Împreună, în școală

Cum am mai spus, nu plecăm nicăieri departe în această vară și am timp să stau în grădină și am răgaz mai mult pentru reflecție și analize pe teme de educație, mai ales că mă interesează foarte tare ce se întâmplă cu școlile în vremea pandemiei și am ales să urmăresc ce se întâmplă și să sprijin cu idei și soluții, acolo unde se poate.

Azi m-am gândit ce bine ar fi dacă am ști să fim ÎMPREUNĂ în școală, să avem scopuri comune și să  ne sprijinim reciproc pentru a le atinge. 

Am tot citit ce se postează și ce comentarii se fac și mi se pare că nu avem în acest moment acea solidaritate de breaslă, absolut necesară în orice vremuri, dar mai ales în unele grele, cu provocări mari și multe necunoscute, cum este cea din prezent. Nu cred că sunt multe școlile în care oamenii colaborează, se îngăduie unii pe alții și se sprijină pentru binele copiilor. Nu cred că sunt mulți directori de școli care și-au propus în strategia lor managerială să formeze ceea ce se numește o comunitate profesională, fără de care orice schimbare în educație sau orice confruntare cu un obstacol major, cum este actuala pandemie, nu au succes.

Așa cu am mai spus, în şcolile în care comunitatea profesională este una puternică, cancelaria este una colaborativă, profesorii lucrează împreună, dialoghează, îşi împărtăşesc experienţele de la clasă și de pe la cursurile de formare la care participă, au aceleași credinţe şi valori, colaborează şi fac  eforturi comune pentru ca FIECARE copil să progreseze. 

Imaginați-vă cât ar fi de util să le spunem colegilor doritori ce am învățat la cursurile și webinariile la care am participat în această vară, să ne luăm din timpul nostru și să le spunem și lor ce am mai citit interesant pe teme de educație la noi și în lume. S-a dovedit științific că profesorii învață cel mai mult și cel mai bine de la colegii lor și că le place și sunt dornici să preia ideile și modelele de bune practici dezvoltate pe bloguri sau prezentate pe rețelele de socializare de alți profesori, acei profi-lideri creativi și inovatori, care aduc mereu idei noi, oferă sprijin și dau feedback constructiv.

Pe de altă parte, este adevărat că o comunitate profesională într-o școală nu se creează peste noapte, este nevoie de timp și intervenții bine planificate care să vizeze acest scop, e ca un puzzle care se construiește pas cu pas.  Pentru ca în şcoală să se dezvolte o comunitate profesională puternică este nevoie de anumite condiţii, care ţin atât de structuri (alocarea de timp pentru întâlniri şi discuţii, existenţa unor spaţii în care profesorii se pot întâlni, asumarea de roluri şi responsabilităţi interdependente, proceduri de comunicare), cât și de resursele umane (relaţii bazate pe încredere şi respect, prezenţa unor directori suportivi, practicarea unui management participativ).

Pentru a construi o comunitate profesională, este nevoie, așa cum am mai scris, ca la nivelul școlii:

👉să fie identificați profesorii-lideri, cei care au ce să împărtășească colegilor lor, cei creativi și inovatori;

·       👉 să se aloce în programul școlii timp pentru întâlniri şi discuţii despre situații întâlnite la clasă sau în școală (de exemplu, săptămânal, în fiecare luni, vorbim despre cum a fost activitatea în săptămâna care a trecut, ce a funcționat și ce nu, ce avem de făcut în săptămâna care începe sau, în fiecare marți, discutăm pe zoom despre primele 3 priorități de acțiune ale școlii);

·       👉să se instituționalizeze la nivelul colectivului de profesori practica împărtășirii de experiențe și de bune practici, a observării reciproce a unor lecții și furnizării de feedback, a mentoratului și coachingului ( prin crearea de mecanisme specifice, de genul activităților  „Arată și spune”/ Show&Tell, prin care ar putea fi prezentată o metodă de succes, un proiect realizat cu copiii etc.); 

·     👉să se amenajeze spaţii prietenoase în care profesorii se pot întâlni înainte sau după ore (chiar cancelaria poate deveni una colaborativă, un spațiu altfel, în care să te simți bine, cu o canapea, o masă rotundă etc.); 

·       👉să se aloce roluri şi responsabilităţi interdependente, care să îi pună pe profesori în situația de a lucra în echipă pentru a pregăti și derula activități sau pentru a elabora diverse materiale ( de exemplu, planificări comune pentru un nivel de clase, proiecte transdisciplinare, lecții online, materiale pentru metoda flipped classroom etc.);

·       👉să se organizeze structuri de comunicare, gen întâlniri regulate, poşta electronică, newsletter ( e de folos și un flipchart în cancelarie, cu informații și anunțuri despre ce se întâmplă în școală);

·       👉să se dezvolte relaţii bazate pe încredere şi respect între membrii personalului;

·       👉să se organizeze activități de dezvoltare profesională (online sau față în față) la care să participe toată echipa de profesori ai școlii/ grupe de profesori;

·       👉să se creeze programe speciale pentru starea de bine a profesorilor, astfel încât să se evite epuizarea și pierderea sănătății.

     
      Sunt doar o mică parte dintre lucrurile care se pot face pentru a crea o comunitate profesională într-o școală și m-aș bucura dacă, odată cu redeschiderea noului an școlar față în față sau online, cum va fi la fiecare, a fi împreună va deveni o realitate a multor cancelarii. Succes!

Când profesorii colaborează

Profesorii care colaborează în mod regulat cu colegii lor (predau în echipă, își dau feedback reciproc, organizează activități în comun și participă împreună la activități de dezvoltare profesională) vin cu mai mare drag la școală și sunt mai mulțumiți de ceea ce fac. Ușor de zis, greu de făcut, dar nu imposibil, dacă directorul nu încurajează concurența și invidia între cadrele didactice, ci construiește, pas cu pas, o comunitate profesională autentică, nu una de fațadă. Despre cum se poate face acest lucru, am scris și eu aici, pe baza experienței personale: https://ancatirca.blogspot.com/…/comunitatea%20profesional%…
(photo credits: OECD)

Comunitatea profesională într-o școală

Schimbarea în educaţie necesită formarea la nivelul şcolii a unei comunităţi profesionale, care să permită instituţionalizarea practicilor inovatoare şi creşterea performanţelor. 

In şcolile în care comunitatea profesională este una puternică, profesorii lucrează împreună, dialoghează, îşi împărtăşesc experienţele de la clasă și de pe la cursurile de formare la care participă, au aceleași credinţe şi valori, colaborează şi fac  eforturi comune pentru ca FIECARE copil să progreseze.

Pentru ca în şcoală să se dezvolte o comunitate profesională puternică este nevoie de anumite condiţii, care ţin atât de structuri (alocarea de timp pentru întâlniri şi discuţii, existenţa unor spaţii în care profesorii se pot întâlni, asumarea de roluri şi responsabilităţi interdependente, proceduri de comunicare), cât și de resursele umane (relaţii bazate pe încredere şi respect, prezenţa unor directori suportivi, practicarea unui management participativ).

O comunitate profesională într-o școală nu se creează peste noapte, este nevoie de timp și intervenții bine planificate care să vizeze acest scop, e ca un puzzle care se construiește pas cu pas.

În acest sens, din experiența mea de directoare de școală, le recomand managerilor școlari următoarele:

·    👉 să aloce în programul școlii timp pentru întâlniri şi discuţii despre situații întâlnite la clasă sau în școală (de exemplu, noi ne întâlneam cu învățătoarele lunea, în pauza mare, la o cafea, pentru a vorbi despre ce aveam de făcut în săptămâna care începea);

·     👉să instituționalizeze la nivelul colectivului de profesori practica împărtășirii de experiențe, observării reciproce a unor lecții și furnizării de feedback ( noi aveam o activitate  regulată numită „Arată și spune”, Show&Tell, o văzusem la o școală din UK -cine avea ceva deosebit de arătat colegilor îi invita la clasă și le arăta-putea fi o metodă pe care o utiliza cu succes, un proiect realizat cu copiii etc.);

·   👉să amenajeze spaţii prietenoase în care profesorii se pot întâlni înainte sau după ore (chiar cancelaria poate fi un astfel de loc, dacă mai punem acolo o canapea, o masă rotundă etc.);

·      👉să aloce roluri şi responsabilităţi interdependente, care să îi pună pe profesori în situația de a lucra în echipă pentru a pregăti și derula activități sau pentru a elabora diverse materiale;

·      👉să organizeze structuri de comunicare, gen întâlniri regulate, poşta electronică, newsletter ( e de folos și un flipchart în cancelarie, cu informații și anunțuri despre ce se întâmplă în școală);

·      👉să dezvolte cu colegii relaţii bazate pe încredere şi respect;

·      👉să organizeze activități de dezvoltare profesională la care să participe toată echipa de profesori ai școlii/ grupe de profesori;

·       👉să creeze oportunităţi de socializare în școală și în afara ei (îmi amintesc că noi sărbătoream împreună diverse evenimente sau organizam o petrecere de Crăciun la care venea tot personalul școlii).

Succes!😊
(acest articol face parte din seria de  idei mici pentru schimbări mari, care nu sunt vorbe și teorie, ci vin din experiența personală în domeniul educației, sunt încercate și au avut succes)

Vorba de educație - comunitatea profesională

Am tot mers prin școli în ultima perioadă și mi se confirmă ceea ce știam și din propria experiență de director. Schimbarea în educaţie se întâmplă doar dacă în școală directorul știe ce are de făcut și cum să lucreze cu oamenii, atmosfera e bună, profesorii lucrează împreună, dialoghează, îşi împărtăşesc experienţele, au valori comune și colaborează. Cam asta ar însemna o comunitate profesională. La Liceul Carol I din Valea Doftanei se poate.

Vorba de educație - de Ziua Educației

Dacă dorim să transformăm școlile  și să formăm comunități educaționale active și puternice, e nevoie să creștem  reziliența emoțională a profesorilor, capacitatea lor de a face față schimbărilor, provocărilor și presiunilor de tot felul. Profesorii au nevoie să audă că se poate, că sunt multe școli în care copiii vin cu drag și învață cu plăcere. Profesorii au nevoie să fie puși în situația de a-și schița și împărtăși propriile idei de schimbare și de a fi apreciați și lăudați pentru ele. Profesorii merită și au nevoie de emoții pozitive pentru ca, la rândul lor, să transmită entuziasm și motivație celor pe care îi  educă. La mulți ani!

Vorba de educație – încredere că se poate

foto din arhiva personală

Acum câteva zile, la finalul unui curs,  profesorii  ne-au mulțumit  nouă, formatoarelor, printre altele, și pentru că le-am dat încredere. E poate o nevoie de care adesea uităm, în iureșul de critici, multe îndreptățite, care se revarsă zilnic asupra sistemului de învățământ și asupra oamenilor săi. Cred că totuși, pe lângă idei noi despre curriculum, evaluare, reformă și schimbarea paradigmei educaționale,  profesorii au nevoie de speranță, de încredere că lucrurile se pot schimba și că ei înșiși pot face asta. La cursul despre care vă spuneam, noi le-am vorbit despre povești  de succes de la noi și de la alții, despre ce lucruri minunate au făcut profesori ca ei din România și din alte părți ale lumii (fără să mai aștepte minuni de la ministere și de la nu știu ce alte autorități) acolo în școală, la firul ierbii, în sala de clasă, unde are loc adevărata transformare, unde se întâmplă  întâlnirea miraculoasă cu copiii. I-am ajutat să constate prin experiență directă că, dacă lucrează împreună și colaborează, pot găsi soluții foarte bune la problemele specifice din școala lor.

Dacă dorim să transformăm școlile  și să formăm comunități educaționale active și puternice, e nevoie să creștem  reziliența emoțională a profesorilor, capacitatea lor de a face față schimbărilor, provocărilor și presiunilor de tot felul. Profesorii au nevoie să audă că se poate, că sunt multe școli în care copiii vin cu drag și învață cu plăcere. Profesorii au nevoie să fie puși în situația de a-și schița și împărtăși propriile idei de schimbare și de a fi apreciați și lăudați pentru ele. Profesorii merită și au nevoie de emoții pozitive pentru ca, la rândul lor, să transmită entuziasm și motivație celor pe care îi  educă.

(Am plecat din acel loc cu o imagine ce se vedea de la una din ferestrele de pe hol și care se potrivea optimismului din acel moment că da, se poate, și că da, asta ar fi o soluție – să mergem prin școli să construim cuiburi de speranță).