Lecția lui David Popovici

David Popovici ne-a făcut din nou mândri azi, este campion mondial la două probe. Pe mine m-a impresionat și maturitatea gândirii acestui tânăr. Iată ce a declarat în interviul de după probă:

 „Am concurat cu mine și am triumfat. Să îți învingi fricile, să treci peste slăbiciuni, să te stăpânești, aceasta e victoria. Credeți în voi! Învingeți-vă limitele!”

O lecție de concentrare pentru echilibru emoțional cât 100 de cursuri de motivare. Încă un mesaj valoros de transmis copiilor în școli.

Nu există magie, există doar efort (2)

Aseară, David Popovici a devenit campion olimpic și a bucurat o țară întreagă. Ce îmi place la el nu este doar performanța extraordinară, ci modul în care vorbește despre succesul său, comportamentul lui, înțelepciunea și maturitatea pe care le arată în orice interviu. Aș zice că, deși e foarte tânăr, are deja o filosofie de viață care poate fi model pentru mulți alți copii și tineri. A spus deja câteva chestii memorabile, precum „pentru a-ți atinge țelul, nu există magie, există doar efort” sau „dacă eu am putut, un băiat obișnuit, cu o dorință foarte arzătoare și puternică, absolut oricine poate” sau „atâta timp cât ai un culoar, ai o șansă” sau  „nu renunța niciodată la visul tău, doar pentru că îți va lua timp să îl atingi, timpul trece oricum.”

Dacă aș mai fi profesoară, aș duce aceste citate și povestea lui David în școala în care lucrez, la orele de dirigenție sau la oricare alta și nu o dată, ci de mai multe ori. Și aș vorbi și cu părinții pe această temă și le-aș spune ce a zis tatăl lui David, cel care, alături de mama sa, l-au condus pas cu pas către aceste rezultate. Fără presiune pusă asupra copilului, fără comparații cu alții:

"Dacă mă gândesc acum, primele condiții pe care le-am creat au fost în momentul în care am decis că nu va exista contextul de presiune. David mergea de plăcere la bazin. Nu pentru noi, ci pentru că vrea el. I-am întreținut foarte tare starea asta, nu l-am întrebat niciodată pe ce loc a ieșit, sau va ieși, ce a făcut sau ce va face. Iar prăjitura de după concurs era garantată indiferent pe ce loc ieșea în concurs, oprirea la cofetărie era inevitabilă. Era o anumită cofetărie, iar lui David îi plăcea o anumită prăjitură, pe care o căpăta de fiecare dată. Pot să vă spun că este ceva la care greșesc incredibil de mulți părinți. Că pun această presiune. Cred că este cea mai mare greșeală pe care o pot face părinții, presiunea. Iar această presiune se poate pune în feluri multiple, mulți dintre părinți nici măcar nerealizând că o fac. Și vă dau câteva exemple. „Cum a fost astăzi antrenamentul?”, „Ce ai făcut, al câtelea ai fost?”, „Ce a făcut X?” „Ți-am spus să fii atent la Y” și așa mai departe. „Ce ți-a dat antrenorul? A nu, e greșit”. „Vezi că urmează concursul, să nu te prind că ieși iar după Y!” Iar lucrul acesta se petrece de multe ori începând de la șapte, opt ani. Închipuiți-vă ce înseamnă câțiva ani de astfel de presiune. Nu-i de mirare că mulți renunță pe parcurs și părinții, fără să-și dea seama, sunt principalii autori. Mi-aș dori să privească lucrurile mult mai relaxat și să nu încerce să pună nerealizări sau frustrări de-ale lor pe umerii copiilor lor. I-aș ruga să se uite către David și să privească din această perspectivă, mai exact unde se poate ajunge fără presiune." (Mihai Popovici)

Mă bucur că am văzut cursa de aseară împreună cu nepoțica mea de 9 ani. E un moment memorabil, pe care sper să nu îl uite.

Nu există magie, există doar efort

 

Dacă aș mai fi profesoară, aș pune acest discurs la păstrat în agenda mea și l-aș discuta cu elevii mei la toamnă, chiar în primele zile de școală, pentru a da sens învățării și a-i motiva pentru tot anul școlar - pentru că nu există magie, există doar efort:

„Cred că e cea mai bună ocazie pentru mine acum să le transmit copiilor și tinerilor care mă urmăresc că nu există magie. Există doar antrenament, există efort constant pentru a-ți atinge țelul.

E complet normal și, de fapt, uman, să nu-ți iasă mereu. Ba, chiar, prefer să fiu un sportiv complet, care știe să gestioneze suișurile și coborâșurile carierei imprevizibile pe care ți-o aduce sportul, decât să fiu un robot care știe doar să câștige. Consider că aceste experiențe mă fac mai puternic.

A fost un an foarte dificil, cred că cel mai intens an din viața mea. De la recordul mondial, până la bacalaureat, până la Fukuoka. A fost un an haotic, bizar, dar am reușit să trec cu bine și cred că acum este o oportunitate pentru mine să înțeleg curajul și asumarea. Ține numai de mine cum reacționez când întâmpin obstacole în drumul meu, pentru că numai asta e în controlul meu, pentru că este un proces și eu sunt aici să învăț.

După cum văd lucrurile acum, am două variante. Prima, las ce s-a întâmplat să mă demoralizeze și să mă țină în loc. A doua, las ceea ce s-a întâmplat să mă motiveze și să caut să mă autodepășesc. Voi alege varianta a doua, pentru că iubesc ceea ce fac. Ăsta e sportul, asta e lumea reală, n-am cum să câștig întotdeauna, îmi pare rău dacă vă asteptați la altceva, dar asta e lumea reală.

Aș vrea să închei cu un citat al lui Earl Nightingale, am încercat să îl traduc cât mai bine în limba română, e unul scurt, ”nu renunța niciodată la visul tău doar pentru că îți va lua timp să-l atingi. Timpul trece oricum”.

Plec de la acest concurs cu ceva extrem de valoros, sunt extrem de motivat, mă simt mai puternic ca niciodată. Trebuie să-mi iau o vacanță acum, să am grijă de corpul meu și de psihicul meu. Dar, de abia aștept să mă întorc la antrenamente, pentru că îmi doresc să revin pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, îmi doresc să fiu din nou cel mai rapid înotător din lume, cel mai bun înotător din lume, vă mulțumesc pentru toată susținerea, o fac și pentru voi.” ( David Popovici, 30.07.2023)

: CN „George Coșbuc” București

David în școli

(photo credits: deepbluemedia)

  

Dacă aș mai fi profesoară, mi-aș nota în agendă să vorbesc cu elevii mei, chiar la începutul anului școlar, despre acest băiat și munca lui de 5 ore pe zi de antrenament și despre cum a devenit astăzi primul campion mondial la natație din istoria României. L-aș invita și la clasă, poate că ar veni. 

Într-o societate ca a noastră, atât de lipsită de etică și de valori, povestea acestui tânăr de 17 ani, elev la Colegiul George Coșbuc din capitală (unde am văzut că se simte bine și este încurajat și apreciat și unde cred că a învățat și engleza impecabilă pe care o vorbește), e o gură de aer proaspăt, inclusiv pentru educație. Ne demonstrează că succesul vine din muncă tenace și efort constant, pe care le pui în ceva care îți place să faci. Ceea ce, pe la noi, se întâmplă tot mai rar.

Sunt doar un băiat care înoată repede

Dacă aș mai fi profesoară, aș distribui știrile despre el pe pagina școlii și le-aș trimite copiilor un mesaj, să știe de acest tânăr de 16 ani, cel mai bun din lume la proba regină, un exemplu de modestie și bună creștere, elev la Colegiul Național Bilingv George Coșbuc din capitală. E sigur pe el, e calm și hotărât, spune că se focalizează pe scopuri, și nu pe obstacole, nu mai zic de engleza pe care o vorbește, à la Coșbuc.

„Sunt doar un băiat care înoată repede și care are nişte antrenori foarte buni, nişte părinţi foarte buni şi repet, nişte oameni geniali care mă susţin” (David Popovici, 3 medalii de aur și recorduri de viteză doborâte la CE de natație de la Roma)

 

davidpopovici.ro