Revoluția în educație

O carte care ne reamintește că ceva nu e în regulă cu modul în care ne educăm copiii în școli. Îi învățăm ce să gândească și nu cum să gândească și le sufocăm creativitatea, în loc să le-o dezvoltăm. Stanton propune și o soluție numită Modelul celor 6 dimensiuni:
1. Autocunoaștere (de exemplu, prin tehnici de meditație/ mindfulness, artă, sport, joacă, tehnologii etc.).
2. Investigație (de exemplu, prin predarea filosofiei, realizarea de experimente științifice, printr-un alt mod de a învăța istorie etc.).
3. Sustenabilitate (de exemplu, prin activități în natură, abordarea unor teme legate de sănătate și starea de bine, energie regenerabilă, abilități de viață etc.).
4. Inovare (gândire critică, colaborare).
5. Comunicare (limbi străine, alfabetizare media, învățare socio-emoțională etc.).
6. Empatie ( filosofie planetară, apartenența la o comunitate, generozitate etc.).

(http://www.sixdimensionmodel.org/)

Vorba de educație - ce problemă vrei să rezolvi când vei fi mare?

Asta da schimbare de paradigmă! Să nu-i mai întrebăm pe copii în școli „ce vrei să te faci când vei fi mare?” ci mai degrabă „ce problemă vrei să rezolvi când vei fi mare?”Sau cum ar trebui să ridicăm educația la un alt nivel și să îi învățăm pe tineri să gândească critic, cu propria minte, asupra a ceea ce le oferă mass media, să conștientizeze că ”knowing how to find information is as important as having knowledge” și că trăiesc într-o lume - ecosistem, în care ce se întâmplă într-un loc de pe glob ne afectează pe toți. Un articol foarte bun, distribuit azi de ”The Art of Learning” și care ”vine ca o mănușă” în contextul acestor zile.

Prin ”Țara Manualelor” nu e de bine

Știam că așa este, era clar pentru oricine a deschis în ultimii (zeci de) ani un manual ”nou”, ”alternativ” de clasele primare, și nu numai. Sunt pline de imagini și texte încremenite în șabloane de gândire (ce răzbat chiar și din cele câteva tentative ce se doresc a fi  mai moderne) care au foarte puțin în comun cu realitatea în care trăiesc copiii de azi.

Când suntem puși însă în fața rezultatelor unei cercetări serioase, ne oprim, analizăm și facem ceva, pentru că mai departe nu putem să mergem tot așa. E prea de tot, iar copiii noștri nu merită asta. Punct și de la capăt.

În călătoria lor prin ceea ce numesc ”Țara Manualelor” pentru clasele primare, o echipă de  cercetătoare și cercetători de la Departamentul de Sociologie și Masterul de Cercetare Avansată (Master of Sociological Research) din Universitatea din București a găsit, din păcate, următoarele:

”Manualele sunt anacronice. Lumea manualelor școlare de ciclu primar este, la nivel de imagini și conținut, o lume a secolului al XIX-lea și al XX-lea. Deși România este puternic informatizată și conectată la tehnologiile moderne de comunicare, acestea sunt rar prezente în manualele școlare. Apar mai des, chiar și în manualele digitale, poze cu tabla de scris și cretă decât computere și videoproiectoare sau tablete. Fetele și femeile din manuale gătesc, cos și țes, bunicii spun povești…  Întâlnim multe scene în timpuri și spații vagi, abstracte – în timp ce ancorarea în prezent este rară iar imaginarea viitorului este cvasi-absentă. Desigur, există diferențe între manuale, unele fiind mai bine ancorate în viața reală de azi – totuși, în ansamblu, copiii nu regăsesc în manualele școlare universul material și imaterial al timpurilor concrete în care trăiesc.

Manualele abundă în stereotipuri și modele dihotomice: Manualele de ciclu primar utilizează excesiv stereotipizarea prezentând o realitate în alb vs. negru, bine vs. rău, feminin vs. masculin, tineri vs. vârstnici etc. Personajele sunt puternic stereotipizate: bunicii sunt sedentari, au ochelari și nu aud bine; femeile sunt mai ales mame care pregătesc masa, învățătoare sau doctorițe – în timp ce bărbații apar într-o diversitate de meserii, dar prea puțin ca tați; oamenii sunt în general fie buni și frumoși (frumusețea fiind relevantă mai ales pentru femei), fie răi și urâți. Există foarte puține propuneri vizuale sau de conținut nonstereotip sau contrastereotip – menite să contribuie la dezvoltarea unei gândiri reflexive și critice legate de lumea reală în care cei mici trăiesc, o lume în permanentă schimbare, plină de nuanțe, contradicții și dileme morale.

Manualele marginalizează sau chiar eludează teme de viață importante: dezvoltarea spiritului antreprenorial și a spiritului civic; dezvoltarea inteligenței emoționale sau a celei interculturale; educația pentru viața privată. Copiii află puține lucruri despre „alții” (mai ales despre cei de altă vârstă, etnie, religie sau naționalitate); ceea ce află este mai curând informație stereotip. Nu se spune mai nimic despre „alți” oameni care fac parte din viața cotidiană a copiilor – oameni romi sau maghiari, chinezi sau turci (din ziua de azi, nu din Imperiul Otoman); oameni grași sau cu ochelari, oameni cu dizabilități, etc. Tăcerea manualelor spune mult despre versiunea despre lume pe care o transmite instituția școlii – și care se regăsește apoi în atitudinile tinerilor față de diverse grupuri minoritare.

Într-o lume a conflictelor și tensiunilor micro- și macro-sociale din societatea contemporană, manualele oferă mai curând o viziune funcționalistă, împăciuitoare asupra rolurilor și relațiilor dintre oameni – în care este totdeauna clar cine are dreptate și cine greșește. Nu sunt abordate deloc conflicte și dileme actuale legate de sărăcie, şomaj, migraţie, sănătate, riscuri online (desigur, probleme care ar trebui inserate cu tact și profesionalism, ținând cont de nivelul specific de vârstă). Nu se încurajează o gândire critică pe teme dintre cele mai actuale şi care ne privesc pe toţi. Nu se încurajează astfel capacitatea copiilor de a-și forma opinii și convingeri (ceea ce e total diferit de încercarea nefastă de a produce convingeri!). Manualele nu manifestă un interes deosebit pentru dezvoltarea spiritului de implicare în viața cetății, spirit care s-ar putea dezvolta de timpuriu. Valoarea civică dominantă este… cumințenia.”

Textul integral al cercetării:aici
Rezumatul cercetării: aici
(sursa citatelor : Contributors)

Finlanda se pregătește de revoluția învățării

foto credits: business insider

Asta da schimbare de paradigmă, o așteptam și bănuiam că o să vină din Finlanda, că doar ne-au arătat că sunt cei mai buni – învățare pentrut sec. 21,  o reformă radicală și curajoasă, pentru alte nevoi ale pieței muncii, de la predarea pe discipline de studiu, la cea organizată în jurul unei teme (de ex., un elev la o școală profesională va învăța tema ”servicii la o cafenea”, care va cuprinde elemente de matematică, limbi străine, scriere și comunicare, exact ce ii trebuie dacă va lucra în acest domeniu). 

Finlanda ne dă încă un exemplu de cum se face și se introduce o schimbare:

          - au introdus noul model treptat, începând cu obligativitatea unui singur proiect tematic pe an

         - au început în Helsinki și după aceea extind în toată țara

         - îi întreabă și pe elevi dacă le place

         - au format profesorii

          -  îi motivează pe profesori cu bonusuri

          -schimbă modul în care arată clasele – de la șiruri de bănci la  o organizare ce permite învățarea  
       prin colaborare

Așa că ochii pe Finlanda, că până în 2020 vor să termine, să introducă noul model în toate școlile!

(sursa - articolul de azi din The Independent)

Psihologia poporului român

Acum o săptămână, Daniel David, directorul Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie de la Babeș-Bolyai, a prezentat în avanpremieră pe blogul său câteva rezultate ale studiului ”Psihologia poporului român ”, care va fi dat publicității în 2015.

 

Concluzia articolului ne trimite la ideea necesității schimbării de paradigmă la toate nivelurile (deci și în educație) ca datorie a tuturor celor cărora le pasă de țară:

”Aşadar, dacă ne pasă de ţara aceasta şi de poporul acesta, atunci eu cred că este sarcina unei noi generaţii de intelectuali (definită nu prin vârstă, ci prin valorile asumate!) de a construi un nou „Ethos” al poporului român, care să folosească maximal potenţialul din profilul psihologic de adâncime, determinând printr-un context socio-cultural modern un profil psihologic de suprafaţă care să ne transforme într-un popor fericit şi respectat, cu contribuţii cheie la civilizaţia umană. Pentru asta este nevoie însă de o schimbare de paradigmă la toate nivelurile, schimbare care poate să fie făcută în beneficiul tuturor doar de cei care gândesc altfel şi cărora le pasă! Nu va fi uşor – vechile paradigme prin oamenii lor aflaţi în poziţii de putere socială se vor opune explicit sau prin înşelătorii suave -, dar este o datorie a oricărui om care este patriot să-şi asume riscurile şi să ducă reacţiile negative şi mizeriile care vor veni asupra lui din partea establishment-ului, în numele unor valori care vor servi ţara şi pe cei mai mulţi cetăţeni români.”

”Boomerang kids”

  Un articol potrivit pentru aceste zile, când au loc înscrierile la facultăți - despre ”boomerang kids” care, pentru că nu își găsesc un loc de muncă, se întorc să locuiască cu părinții, despre școala care îi pregătește pe tineri pentru o lume care nu mai există, despre nevoia de a redefini valorile, cunoștințele și abilitățile de bază, despre necesitatea schimbării de paradigmă de la ”job seekers” la ”job creators” și alte câteva observații valoroase de la renumitul expert în educație Yong Zhao:

„Anul trecut, când fiul meu a absolvit facultatea, i-am pus întrebarea „poți să stai departe de subsolul casei mele?”, deoarece cred că un rezultat important al educației este capacitatea de a trăi în afara casei părinților, adică abilitatea de a fi un membru independent și contributor al unei societăți.

Nucleul comun și majoritatea reformelor educaționale din întreaga lume definesc rezultatul școlii ca fiind pregătirea pentru facultate și pregătire pentru carieră. Dar, după cum arată statisticile recente, pregătirea pentru facultate, chiar și pregătirea pentru absolvire a facultății, nu duc la pregătirea pentru a trăi în afara casei părinților. Peste 50% dintre absolvenții de facultate din SUA sunt șomeri sau subangajați. Cifrele nu sunt cu mult mai bune în alte părți ale lumii.

Ei sunt „copiii bumerang”, scrie un articol din revista New York Times săptămâna trecută. Aceștia sunt studenți buni. Au fost pregătiți pentru facultate. Au plătit facultatea (mulți cu bani împrumutați). Au îndeplinit toate cerințele de facultate. Nu au abandonat. Și au absolvit facultatea. Dar s-au întors în subsolul casei părinților lor, pentru că nu există o carieră pentru ei.

Motivul este mai simplu decât ar dori mulți să accepte: educația ne-a pregătit elevii pentru o economie care nu mai există. Tehnologia și globalizarea ne-au transformat societatea. Mașinile și tehnologia au dus la dispariția locurilor de muncă tradiționale, locuri de muncă pentru care educația noastră ne-a pregătit copiii.

„Copiii bumerang” nu sunt prost educați, ci sunt educați cum nu trebuie. Sunt pregătiți să-și caute locuri de muncă, dar nu să creeze locuri de muncă. Sunt pregătiți să rezolve probleme, dar nu să identifice probleme sau să pună întrebări. Au fost pregătiți să urmeze instrucțiunile, dar mașinile pot urma instrucțiunile mai precis și cu costuri mai mici.

Schimbările tehnologice perturbă întotdeauna ordinea socială și economică existentă, forțându-ne să redefinim valoarea talentelor, cunoștințelor și aptitudinilor. Ceea ce înainte era valoros poate deveni învechit. Ceea ce a fost subevaluat poate deveni mai valoros. Știm că în „a doua epocă a mașinilor” și în „lumea plată”, avem nevoie de lucrători creativi, antreprenori și competenți la nivel global, care să concureze cu mașinile și cu lucrători mai puțin scumpi, care nu au acces la aceleași resurse ca și studenții din țările dezvoltate. Dar factorii de decizie politică și alți „reformatori” de astăzi rămân dedicați să insufle copiilor noștri cunoștințe și abilități învechite, urmând o paradigmă educațională depășită. Drept urmare, cu cât aceste eforturi de reformă devin mai de succes, cu atât vom avea mai mulți „copii bumerang”.

Ceea ce avem nevoie este să schimbăm paradigma educației, de la pregătirea solicitanților de locuri de muncă, la creatorii de locuri de muncă, de la a impune copiilor ceea ce un grup mic de oameni definește drept cunoștințe și abilități valoroase, la sprijinirea copiilor să-și urmeze propria pasiune și de la remedierea „deficitelor” înregistrate la copiii noștri prin teste standardizate, la sporirea punctelor lor forte. În schimb, eforturile dominante de reformă continuă să repare paradigma învechită, în loc să inventeze una nouă. Și mai rău de atât, ele descurajează și penalizează încercările de a crea o nouă paradigmă.

Așadar, sugestia mea din 4 iulie: schimbați trunchiul comun sau pregătiți-vă subsolul casei pentru absolvenții de facultate. Apropo, sunt mândru să spun că fiul meu nu locuiește în subsolul meu.”

(sursa: http://zhaolearning.com/2014/07/02/college-ready-vs-out-of-basement-ready-shifting-the-education-paradigm/)

Schimbarea de paradigmă

Reiau niște idei mai vechi, care sunt însă extrem de actuale, despre schimbarea paradigmei învățării.

Provocarea adresată în prezent școlilor este de a ieși din paradigma tradițională a învățării și a-și asuma schimbări care să le apropie de paradigma modernă, actuală.




Paradigma tradițională:

•  învățarea înseamnă transmiterea unui set de cunoștințe stabilit și aprobat de autorități
• inteligența este o trăsătură care nu se modifică, măsurabilă prin IQ și distribuită diferit(unii copii sunt mai inteligenți, alții mai puțin inteligenți)
• rolul educației este de a-i selecta pe cei capabili
• școala funcționează după modelul fabricii

Paradigma modernă/ actuală:

• învățarea înseamnă în primul rând  formarea unor competențe de bază care vor permite indivizilor să aibă succes într-o societate ce este produsul unei lumi în schimbare
•  se consideră că există mai multe tipuri de inteligență (Howard Gardner)
• fiecare copil este capabil să învețe și rostul educației este de a dezvolta potențialul fiecăruia, abilitățile copiilor putând fi modificate printr-o instruire eficace
•  școala funcționează după modelul unei  familii