Cu biroul pe hol

 

Pentru o zi, o directoare din SUA și-a mutat biroul pe hol. Zice că acest lucru le-a plăcut mult copiilor și i-a permis să poarte o groază de conversații cu toată lumea. Nu știu dacă s-ar putea face asta și la noi, dar sunt sigură că e foarte important ca directorii să iasă din birouri, să intre zilnic pe la clase și în cancelarie, să stea și în curtea școlii, să vorbească cu copiii și cu profesorii, să îi întrebe cum le mai merge, ce probleme au fost în ultima vreme, să culeagă feedback pentru a putea ști ce are de schimbat.

Directorilor care participă la cursurile mele le spun să exerseze la birou ceea ce eu numesc „practica ușilor deschise”, să știe lumea din școală că sunt diponibili și că sunt acolo, lucrând pentru ei.

Le spun să fie prezenți lângă profesorii lor, în cancelarie, la pauza mare, să bea o cafea cu colegii, să îi întrebe ce mai fac și cum o mai duc.

Le spun să participe la cât mai multe activități din afara clasei, să fie ei inițiatorii și motorul și cei care transmit energia.

Le spun să aibă mereu un moment liber pentru părinții care vin cu o problemă, să își facă timp să îi asculte si să găsească soluții împreună.

Pentru că, dacă director LÂNGĂ noi nu e, nimic nu e.

Am un articol pe blog chiar pe acest subiect, link aici și în primul comentariu.

Relax, începe 2023

Dacă aș mai fi directoare de școală, anul acesta aș avea grijă de profesorii mei și acesta ar fi obiectivul numărul 1 pentru 2023, pentru că mulți sunt obosiți, frustrați, blazați și lipsiți de speranța în mai bine în educație. 

Pentru asta, aș reseta școala, aș încetini ritmul, aș merge cu ea pe un nivel minim de funcționare, adică fără hei-rupuri, fără activități multe și lipsite de substanță, fără stat drept în fața cerințelor fără miză ale inspectoratelor. Aș merge pe un principiu sănătos, „puțin și bun”. 

În schimb, maxim la calitatea lecțiilor, monitorizarea lor, sprijin și intervenție ameliorativă, ochii pe progresul fiecărui elev și pe partea de dezvoltare socio-emoțională. Minim la participarea la cursuri slabe, la proiecte din vorbe, în spatele cărora unii fac bani frumoși. 

M-aș concentra pe construirea de relații, de toate felurile, între noi, profesorii, între noi și copii, între noi și părinți. Aș insista să reflectăm împreună asupra a ceea ce facem, să împărtășim idei, să vorbim despre ce am mai citit legat de educație, la ce evenimente am participat. 

Aș face undeva o sală de relaxare pentru profesori și elevi, aș amenaja o cancelarie prietenoasă, în care să ne simțim bine și ne-am întreba la o cafea ce să facem pentru a le fi bine copiilor din școala noastră. 

Relax, începe 2023.

Leadership smerit

Directorii pot avea strategii și PDI-uri minunate pe hârtie, dar care să nu poată fi implementate și care să nu fie infuzate în realitatea școlii, pentru că oamenii nu sunt motivați, nu sunt împreună, nu sunt dispuși să se implice, nu dau nimic în plus pentru școală în afară de ore, nu au la bază un sistem corect de valori, aspirații, asteptări, comportamente, adică, nu au în școală o cultură organizațională care să susțină schimbarea, reforma, reinventarea. O cultură care să nu fie una negativă, închisă, autoritară, ci una pozitivă și participativă, cu accent pe comunicare, colaborare, încredere, care este, în principal, creată de leadershipul organizației.

Dacă atmosfera dintr-o școală este una bazată pe încredere, colaborare, respect și apreciere, oamenii lucrează cu plăcere și fac lucruri la care nu te-ai fi așteptat. Dacă există un climat bun, directori care nu doar comandă și controlează, ci sprijină și creează oportunități, profesorii ajung să fie creativi și să inoveze, iar școli aparent amorțite și în care nu se întâmplă nimic interesant se trezesc deodată la viață și ne uimesc. Ca florile în deșert.

„Humble” management și leadership de școală, adică unul smerit, cum îl traduc eu în românește, este acela în care directorii sunt pur și simplu acolo pentru profesori, să îi sprijine, să le fie aproape, gândindu-se mai puțin la ei și mai mult la profesorii din cancelarie. Acești directori trăiesc pentru colegii lor, nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât aceștia, ei nu ies în față, ci mai degrabă pun reflectorul pe ceilalți, să iasă colegii în evidență. Este un tip de leadership în care relațiile dintre manager și profesori sunt foarte strânse, apropiate și bazate pe încredere și sunt dezvoltate prin multe activități derulate în grupuri, în care oamenii se cunosc mai bine, își pun întrebări, se ascultă și găsesc soluții împreună. Comunicarea stă la baza modului în care este condusă școala.

Conceptul a fost lansat de Edgar Schein și Peter Schein, în cartea cu acest titlu, ”Humble Leadership: The Power of Relationships, Openness, and Trust”, publicată în 2018. Schein consideră că, într-o lume VUCA(volatile, uncertain, complex, ambiguous), organizațiile au nevoie de relații apropiate între membrii ei, bazate pe încredere și deschidere:

”Humble leadership suggests that leaders and followers think less about roles in hierarchies and more about relationships in teams. A living system model of organizations shifts resources to where teams are thriving or are struggling. It’s dynamic and adaptable, not hierarchical and political. We believe the emphasis on relationships (and on humble leadership) will help organizations respond better to the increasing rate of change they will inevitably face.”

Cum să ajungi director de școală

 

Foto din arhiva personală - anii 98, când eram directoarea celei mai inovatoare și reformiste școli din România

Au trecut 4 ani de la concursul pe care l-au dat directorii de școli, li s-a terminat mandatul în ianuarie, iar cei mai mulți au primit aprobare pentru continuitate pe post până la finalul anului școlar (au fost și excepții, care ne arată că, deși alta vorbim, nu dorim cu adevărat să depolitizăm această funcție). Problema este ce va urma după, cum vor fi ocupate aceste funcții importante în viitor.

A ajunge director de școală cred că trebuie să fie o evoluție normală în carieră a unui profesor (chestia propusă de unii, cu directori care nu au experiență de școală e foarte discutabilă!), care are ceva ani de experiență, care a avut anterior poziții de conducere și coordonare la nivelul departamentelor școlii, în proiecte de colaborare, care e apreciat de părinți, elevi și colegi, știe să se poarte, să asculte și să vorbească.

Opinia mea este că o schimbare fundamentală în ceea ce privește modul de selectare și ocupare a funcției de director de școală nu e posibilă decât la pachet cu o reformă profundă de sistem, care ar consta în creșterea capacității instituționale a școlilor de a lua decizii proprii și de a funcționa autonom, în colaborare cu comunitatea locală. Iar acest proces este unul de durată, care ar presupune acțiuni și solicitări restrânse către școli din partea inspectoratelor ( am mai spus că, deși nu sunt performante, acestea nu trebuie desființate în această perioadă, cel puțin, cum vrea un partid!), o foarte bună pregătire în domeniul managementului și leadershipului a echipelor de conducere din școli, crearea de mecanisme funcționale de feedback, monitorizare și evaluare externă. În acest caz, angajarea directorului s-ar face de către consiliul de administrație (CA) al școlii, eventual, de către o comisie extinsă la nivel de comunitate, prin anunțarea jobului și a cerințelor specifice, primirea aplicațiilor de la diverse persoane, din interior sau din exterior, analiza documentelor cerute, contactarea persoanelor care pot da referințe și interviuri care au loc cu toate grupurile interesate-conducere, profesori, părinți, elevi.

Persoana care dorește să candideze pentru această funcție ar trebui să aibă cunoștințele și abilitățile necesare de management ( e o știință, nu-i așa?), dobândite în cadrul unor cursuri acreditate de MEN, pe care le văd ca fiind de lungă durată, cu un curriculum modern, care să îmbine cunoștințe specifice cu activități practice, cu mentorat și coaching și peer learning, plus evaluare pe bază de proiect de schimbare a unei școli, care să demonstreze competențele dobândite la curs.

Dacă e să avem examen, așa cum există în destule sisteme de învățământ, cred că un candidat trebuie să participe  la unul de durată și serios, care verifică cunoștințe din domeniile specifice stabilite prin standarde sau în profilul directorului de școală. Examenul poate fi online și poate fi organizat de companii acreditate în domeniu. În plus, candidatul ar trebui să mai susțină și un test care să demonstreze capacitatea practică de a rezolva anumite probleme care apar într-o școală sau de a organiza un anumit domeniu din activitatea școlii. Examenul poate fi susținut la inspectorat, la CCD sau la sediile companiilor organizatoare, iar comisiile de evaluare a testului ar trebui formate din specialiști recunoscuți în domeniu. 

E o propunere, am văzut că e o temă de interes, care necesită acțiuni anul acesta, până la începerea noului an școlar. Avem directori foarte buni, care sunt alături de colegi și distribuie conducerea, care au creat un climat bun de lucru în școală, dar avem și directori care trebuie schimbați, avem personaje care se cred stăpâni ai școlilor, care nu știu să conducă democratic și participativ, unii fiind chiar „protejați” de câte vreun premiu obținut în competiții fără standarde și fără analize serioase, așa cum se fac în alte țări.

Vorba de educație - despre directori

Cursurile și întâlnirile mele cu directorii de școli și cărțile și articolele de management educațional pe care le-am scris au la bază ideea că schimbarea în educație depinde de ceeea ce fac și de cum sunt cei care conduc școlile. Din experiența proprie de fostă directoare și din ce am mai văzut și citit, sunt convinsă că un director de școală are un rol esențial în schimbarea în bine a unei școli și că nu se poate face reformă cu o persoană care nu are nici competențele, nici valorile morale necesare pentru a conduce echipa școlii printr-un proces real și profund de schimbare. 

Pentru că, dacă director bun nu e nimic nu e, e mult de lucru prin zona aceasta pe la noi. De exemplu, cred că directorii au mare nevoie să știe cum se construiește o comunitate profesională autentică și puternică, în care profesorii lucrează împreună, dialoghează, îşi împărtăşesc experienţele, au aceleași credinţe şi valori, colaborează şi fac eforturi comune pentru ca FIECARE copil să progreseze 
( accesul la publicațiile din imagine este gratuit, pe blog, la acest link http://ancatirca.blogspot.com/p/blog-page.html)

Vorba de educație - dacă...

Dacă aș fi director de școală, aș discuta acest text cu profesorii mei și l-aș afișa în cancelarie și în fiecare clasă.

Ușa deschisă la director

Am mai scris despre acest lucru, politica ușilor deschise, la propriu și la figurat, o tehnică de management participativ pe care am practicat-o, zic eu cu succes, pe vremea când eram directoare de școală. Rar aveam ușa închisă la birou, iar lângă sobă era un scaun de „vorbit”, pe care adesea se așezau copii, colegi profesori sau părinți, pentru discuții mai de suflet. 

Copiii intrau frecvent și când nu era nimeni în birou, să ia cărți, casete sau diverse materiale de care aveam nevoie la orele de engleză. Tot aici mai făceam pregătiri pentru concursuri și olimpiade, repetiții pentru teatru și recitări, era un spațiu prietenos, în care cine intra se simțea bine. Deschisă era și ușa cancelariei și chiar și ușile unor clase. 

La figurat, uși deschise însemnau transparență decizională, colaborare, consultare și dialog între toți membrii comunității școlare. Ne întâlneam foarte des pentru discuții legate de copii sau de direcțiile de schimbare ale școlii. Nu ne era frică să ne spunem opiniile, ne mai și certam uneori, dar prietenește. 

E o tehnică pe care o recomand directorilor care doresc să creeze un climat prietenos de lucru în școlile lor. Funcționează, vă spun din experiență.

Cu „directoratul urcat la cap”

photo credits - aici

Se scrie mult (și consistent!) în ultima vreme despre leadershipul școlilor și asta face bine, pentru că avem ce învăța și la ce ne raporta când vorbim despre calitatea managementului educațional. Un articol recent aduce spre reflecție (și acțiune!) un pericol care îl paște pe cel care ocupă o funcție de conducere, des întâlnit, din păcate, și în școli. Este vorba de „preaplinul de sine”, egoul care dă pe-afară, cel care te face să te simți superior colegilor, să crezi că tot ce mișcă ți se datorează, că datorită ție apar toate reușitele organizației, că tu ai dreptate în orice situație și că ceilalți sunt fie leneși, fie incapabili, fie ambele la un loc. Înconjurat de persoane care îl flatează și nu au curajul să îi spună adevărul, un astfel de conducător sfârșește prin a trăi în propria sa bulă, unde aude și vede doar ceea ce îi place, urmarea fiind că pierde contactul cu realitatea și cu oamenii pe care îi conduce. E chestia aia cu „i s-a urcat directoratul la cap”. Vestea bună e că se poate trata.

(sursa aici) 

Întâlnirea individuală de evaluare

photo preluată de pe internet

Am mai povestit despre asta, e descrisă și în cărțile de management educațional pe care le-am scris. Întâlnirea individuală de analiză a activității are loc la final de semestru/ an școlar, fiind o foarte bună modalitate de evaluare a personalului, pe care am practicat-o cu succes și care contribuie esențial la creșterea eficacității activității școlii pe care o conduceți ca director.

Întâlnirea de evaluare are loc o dată pe semestru/ an între director şi fiecare membru al personalului. E o discuție prietenoasă, față în față, în cadrul căreia:
- se analizează activitatea persoanei evaluate, evidenţiindu-se punctele tari şi punctele slabe;
- se identifică nevoile de formare şi se explorează modalităţi de dezvoltare profesională;
- pot fi conştientizate diferenţele între percepţia de sine şi cea a celorlalţi;
- se pun în discuţie cooperarea între membrii personalului şi stilurile de comportament;
- se stabileşte un acord privind paşii concreţi de făcut pentru a îmbunătăți activitatea din anul şcolar viitor;
- directorul primeşte la rândul lui feedback privind stilul său de conducere.

Foarte important: întâlnirile de acest gen au loc într-un climat de respect şi încredere reciproce, în care primează regulile feedback-ului şi ale unei comunicări eficace.

Succes!

Cine și cum e cel mai bun director de școală din SUA

Ieri, Luke Clamp de la River Bluff High School din Lexington, South Carolina, a fost desemnat Directorul Anului 2019 în SUA. 

A primit această prestigioasă distincție pentru că le-a acordat elevilor săi încredere, respect si putere de decizie, astfel încât aceștia și-au îmbunătățit foarte mult rezultatele la învățătură și la examene (lucru dovedit prin statistici și analize serioase, nu pe vorbe), pentru că  a creat în școala o cultură a colaborării, adică acolo sunt profi fericiți, care lucrează împreună pentru a le fi mai bine copiilor, pentru ca a știut cum să  le dea elevilor o voce sprijinind un Consiliu al Elevilor cu o activitate remarcabilă de community service learning. 

Ah, și mai e ceva care mi-a plăcut si mi-a amintit de ce făceam si eu când eram directoare de școală – în fiecare dimineață, Luke îi întâmpină pe copii la intrarea în școală, spunându-i fiecăruia pe nume și adresându-le vorbe de încurajare. 

E de subliniat și procedura foarte riguroasă prin care se acordă acest premiu, una de durată și foarte obiectivă - se selectează mai întâi câte un director pentru fiecare stat, apoi, dintre aceștia, rămân 3 finaliști. Organizația care se ocupă de concurs este una profesională și profesionistă, NASSP, adică National Association of Secondary Schools Principals și e formată din specialiști în educație. Criteriile de apreciere sunt extrem de bine alese, cu descriptori de performanță (rubrics) pentru fiecare competență evaluată și obligativitatea de a prezenta dovezi clare că persoana respectivă a făcut acele activități. 

 

Așa că, atenție și la noi cui dăm premii de acest gen, pentru că profesorii/ directorii premiați pot deveni repere și s-a văzut că în unele cazuri a fost ceva de genul „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”, adica frumos prin poze, filmulețe si prin documente, iar în școală o prestație cu nimic ieșită din comun și un comportament cu elevii, colegii și părinții care lasă mult de dorit. E bine că există acest demers, dar cred că sunt multe aspecte de îmbunătățit, astfel încât el să devină unul de referință pentru sistem și să ne asigurăm că Directorul anului este chiar cel mai bun din țară.Altfel, pe bună dreptate, orice director s-ar întreba „de ce el/ ea și nu eu?”