solomon Marcus. De vreo trei ani le adun pe acest blog ca să le am la îndemână când e mai greu, când întrebările nu au răspuns, când e confuzie, când vorbele altora sunt fie goale, fie prea prețioase, fie nu sunt spuse din inimă. Când e nevoie de repere ca să poți merge mai departe. O să îmi lipsiți, cu mirarea dumneavoastră cu tot ( ”Atunci când sunt întrebat: de ce trăiești? îi răspund: pentru a mă mira” - Solomon Marcus, 1.03.1925 - 17.03.2016)

Despre educație și nu numai - lecții de la Solomon Marcus (13)

foto din arhiva personală

Despre școala ca o federație de discipline

„Scoala este conceputa ca o federatie de discipline, fiecare mai degraba o intreprindere pe cont propriu decat una in interactiune cu celelalte discipline. Fiecare dintre aceste discipline livreaza un bagaj de cunostinte concretizat in programe, manuale si alte instrumente, cautand sa amplifice mereu si mereu prestatia elevilor. Scoala este in primul rand a profesorilor, a inspectorilor, a directorilor, a sindicalistilor si prea putin a elevilor.”

Despre tema pentru acasă

„O continuare fireasca a schizofreniei din manuale. Fiecare profesor propune o canttiate imensa de chestiuni pentru a fi tratate acasa, habar nu are de faptul ca ceilalti profesori fac ceva similar si toate se strang pe lista de obligatii scolare ale copiilor, obligatii care contribuie la starea sa de incordare psihica, de depresie si stres. Evident nu le poate face pe toate, este in situatia complexului dublei legaturi studiat de scoala de psihoterapie de la Palo Alto, California, complex devenit intre timp un semn distinctiv al scolii romanesti: sa faci in acelasi timp doua lucruri care se exclud reciproc.”

(întreg articolul aici)

Despre educație și nu numai - lecții de la Solomon Marcus (12)

foto din arhiva personală

 Despre școala ca spectacol

„Spectacolul“ e numitorul comun în orice profesie – că eşti preot, avocat, profesor sau actor. Trebuie să ştii să reţii atenţia. De aceea eşuează şcoala, pentru că mai mulţi oameni de catedră îi plictisesc pe elevi, în loc să le captiveze atenţia la ore, cu resursele pe care le au la îndemână.”

Despre olimpici
 
”Se plâng că trag toţi profesorii de ei. Toţi îi cheamă la olimpiade, împinşi şi de părinţi, desigur. Au toţi pretenţia, părinţi şi profesori, ca elevii să aibă nota maximă, la toate materiile. O elevă mi-a şi scris: Uitaţi, eu sunt o elevă de nota 10 pe linie şi veţi zice că trebuie să fiu fericită, dar vă spun că sunt nenorocită, pentru că îmi dau seama că n-am făcut nimic pentru sufletul meu“. Acesta e potretul-robot al elevului foarte bun de azi. Şi asta pentru că mulţi profesori trăiesc cu mentalitatea că disciplina pe care ei o predau este singura pe care trebuie să o înveţe elevul. Or, elevul se vede în situaţia de fiinţă oprimată, trăisc o stare de depresie, de stres. Pur şi simplu, se îmbolnăveşte. E important să ştie care sunt metodele alternative de învăţare, să vorbească cineva cu ei, nu să primească răspunsul: „Vă rog să nu mă întrerupeţi că-mi pierd şirul ideilor“.

O problemă marca Solomon Marcus
 
”...le-am propus elevilor, problema următoare. Gândiţi-vă la cuvântul „punct“. V-aţi întâlnit cu el şi în aritmetică, şi în geometrie, şi în algebră. V-aţi întâlnit cu el şi când aţi învăţat ortografie, gramatică, şi în literatură, în poezie. La muzică! Sau la fizică – „punctul material“. Până şi în tot felul de vorbe ca „l-am pus la punct“. Ei bine, i-am rugat să se gândească la toate aceste manifestări ale punctului şi să-mi spună ce au în comun, dar şi cum sunt diferite. Prima reacţie a fost: „Dar noi n-am făcut aşa ceva la şcoală...“


sursa: interviu ”Adevărul”

Lecții de la Solomon Marcus (11) - despre vocea adolescenților

Despre acești adolescenți care strigă, dar pe care nu-i aude nimeni:

”De cele mai multe ori, parintii, profesorii, oamenii politici, factorii de putere si de decizie, sindicatele, gazetarii nu au manifestat disponibiltatea si capacitatea de a acorda atentie noilor generatii, de a asculta punctul lor de vedere, de a face publica vocea lor. Tot mai multi adolescenti inteligenti si sensibili traiesc aceasta frustrare  si isi striga in surdina nevoia lor de a se pregati pentru viata in deplina cunostinta de cauza.  Suntem in stare sa invatam sa-i intelegem, sa-i cunoastem? Ei nu pot fi tratati la gramada, ei sunt personalitati, au nevoie si au dreptul de a beneficia de o atentie personalizata. Regretabil, nu e inca timp de asa ceva in scoala romaneasca.  Ei sunt puternic marcati de globalizare, de internet, de telefon mobil, de jocuri  la calculator. Sa facem un efort de a intra in universul lor, care nu mai poate fi cel in care parintii si bunicii lor se aflau la varsta lor. Fara acest exercitiu, nu vom intelege care sunt problemele profunde ale educatiei, impasul dramatic in care aceasta se afla.”

”Avem atat de multe de invatat de la acesti copii a caror voce nu o aude nimeni. Sa fim deci purtatorii lor de cuvant.”

Articolul complet:aici 

Solomon Marcus - mesaj pentru tineri

foto credits: pagina FB Romania noului val

În ultima vreme, pare că se deschide tot mai mult”o fereastră de oportunitate”, că e din ce în ce mai vizibilă o schimbare de percepție. Când falsele modele se prăbușesc, e momentul să se afirme tinerii cu adevărat valoroși și educați, pe care să îi încurajăm să se facă cunoscuți și să îi sprijinim să se afirme.

"Voi, tineri pe care decembrie 1989 v-a prins copii sau adolescenţi, voi, cei care v-aţi născut după 1989, sunteţi de două ori răsfăţaţi ai istoriei, pentru că sunteţi beneficiari ai unor achiziţii democratice şi de civilizaţie pe care nu le-au cunoscut nici părinţii, nici bunicii voştri. Aveţi posibilitatea de a depăşi prin efort personal vicisitudinile unui sistem educaţional bolnav şi, implicit, puteţi contribui la terapia care să permită instalarea unui alt sistem educaţional. Avem semne că destule minţi tinere se trezesc...”.(Solomon Marcus)

(citatul este preluat din prefața volumului "România noului val", un proiect editorial inovator, care va fi lansat în curând sub egida revistei Foreign Policy)

Lecții de la Solomon Marcus(9)

Solomon Marcus, articol pe Contributors, azi. Îl preiau în întregime, să completăm seria de lecții de la un mare om:

1. Nevoia de a da un sens vietii, la nivel elementar
Macar o data pe zi savureaza faptul ca respiri ; ca privesti cerul si pamantul ; ca te misti ; traieste-le ca mari evenimente. Bucura-te ca ai schimbat un zambet cu un copil care a trecut pe langa tine. Toate acestea sa-ti fie suficiente pentru a simti ca viata are un sens, ca merita sa fie traita, ca este un dar pentru care cei care te-au adus pe lume si te-au crescut au dreptul la iubirea si recunostinta ta.
2. Nevoia de improspatare
Dar respiratia si miscarea sunt cu noi tot timpul. Exista riscul, tentatia ca ele sa devina rutina, sa nu le acordam nicio atentie, cum de fapt se si intampla in general. Rutina nu poate si nu trebuie eliminata total, o mare parte a comportamentului nostru urmeaza reguli precise, tin de civilizatie. Problema este de a reduce rutina la minimul necesar, de a nu deveni sclavul ei, cum se intampla din pacate frecvent. Asa cum avem grija zilnic sa ne improspatam corpul prin odihna, prin miscare si prin folosirea apei si sapunului, avem nevoie si de o improspatare a mintii, a simturilor, a sufletului nostru. Sa ne trezim in fiecare dimineata capabili de a arunca o privire proaspata asupra lumii, cu dispozitia unui nou inceput, cu o limpezire a simturilor si a gandurilor; intr-un anume sens, sa recapatam, sa recuperam candoarea copilariei.   
3. Nevoia de intrebare si de mirare
Eram in copilarie intr-o permanenta stare interogativa, de curiozitate, de mirare, de extaz in fata spectacolului naturii si al lumii, al propriei mele fiinte. Pentru a da un singur exemplu, sunt de-a dreptul fermecat de nazdravaniile creierului meu, in materie de memorie si de imaginatie. In fiecare seara, cand ma las prada somnului, ma intreb ce calatorii neasteptate imi vor oferi visele din noaptea respectiva. Starea de mirare, de extaz mi-a alimentat totdeauna pofta de viata, a fost mereu o sursa de energie. Atunci cand sunt intrebat: de ce traiesti ? ii raspund: pentru a ma mira.De prea multe ori, scoala, in loc sa intretina si sa dezvolte aceasta nevoie, o anihileaza. Dar daca nu ne mentinem starea de curiozitate, de mirare, de dorinta de a intelege lumea, nu doar de a o inregistra, atunci nu ne putem forma capacitatea de problematizare, de identificare a aspectelor neelucidate, nu putem sesiza amploarea si natura ignorantei noastre.
4. Nevoia de indoiala si de suspiciune
Ce poate fi mai uman decat ezitarea, nehotararea, nedumerirea? Pentru Rene Descartes, starea de indoiala este semnul clar al naturii ganditoare a fiintei umane. Un acelasi lucru poate fi considerat din mai multe puncte de vedere si, in aceste conditii, spiritul critic ne obliga la o analiza comparativa, care uneori nu conduca la un rezultat ferm, ci la o pluralitate de posibilitati, fiecare fiind descrisa in termeni de grad de plauzibilitate. In justitie se lucreaza cu prezumtia de nevinovatie. In educatie si in invatare, este recomandabil sa adoptam prezumtia de suspiciune. Ne nastem criticand ; plansul nou-nascutului este reactia sa critica fata de o nemultumire. Sa privim cu interes, dar cu suspiciune orice ni se livreaza de la catedra, de la o tribuna, de pe internet, din carti, din orice fel de publicatii, asa cum un politist care cauta pe autorul unei crime suspecteaza totul. Educatorii, profesorii ar trebui sa fie primii care sa recomande, sa stimuleze aceasta atitudine la elevi, la studenti, sa le spuna acestora: « Cel mai clar semn de respect pe care mi-l puteti arata este sa-mi acordati atentie, dar sa nu acceptati nimic din ceea ce va spun inainte ca spiritul vostru critic sa va asigure de adevarul si de interesul spuselor mele ; daca nu ma intelegeti, sa nu ma lasati sa trec mai departe, sa-mi cereti sa fiu mai clar; daca vi se pare ca nu am dreptate, sa va manifestati argumentat dezacordul ». O atitudine similara se cuvine a fi adoptata fata de litera tiparita, din manuale sau din orice alt loc. Omul de la catedra nu trebuie sa pozeze intr-un a toate stiutor, este normal ca uneori sa le spuna celor pe care-i instruieste : « nu stiu », « nu inteleg nici eu» ; iar atunci cand cineva din banca ii corecteaza o scapare, o greseala, sa-i multumeasca pentru atentia acordata. Uneori introduceam deliberat o greseala in prestatia mea, pentru a testa vigilenta studentilor.  Nevoia de indoiala si de suspiciune functioneaza concomitent cu o alta, opusa: nevoia de complicitate la o conventie. De exemplu, mergem la un spectacol de teatru. Ne supunem prezumtiei de complicitate la conventia de fictiune propusa de spectacol, o acceptam, ii acordam credit. Dar spiritul nostru critic nu inceteaza sa functioneze si avem dreptul, ulterior, sa ne exprimam eventuala insatisfactie, sa pretindem ca autorii spectacolului au inselat asteptarile noastre, creditul pe care le-am acordat. La fel, in cazul unei poezii, a unui roman etc.
5. Nevoia de greseala si de esec
De cate ori am esuat pana sa deprindem sa folosim furculita, cutitul si lingura ! De cate ori am cazut, ne-am julit genunchii, pana sa invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem ! Este clar ca invatarea, drumul spre dobandirea unui nou comportament trec prin greseli si esecuri; ele sunt pretul pe care-l platim pentru a ne imbogati intelegerea si pentru a acumula noi capacitati. Trebuie deci sa distingem intre greselile de acest fel, care au un rol pozitiv, benefic, si greselile ordinare, facute din neatentie sau ca urmare a altor imperfectiuni senzoriale sau psihice. A plasa greseala si esecul, la modul general, in sfera infractiunii sau/si pacatului denota o confuzie grava, pe care totusi o comite mereu practica educationala. Auzim mereu : « cine a gresit, sa plateasca ». Dar exemplul copilului care cade inainte de a invata sa se tina pe picioare si niciun parinte normal nu se gandeste sa-l pedepseasca pentru acest esec trebuie sa ne stea mereu in fata.
O veche vorba latineasca de intelepciune ne aminteste ca a gresi este omenesc. Dar reflectia respectiva continua prin a condamna perseverarea in greseala. Aici este nevoie de o precizare. De exemplu, sa repeti mereu traversarea strazii pe culoarea rosie a semaforului este intr-adevar de condamnat si de sanctionat; in general, nerespectarea deliberata a unor reguli ale comportamentului uman, social este de sanctionat si aici intra in functie justitia si morala ; dar sa comiti mereu greseli, alte greseli, in incercarile in care te aventurezi pentru a strapunge necunoscutul – este un lucru normal, inevitabil.
Istoria abunda in exemple de greseli si esecuri ale unor oameni de seama, in tentativa de a spori cunoasterea umana. S-ar putea scrie o istorie a omenirii centrata pe  greseli si pe esecuri.  O mare parte, poate cea mai mare, a actiunilor de pionierat, a lucrarilor care au deschis drumuri noi in cunoastere si in actiunea sociala au inclus greseli, ca un produs secundar al noutatii ideilor lansate. Mai mult, mergand pe urmele unor greseli comise in lucrari sau actiuni temerare, s-a ajuns la aparitia unor noi idei, noi domenii de cercetare. « Greseala matematica, sursa de creativitate » a fost de mai multe ori titlul unora dintre expunerile mele. Pentru a da un singur exemplu : noua stiinta a haosului a fost initiata de Henri Poincare in tentativa sa de a inlatura o greseala dintr-un memoriu al sau de mecanica cereasca. Am putut verifica personal si banui ca e adevarat in general faptul ca drumul spre multe (poate cele mai multe) idei si teoreme matematice a urmat o cale sinuoasa, de tatonari, rataciri, confuzii, greseli de tot felul, pana s-a cristalizat varianta sub care ele sunt acreditate. A cunoaste, macar in unele cazuri, aceasta istorie zbuciumata mi se pare esential, daca vrem sa intelegem natura profunda a creatiei umane. Personal, am facut aceasta experienta pe unele situatii din matematica, din informatica, din lingvistica, din domeniul literar-artistic, dar cred ca este valabil in general.
Tinand seama de inevitabilitatea esecurilor, este esential sa educam rezistenta la esec,  intelegerea faptului ca esecul este normal ; mai mult : dintr-un esec este totdeauna ceva de invatat.
6. Nevoia de joc
Apreciez jocurile bazate pe reguli prestabilite, de la fotbal si tenis la sah si go. Ele au un rol important si merita atentia tinerilor. Dar nu in primul rand la ele ma gandesc acum. Am in vedere jocurile care valorifica nevoia de libertate, curiozitatea de a intelege cele percepute prin simturi s prinobservatie directa, nevoia de si dreptul la greseala si esec, fara a fi pedepsite. Am considerat astfel de exemple la punctul anterior: cum invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem. Este clar ca orice copil de pe suprafata Pamantului trece prin aceasta experienta. Acum ma voi referi la un alt joc, si el practicat, pe cat mi-am putut da seama, de toti copiii lumii: jocul de-a v-ati ascuns. Eu ma ascund iar tu ma cauti si daca ma gasesti, ai castigat. Acest joc nu face decat sa imite un altul, pe care natura, lumea il practica fata de noi, la orice varsta si de la inceputurile omenirii. In tentativa noastra fireasca de a intelege lumea, totul se intampla ca si cum lumea ne spune: « cauti sa ma intelegi, dar eu ma ascund; si cu cat lucrul pe care-l cauti este mai interesant, mai semnificativ, cu atat il ascund mai bine si il fac mai greu de gasit. Dar merita sa-l cauti. Chiar fara rezultatul asteptat, cautarea iti va da satisfactii, care insa ar putea fi altele decat cele  la care te-ai gandit initial. Cauti ceva, nu-l gasesti, dar gasesti altceva; uneori mai interesant decat ceea ce cautai initial ». Invata sa savurezi acest spectacol al omenescului, sa te imbeti de el – si din nou sa simti ca viata merita sa fie traita. Cautarea se dovedeste de multe ori mai importanta decat gasirea. Placerea de a urca un munte sta in primul rand in a savura fiecare moment al parcursului, chiar daca nu ajungi in varf.  Mai e si un alt aspect, observat de Blaise Pascal: de multe ori cauti ceea ce deja ai gasit. Gasesti ceva ca o banuiala, o intuitie, o extrapolare a unor observatii empirice. Dar ai nevoie de o confirmare mai convingatoare. Asa se intampla, de exemplu, ca in matematica multe teoreme sunt ‘gasite’ mult inainte de a fi demonstrate ; cazul teoremei lui Pitagora, gasita empiric mult inainte de Pitagora.
Dar toata cautarea la care ne referim ce este altceva decat invatarea, descoperirea, inventia ? Nevoia noastra de a intelege lumea, de a ne intelege pe noi. O cautare care trebuie sa valorifice toate nevoile umane discutate anterior, dar si pe cele care urmeaza.
7. Nevoia de identitate
Aici se afla o provocarea majora, dramatica, si o sansa de a da vietii noastre o motivatie superioara.   Direct implicate sunt toate celelalte 9 nevoi pe care le discutam. Biologic, avem o identitate individuala, prin faptul ca fiecare fiinta vietuitoare de pe aceasta planeta are un ADN specific. Acizii dezoxiribonucleici sunt ‘cuvinte’ pe alfabetul celor patru tipuri de baze nucleotide. Acest alphabet este acelasi pentru toate fiintele traitoare pe planeta Terra. Dar ordinea in care sunt asezate elementele alfabetului in alcatuirea ADN-urilor este alta la fiecare dintre noi, deci fiecare fiinta umana are o identitate biologica specifica. Ne nastem preluand o intreaga mostenire genetica de la parinti si, prin intermediul lor, de la bunici, strabunici etc. Preluam o seama de trasaturi, deprinderi, reprezentari, judecati si prejudecati determinate de contextul geografic si istoric in care ne dezvoltam. Toate acestea ne confera o identitate genetica, de familie, de loc geografic si de moment istoric, deci o identitate locala, una regionala, una nationala, de limba, de credinta. Aceasta identitate pe care natura si istoria ne-o imprima, de multe ori fara a ne da seama, ramane pentru prea multi oameni singura lor identitate. Prea multi oameni nu simt nevoia unei identitati mai bogate decat aceea primita fara vreun efort personal. In perioada trecerii de la copilarie la adolescenta ar trebui sa inceapa constientizarea nevoii de construire a unei identitati mai bogate decat aceea cu care ne-a inzestrat natura. Cum sa facem sa educam la cat mai multi tineri aceasta nevoie ( valorificand critic, selectiv, identitatea primita de la natura) ? Cum sa-i facem pe tineri sa constientizeze faptul ca in conditiile actuale ale globalizarii de toate felurile actioneaza asupra noastra, direct sau indirect, toate nivelurile sociale, de la cele locale la cele regionale, nationale, europene, occidentale si planetare ?  Sa le explicam tipologia identitatilor culturale: balcanica, dunareana, a Marii Negre, sud-est europeana, central europeana, mediteraneana, europeana, occidentala, planetara dar si tipologia care rezulta din diversitatea lingvistica, de credinte, de civilizatii. Se intampla un lucru fara precedent in istoria omenirii: numeroasele identitati ale fiintei umane, aflate intr-o dinamica permanenta si o interactiune continua, nu mai pot fi intelese decat concomitent, formand un sistem. Sau le intelegem pe toate sau pe niciuna. Globalizarea si internetul au o contributie esentiala la aceasta noua configuratie a identitatilor. Educatia nu reuseste sa faca fata acestor probleme, nici nu prea le are in atentie. Dar tensiunile existente intre diferite identitati ale fiecarei persoane si intre identitatile unor persoane diferite sunt, in ultima instanta, la radacina multor conflicte si razboaie ; aici isi afla radacinile si terorismul existent la scara mondiala. Posibiltatea unei dezvoltari armonioase a identitatilor ramane deocamdata doar un proiect.
8. Nevoia de omenesc si de omenie
Identitatea este primul termen al unui cuplu esential, in care al doilea termen este : alteritatea. Niciunul dintre ei nu se clarifica in absenta celuilalt. La orice nivel, ne definim identitatea prin raportare la ceea ce este diferit. Diferenta se poate referi la varsta, la sex, la nationalitate, la limba, la culoarea pielii, la religie, la nivel de cultura, la pozitie sociala, la apartenenta politica, la filosofie a vietii, la preferinte literare sau de orice alta natura  etc. Sa fim pregatiti sa intelegem omenescul in diversele sale ipostaze, sa admitem ca tocmai infinita sa diversitate ii da farmec. Nu exista doua fete umane identice, nu exista doua voci umane identice, nu exista doua priviri umane identice. Dar dincolo de aceasta diversitate, toti copiii lumii au o prospetime cuceritoare, toti alterneaza rasul cu plansul, toti rad la soare, toti indragesc miscarea si jocul, toti ard de curiozitate. Omenescul este o sursa nesfarsita de delectare, de minunare. Iata, pentru a alege numai una din fermecatoarele manifestari umane: vorbirea, limba. Cata subtilitate, cata finete, cat joc al nuantelor iti ofera cuvintele, frazele, discursul ! Muzica lor, semnificatia lor. Cat de placut e sa constati ca reusesti sa spui ceea ce ai gandit, dar cat de usor, pe nesimtite, frazele derapeaza si nu mai exprima ceeace ai dorit ! O continua alternare a gasirilor si a ascunderilor, a confirmarilor si a frustrarilor. Sau jocurile memoriei umane, ale amintirilor si uitarilor ; sau trecerile insesizabile de la zambet la lacrima, de la gravitate la duiosie. Iata un pariu major al educatiei: sa-i antrenam pe copii sa savureze omenescul in intreaga sa diversitate. Omenescul nu este ca jocul de tenis, unde castigi in dauna altora, care pierd ; omenescul poate fi universal castigator. La animale, o pornire instinctiva vede in diferenta o adversitate. Pentru ca oamenii sa nu reproduca si ei acest comportament, este nevoie de o educatie corespunzatoare, altfel se intampla ceea ce vedem mereu : baietei de clasa a treia primara care se iau la bataie pentru ca «  eu am spus intr-un fel iar el a spus altfel ».
De la omenesc, nu e decat un pas pana la omenie. Nevoia de a fi bun, generos, de a darui, de a-i contamina pe altii de bucuria vietii. De a adopta in comportamentul tau prezumtia de solidaritate cu ceilalti oameni. Copiii care se formeaza in acest fel (iar internetul ar putea avea aici un rol esential) vor putea fi mai greu antrenati in razboaie de tot felul.
9. Nevoia de cultura
Omenirea a acumulat un imens tezaur de cultura stiintifica, literar-artistica, tehnologica, religioasa, filosofica etc. Culmi ale spiritualitatii umane, in matematica, astronomie, fizica, chimie, biologie, filosofie, literatura, muzica, arte vizuale, teatru, stiinte juridice, economice, istorice, arheologice, geografice, geologice si, mai recent, in film si in disciplinele informatiei si ale comunicarii stau marturie pentru splendoarea omenescului, pentru puterea sa de patrundere, de imaginatie, de descoperire si de inventie. Dar cine beneficiaza de ele, cati sunt cei care au acces la aceste piscuri, le inteleg, isi pot umple sufletul si mintea de intelepciunea si frumusetea lor, se pot astfel inalta spiritual mult peste starea de animalitate ? Cati sunt cei care ajung sa traiasca fiorul unui vers, al unei povesti, al unei muzici, al unui tablou, al unui monument de arhitectura, al unei sculpturi, al unei ecuatii, al unei formule chimice, al tabelei lui Mendeleev, al unui program de calculator, al geometriilor neeuclidiene, al relativitatii einsteiniene, al lumii cuantice, al dualitatii Watson-Crick a acizilor nucleici ? Oare pe la urechile cator copii, adolescenti, trece adierea unor acorduri din Beethoven, Bach, Mozart sau Chopin ? Cate priviri aflate in dimineata vietii ajung sa se desfete in prezenta unui tablou de Rembrandt, a unei sculpturi de Brancusi ? Va fi in stare educatia publica sa preia acest mesaj ? Mai avem timp de asa ceva ? Un timp de contemplare, de suprema emotie. Nu cumva eliberam pe banda rulanta diplome de diverse grade, fara acoperire culturala ? Si daca nu au acoperire culturala, ce sunt posesorii acestor diplome altceva decat, in cel mai bun caz, furnizori de servicii ? Si daca nu prea au nevoi culturale, ce motivatie mai profunda pot da  vietii lor ? Cohorte de oameni, unii cu o stare de prosperitate materiala, au totusi un statut de sclavi culturali. Sa nu-ti fie mila de ei ?  Sa nu-i compatimesti ? Nu cumva se afla aici sursa principala a derapajelor de ordin civic, moral, juridic, a violentei verbale, psihice, fizice ?   Care este nivelul de cultura al celor ce ne conduc, ce repere umane au ei ? Ce anume da un sens vietii lor ?
10. Nevoia de transcendenta
Ne aflam aici la modul superior, de cea mai inalta complexitate, pe care o poate capata nevoia de a da un sens vietii.  Etimologic, trans inseamna dincolo iar verbul latinesc ce i se alatura s-ar traduce prin a te catara. Obiceiul copiilor de a se catara in copaci, pe garduri, pe stalpi exprima nevoia, tentatia de a se inalta, de a se departa de sol. Asa incepe transcendenta. Sa treci dincolo de limitele, de cadrul ce ti-au fost impuse prin nastere, sa nu ramai sclavul perceptiei senzoriale si empirice, sa incerci sa le depasesti Asa au aparut geometria neeuclidiana, care sfideaza perceptia senzoriala a spatiului; fizica relativista, care transgreseaza perceptia empirica a timpului, energiei si miscarii; constientizarea limitelor limbajului uman, inadecvat situatiilor in care nu mai exista o diferenta clara intre subiect si obiect si dincolo de care urmeaza tacerea sau compromisul de toate felurile; logicile neclasice, care incalca una sau mai multe din cele trei principii ale logicii aristotelice : identitate, necontradictie, tert exclus; imaginarea unui calcul care depaseste frontiera Turing data de ideea obisnuita, elementara de calcul etc. Transcendenta este atat la destinatie cat si la origini. Distinctia kantiana dintre transcendent (dincolo de posibilitatile cunoasterii umane)  si transcendental (relativ la achizitii ale cognitivului uman care preced orice experienta; cunoasterea apriorica). Transcendenta matematica se refera, in acord cu Euler, la operatii care nu se pot realiza prin repetarea de un numar finit de ori a unor operatii elementare, aplicate numerelor intrewgi si unei variabile x. De aici, nu-i decat un pas pana la distinctiile profan-sacru, imanent-transcendent.  In aceeasi ordine de idei, se poate discuta despe transcendenta in muzica, in viziunea fenomenologiei sunetului, preconizate de Sergiu Celibidache.
Desigur, nu sunt acestea singurele nevoi umane. Dar sunt dintre cele mai importante si dintre cele mai neglijate. Traim acum un moment al unui nou inceput. Voi, oameni ai scolii si ai universitatii, voi elevi si studenti, voi, parinti ai elevilor si studentilor, voi, oameni de cultura, intelectuali, ce ar fi sa valorificam  a doua nevoie evocata mai sus si sa ne improspatam ? 

 (sursa:http://www.contributors.ro/editorial/zece-nevoi-umane-de-care-educatia-ar-trebui-sa-tina-seama/)

Despre educație și nu numai - lecții de la Solomon Marcus (8)

foto din arhiva personală

Într-un interviu de acum trei zile, Solomon Marcus ne inspiră din nou:

 Despre educarea ideii de proprietate intelectuală:

”Să ne înţelegem. La plagiat s-a ajuns din cauză că zeci de ani s-a neglijat educarea ideii de proprietate intelectuală. Dacă vă uitaţi la revistele şcolare o să vedeţi cum abundă în texte preluate din anumite surse şi semnate de elevi. Copiii nu au fost învăţaţi de profesori ca atunci când iau ceva dintr-o sursă să citeze acea sursă.

Problema gravă este următoarea: noi trăim într-o societate în care furtul intelectual nu are, pentru cea mai mare parte a populaţiei, statutul de furt. Asta se întâmplă pentru că generaţii după generaţii au rămas needucate cu privire la ideea de proprietate intelectuală. Din această cauză munca intelectuală este de foarte multe ori neapreciată. 
Faptul că şcoala nu formează  ideea de proprietate intelectuală face ca respectul pentru proprietatea intelectuală să nu existe. Atunci când preiei un text fără să-l citezi înseamnă că-ţi baţi joc de munca depusă de autorul lui.”


Despre educația omenescului:

”..suntem deficitari în a educa la copilul de cea mai fragedă vârstă dragostea şi respectul pentru fiinţa umană. Aici e marea problemă. Şcoala trebuie să facă faţă azi unui val imens anti-educaţional care vine din mass-media, de la unele televiziuni, dintr-o parte a presei, dintr-o  parte a internetului. E un val anti-educaţional imens, pe care în special copiii îl suportă.
Ceea ce vă spun acum sunt lucrurile pe care ar trebui să le facă toţi cei care au o răspundere în educaţie. Noi trăim într-o societate în care copilul de şcoală primară, în foarte multe cazuri, consideră natural să se ia la bătaie cu un alt copil pentru faptul că nu se înţeleg într-o anumită chestiune. 

...să facem un program de urgenţă de educare a omenescului, a trăirii în societatea globală, un minim de program pe care să căutăm să-l realizăm imediat. Nu ne dăm seama la ce grad de violenţă se află societatea în care trăim. Această educaţie pentru o lume neviolentă, pentru o lume în care să se educe valori ca dragostea pentru fiinţa umană, să nu vezi in tot ceea ce este diferit un adversar.”

  (sursa: Ziarul Gândul)

Despre educație și nu numai - lecții de la Solomon Marcus (7)

Despre educația mirării:

"Una dintre rănile cele mai mari ale României este că nu se face educația mirării. Mirarea este starea naturală a copilului. Din păcate, noi nu i-o respectăm, nu plecăm de la ea. Pe măsură ce copilul intră pe mâna educatorilor, inclusiv a părinților, starea lui de mirare este ignorată. Situația copilului în România este reglementată de scenariul copilului cuminte, copilul căruia Moș Crăciun și Sfântul Nicolae îi aduc cadouri. Copilul cuminte este copilul care ascultă comenzile părinților și ale adulților și le execută. Copilul cuminte are un regim cvasi-militar, viața lui este reglementată de executarea comenzilor venit de la adulți. Încălcarea dreptului la mișcare se produce zilnic în școala românească, pentru că nu reușim să ieșim din acest scenariu prăfuit catedră-bănci".

Despre educație ca stare de relaxare:

"Noi facem o educație în care cultivăm o falsă seriozitate, în care nu mai este loc de umor, glumă, autoironie. În felul acesta, noi sabotăm adevărata educație, care trebuie să fie o stare de relaxare și bună dispoziție."

(http://www.realitatea.net/solomon-marcus-pentru-politicieni-diploma-de-doctor-a-devenit-un-fel-de-blazon_1351442.html#ixzz2tNdWdKIn )

Despre educație și nu numai - lecții de la Solomon Marcus(6)

Depun mărturie - o lecție de erudiție, firesc și bun simț marca Solomon Marcus la Târgul de carte Gaudeamus - 23 noiembrie 2013, pentru lansarea cărții "Răni deschise vol III. Depun mărturie".