De ce schimbare în educație?

 

Aud directori, decidenți, experți și părinți care se plâng că mulți profesori nu sunt motivați să își schimbe modul în care predau și în care se relaționează cu elevii, rămânând cantonați într-un model depășit de vremuri, care nu mai dă rezultate în dezvoltarea pe plan academic și personal a copiilor.

Așa este, sunt destui profesori care nu înțeleg că e nevoie să se adapteze noilor cerințe și așteptări ale societății față de școală, dar, mă întreb, dacă aceștia au fost sprijiniți și învățați în vreun fel să își schimbe viziunea asupra învățării, să își transforme practicile de lucru cu copiii, să învețe metode noi, să aibă o înțelegere a ceea ce înseamnă învățarea în acest secol, să aibă o abordare modernă a lecției și să fie motivați să se schimbe.

Nu avem programe naționale de formare a profesorilor direcționate pe această temă, formarea inițială este incompletă, nemodernizată și cu foarte puține ore de practică, iar eforturile unor ONG-uri sunt nesemnificative și, de multe ori, sunt doar improvizații lipsite de consistență.

Prin urmare, se face puțin pentru a-i scoate pe profesori din modelul „merge și așa” și a-i convinge, cu argumente solide, de ce e nevoie de schimbare.

Din aceste motive, las aici, gratuit, pentru profesori, directori și părinți (și nu pentru furăcioși care iau de la alții și se dau apoi „experți”) prima bucată dintr-un curs mai lung, cea în care răspund la întrebarea „de ce schimbare?”.

 

https://www.facebook.com/tirca.anca/videos/6385817821506467?locale=ro_RO 

Schimbarea de jos în sus

 

În toate cărțile de management educațional pe care le-am scris, în conferințe și cursuri vorbesc despre cum se face schimbarea în educație, despre cum să transformăm școlile astfel încât ele să răspundă așteptărilor noilor generații și să se înscrie pe un trend modern a ceea ce înseamnă educație de calitate.

Există țări în care schimbarea se face de sus în jos, de la guvern și minister, care concep și implementează politici eficace de schimbare, în care sunt cuprinse toate școlile. Ministerul sprijină școlile prin programe naționale și resurse, asigură calitatea și monitorizează și evaluează intervențiile.

În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, cum este și situația României, singura modalitate de schimbare este de jos în sus, adică reforma din interior, acțiune la firul ierbii, în sala de clasă, în școală, acolo unde trebuie să aibă loc adevăratele transformări, făcute de profesori și directori devotați și responsabili. În timp, se formează comunități educaționale inovatoare în diverse părți ale țării, care cresc ca un bulgăre de zăpadă și ajung să influențeze întreg sistemul de învățământ. Este un proces pe care îl sprijin și eu, de câțiva ani buni, iar rezultatele încep să se vadă.

„O școală tradițională trebuie să-și genereze și să își activeze forțele proprii prin care să se dezvolte instituțional, să se reinventeze pentru a deveni o instituție performantă, în care se face educație de calitate. Uplifting, „fă rai din ce ai”.” (Anca Tîrcă, 2008)

Sper ca tot mai multe școli să se alăture acestui demers, este singura șansă de schimbare. Succes!

Asta nu înseamnă că nu mai trebuie pusă presiune pe decidenți să facă ce trebuie, dimpotrivă.

De ce și cum ne transformăm școala?

 

De 8 Martie, am făcut cadou directoarelor de școli un mini curs despre de ce și cum să ne transformăm școala. Au fost peste o mie de participanți, dircetoare, directori și profesori și oricine a mai fost interesat. Prezentarea a identificat câteva argumente pentru nevoia de schimbare a școlii, câteva competențe necesare directorilor în acest proces și un model validat de tarnsformare a unei școli din România. La final, le-am spus ce aș face eu azi, dacă aș mai fi directoare.

Înegistrarea este aici https://youtu.be/rPbRA6YjZjA

Fă rai din ce ai!

E o expresie pe care o folosesc la cursuri, când le spun profesorilor și directorilor cu care lucrez că pot să își schimbe școala cu resursele pe care le au și că se pot implica în propria transformare.

Într-o perioadă în care suntem asaltați de promovarea a tot mai multor programe scumpe de dezvoltare organizațională și coaching, mi-a plăcut mult această idee de îmbunătățire cu forțe proprii, de a scoate ce e mai bun din ce ai, de a transforma pierderea în câștig, de a face mai mult cu mai puține resurse.

E un fel de îndemn de a nu mai sta să aștepți miracole de la alții, fă ceva pentru copiii de care te ocupi, oricât de mic ar fi acel ceva, fă din școală un loc primitor și prietenos, în care fiecare copil să se simtă bine, să vină cu drag, să învețe și să progreseze. Reforma din interior, uplifting, un întreg concept în leadership, de fapt.

(fotografia am primit-o azi de la GPP nr.2 din Slatina, e cu un zid exterior)

Învățarea bazată pe proiect

Am văzut că în ultima perioadă crește și la noi interesul profesorilor față de învățarea bazată pe proiect/ project-based learning, o metodă cu care se lucrează în multe școli din lume, pentru că le dezvoltă elevilor gândirea critică, curiozitatea și acel „I need to know feeling” care îi face să vină cu drag la școală în fiecare zi.

Învăţarea pe bază de proiect este o modalitate de lucru care îi implică pe copii în activităţi de investigare a unor probleme din viața reală, acestea finalizându-se cu realizarea unor produse concrete.

De la bun început, trebuie să facem distincția între proiect și învățarea bazată pe proiect. Astfel, când fac un proiect la școală:

• individual sau în grup, copiii caută și prezintă informații despre o anumită temă; 
•  copiii realizează un poster pe tema X, prin care informații de-a gata sunt asamblate într-un poster mai mult sau mai puțin creativ, care se prezintă într-un mod mecanic în fața clasei; 
• lucrează în cadrul unei singure discipline de studiu, pe o perioadă limitată de timp;
• nu rezolvă probleme din viața reală;
• se focalizează pe produs;
• nu au nevoie de sprijinul profesorului.
  

       

Când e vorba de PBL:

• profesorul  e doar facilitator al învățării;
• elevul e implicat deplin în învățare;
• are loc o extindere a relațiilor dincolo de zidurile școlii, în comunitate etc.
• se lucrează pe grupe, pe o perioadă mai lungă de timp;
• abordarea este una transdisciplinară/ interdisciplinară;
•  se folosesc tehnologiile în învățare.

 Elevii care participă la activități de PBL își dezvoltă: 

• abilități complexe de investigare, cercetare, analiză, gândire critică;
• încrederea în sine;
•  „A need to know feeling”, „Aha moment”; 
  
•   atitudine bună față de învățare;
•  responsabilitatea față de propria invatare;
• curiozitatea intelectuală, abilitățile de colaborare și comunicare.

Etape în PBL, conform The Project Approach de Dr. Sylvia C. Chard:

Etapa 1: se stârnește interesul copiilor față de subiectul ales, încurajându-i pe copii să împărtășească întâmplări și experiențe personale; copiii sunt ajutați să formuleze întrebări („driving questions”)la care urmează să găsească răspunsuri.

Etapa 2: începe investigația și profesorii organizează vizite pe teren, discuții cu adulți care sunt experți în domeniu. Tot în această fază copiii consultă cărți, se uită pe site-uri internet, vizionează filmulețe/ videos etc. Pe măsură ce învață despre subiectul investigat, copiii folosesc forme diverse de a ilustra ce au aflat și împărtășesc noile cunoștinte cu colegii de grupă.

Etapa 3: este cea în care profesorii ghidează formularea concluziilor și îi ajută pe copii să își finalizeze lucrările. Copiii împărtășesc munca lor cu părinții, copiii din alte clase, membri ai comunității care i-au ajutat în procesul de investigație.

Etapa 4: evaluarea făcută de profesor referitor la ceea ce au învățat copiii prin derularea proiectului.

De subliniat că proiectele de acest tip au ca scop atingerea unor obiective educaţionale din curriculumul existent și nu sunt demersuri paralele cu acesta.

Las aici și o structură logică pe care am conceput-o și care trebuie avută în vedere când se dorește inițierea unor astfel de activități:

1. Tema – o alegem în funcție de interesele copiilor, întrebări/curiozități care apar în grup/ clasă
2. Obiective de învățare – cunoștințe și abilități/ competențe din curriculum
3. Întrebările la care vrem răspuns prin proiect/„driving questions” (răspunsurile se vor regăsi în produsul final)
4. Cercetare prin diverse activități – ce vom face pentru a găsi răspuns la întrebări (citit, vizite în comunitate, internet, experimente, discuții, vizionări filme , experți, părinți etc.)
5. Resurse  - materiale, umane (colaborări), timp, financiare etc. /PBL corner în clasă
6. Produs/produse – în ce formă „transpunem”/ ilustrăm ce am aflat ( carte, film, construcție, expoziție, video etc.)
7. Public – cui prezentăm proiectul (colegi, părinți etc.)
8. Evaluare – de produs și de proces

Succes! Și dați de știre despre cum aplicați ideile de pe acest blog, aici sau pe pagina de facebook!

https://youtu.be/dhwuQU2-g5g

Școala ca organizație care învață

Add caption

Am revăzut recent, pregătind o prezentare, un text pe care l-am scris în 2002 despre școala ca organizație care învață și mi-am dat seama că această temă e probabil mai actuală ca oricând: am constatat, din vizitele pe care le-am făcut în ultima perioadă, că multe școli  sunt încremenite în modele structurale și funcționale învechite, care nu mai corespund așteptărilor copiilor și noilor tendințe din societatea/ lumea în care se află.

Despre școală ca organizație care învață

Pentru a supraviețui și a se dezvolta, rata de creștere a învățării din interiorul unei organizații trebuie să fie cel puțin egală, dacă nu mai mare decât rata schimbării din mediul extern organizatiei ( Stoll și Fink, 1996). Deoarece lumea din jur se schimbă foarte rapid, organizațiile, respectiv școlile, trebuie să se îmbunătățească continuu și să învețe să-și identifice cu precizie rolul în contextul în care funcționează( Elmore, 2000).

Handy (1999) definește acest tip de organizație ca:

• o organizație care învață – are o direcție clară de dezvoltare, stabilită în urma analizei realității și contextului în care există, își planifică eficient, eficace și flexibil etapele de dezvoltare și consideră  că procesul de ameliorare continuă este o trăsătură a culturii sale organizaționale;
•  o organizație care încurajează învățarea pentru toți membrii comunității sale educaționale (’learning for all’).

Într-o organizație care învață: 

• profesorii sunt adevărați specialiști în educație (ei sunt la curent cu noile cercetări din  domeniul psihopedagogiei și strategiilor de predare-învățare-evaluare; procesul de predare –învățare nu a devenit o rutină);
• se investește mult în dezvoltarea profesională de calitate a personalului;
• profesorii participă la luarea deciziilor ( directorii de succes ai acestor școli fiind astfel considerați a fi’lideri de lideri’);
• se promovează relații de colaborare, ca o condiție de a avea succes în procesul de ameliorare școlară;
• există interes pentru parteneriatul cu instituții și membri din comunitatea în care instituția se află;
• sunt administrate cu eficiență activitățile zilnice (de ex., probleme de disciplină, decizii, comunicare, rezolvare de conflicte etc.) pentru a preveni influența lor negativă asupra proceselor de schimbare legate de procesul de predare –învățare; în acest sens, o astfel de organizație dispune de o gamă largă de procedee și practici în care elevii, părinții și personalul școlii au încredere. 

Dacă am dori să scoatem școlile din amorțeala de care vorbeam mai sus, pentru a le transforma în organizații care învață, avem deja un exemplu care funcționează. Anul acesta, în septembrie 2018, în Țara Galilor s-a schimbat curriculumul (pentru a se raporta la competențe pentru sec. 21 etc.)  și, pentru a sprijini implementarea lui, lumea s-a unit (guvern, universități, autorități regionale și locale,  societate civilă, rețele de școli, furnizori de formare, asociații de părinți etc.) și au creat un model cu 7 dimensiuni de „școală ca organizație care învață” pe care au început să îl implementeze în școli, cu tot cu guidance și sprijin. Modelul presupune acțiuni și procese de transformare în următoarele direcții (fig. de mai sus):

1.     Viziune împărtășită și scopuri comune focalizate pe învățarea pentru toți - #adică, aici noi toți învățăm tot timpul.

2.      Crearea de oportunități de învățare pentru tot personalul - #adică, toți profii sunt trimiși la activități de formare.

3.     Promovarea învățării în echipă și prin colaborare – #adică, învățăm împreună.

4.     O cultură a investigației, explorării și inovării – #adică, suntem curioși și aducem și la noi ce e nou prin domeniu.

5.     Stabilirea unor sisteme și mecanisme care să faciliteze schimbul de experiențe de învățare – #adică, spunem și altora ce am învățat.

6.     Învățare cu și din mediul extern – #adică, ieșim din școală și colaborăm cu cei din comunitate.

7.     Leadership bazat pe învățare – #adică, directorul învață și el și se perfecționează.

  
Cam despre asta e vorba când vrem cu adevărat să reformăm educația.