Se afișează postările cu eticheta materiale resursa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta materiale resursa. Afișați toate postările

luni, 14 august 2023

Cel mai bun caiet de vacanță

Atât le-aș da copiilor din clasele I-IV de făcut în vacanță, să lucreze pe acest caiet și să citească ce vor. E un caiet excepțional, structurat pe câteva teme abordate crosscurricular, cu de toate pentru tema respectivă, și comunicare, și dezvoltare personală, și matematică și arte, cu exerciții creative și atrăgătoare, cât să le mențină copiilor interesul pentru învățare peste vară. Noria Anastasia îl adoră, ma bucur că există un astfel de caiet pentru toate clasele de primar și vreau să știți și voi de el, pentru că foarte rar dau peste un auxiliar bun. E o bijuterie.

miercuri, 21 septembrie 2022

Reguli în cancelarie


  

Zic să avem și noi, profesorii, niște reguli „cool”, nu doar elevii😄. De afișat în cancelarie și pus în practică, mai ales. Nu e ușor să construieși o comunitate profesională și un rol important în a o face îl are directorul școlii. Modul în care acesta vorbește, reacționează, lucrează se va reflecta în tot ce mișcă în școală. Dacă este un conducător autocrat, atmosfera din școală va fi una toxică, care va avea efect negativ și asupra copilor. Dacă este un leader și va ști cum să lucreze cu oamenii, aceștia vor fi într-o stare de bine și relaxați, spre binele elevilor. Vezi mai multe AICI.

duminică, 3 noiembrie 2013

Wild Carpathia – material resursă pentru școli

Catalogat de presă şi de publicul larg drept „probabil unul dintre cele mai frumoase filme despre România", Wild Carpathia prezintă, în viziunea unui grup de britanici (echipa Travel Channel şi Almond Film), frumuseţea Munţilor Carpaţi din România, în încercarea de a arăta străinilor diversitatea faunei şi a florei din zonă. De asemenea, documentarul are un scop educational şi atrage atenţia românilor asupra comoarei nepreţuite de care se bucură şi pe care trebuie să o conserve pentru generaţiile viitoare.(Sursa: youtube)

Recomand utilizarea documentarului ca material resursă  atât în orele de geografie, biologie, zoologie, dirigenție, engleză, cât și în activitățile extrașcolare de educație ecologică,  în cluburile de film și de proiecții tematice, în cele de dezbateri etc. Vizionarea filmului se poate realiza într-un demers didactic care să includă diverse exerciții  interactive pentru etapele de dinaintea vizionării, din timpul vizionării și după vizionare.

Prima parte a documentarului prezintă Carpaţii Occidentali-Munţii Apuseni şi pădurile seculare ale Transilvaniei.
Partea a doua este o călătorie de la Porţile de Fier până în Delta Dunării, care include prezentarea unor locuri de pe Valea Oltului, a Munţilor Făgăraş, a Castelului Peleş şi a mănăstirii Cozia.
Partea a treia a documentarului, a cărui avanpremieră a avut loc pe 30 octombrie, în organizarea  Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri si Turism și a Autorității Naționale pentru Turism, va fi difuzată oficial începând cu 8.11.2013.