Pedagogul anului în Republica Moldova

 

 

Știți că îmi place mult ce fac colegii din Republica Moldova pentru educație și nu pot să nu vă arăt cum își premiază ei profesorii cei mai buni. Mă bucur și pentru că mulți profesori din RM mă urmăresc și se inspiră din ceea ce scriu despre educație.

Pedagogul anului e o competiție anuală, derulată în 3 etape, locală, raională și republicană, pentru trei categorii: educatori, învățători și profesori din învățământul gimnazial și liceal. Ministerul are tot ce îi trebuie pentru a organiza acest concurs, metodologie clară, criterii de evaluare, probe serioase, adică „CV, sugestii metodologice în baza temei de сеrсеtаrе profesională, о secvență curriculară), un test complex la psihopedagogie, о оră рublică сu elevi necunoscuți, (45 min. pentru desfășurare și 5 min. pentru autoevaluare), o temă pentru асаsă (5 minute), în care concurentul prezintă uп discurs cu genericul ,,îп numele viitorului", filmulețe făcute de ei și incluse în portofolii. Adică, seriozitate, criterii și probe relevante, cu jurii de specialiști în educație, nu din mediul de business, adică, o lecție pentru cine mai dă premii și pe la noi.

Ieri, într-un cadru impresionat și o atmosferă de sărbătoare, pe care nu am văzut-o niciodată la vreo întâlnire oficială de la noi, alături de președinta țării, Maia Sandu, de un ministru al educației plin de energie și de 5000 de profesori din toață țara au fost premiați cei 9 pedagogi ai anului 2023 din 55 ajunși în faza republicană.

Priviți, bucurați-vă de ce vedeți și întristați-vă, la gândul că noi suntem așa de departe... în urmă.

 

https://www.facebook.com/tirca.anca/videos/6588290047932156?locale=ro_RO 

Echilibru în educație

Mă îngrozește, pur și simplu, ceea ce citesc în ultimele zile. Dragii mei, niciun copil nu este „loază”. FIECARE copil este bun la ceva, iar rostul școlii și al părinților este ca, lucrând împreună, să descopere la ce este bun, să îl dezvolte în această direcție și să îl aprecieze pentru asta. E mica perlă din scoica ființei fiecăruia, care așteaptă să fie descoperită și șlefuită. Copiii nu sunt împărțiți în deștepți și proști, pentru că, v-am mai spus, există mai multe feluri de a fi deștept, pentru că de la Howard Gardner încoace știm că există mai multe tipuri de inteligență, nu doar cea bazată pe IQ. Într-o clasă avem copii foarte diferiți ca persoane, ca abilități, ca background socio-economic și cultural, dar fiecare este unic și, cum le spuneam învățătoarelor cu care lucram odată la școală, este soarele unor părinți. Rostul clasei și al școlii este să îl vadă pe copil și să îl valorizeze pe fiecare cu și prin unicitatea sa, să asigure și să măsoare progresul fiecărui copil în raport cu el însuși și să îi dea feedback regulat, să îi spună unde se află, ce e bine și ce nu e, să îl sprijine să își dezvolte competențele din curricula și să urce treaptă cu treaptă, pe îndelete, pe scara învățării. Cu atenție și grijă pentru fiecare, nu cu teste standardizate croite la fel pentru copii atât de diferiți, ci cu metode de evaluare prietenoasă, care să măsoare nu ce nu știe elevul, ci ce știe acesta și cât a progresat față de unde era într-un moment anterior. Rostul școlii este să descopere talentul din fiecare, să îl dezvolte și să îl evidențieze și să îl arate și să îl premieze. 

Ca și mulți alți profesori, am făcut și eu asta când eram profesoară și directoare, am văzut strălucire acolo unde alții vedeau doar gunoi și am astăzi foști elevi care au terminat școala într-o stare de bine și sunt adulți fericiți și împliniți, actori pe scene mari care, în școală, erau corijenți la matematică. Am fost acolo pentru ei și a contat. Așa după cum am spus de mai multe ori, eu cred că în educație avem nevoie de ECHILIBRU, între metode de lucru tradiționale și moderne, între competiție și colaborare, între rigoare și creativitate, între reguli și libertate asumate. Din păcate, noi avem un sistem educațional centrat excesiv pe competiție, din care se pare că nu mai vrem să ieșim sau nu avem capacitatea să o facem, deși avem recomandări multe în acest sens, de la alții mai buni decât noi, vezi, de exemplu, OECD. Noi nu avem politici educaționale care să promoveze schimbarea de paradigmă de la școala ca o fabrică, despre care am mai scris, vezi aici - https://ancatirca.blogspot.com/.../schimbarea-de... (cu produse uniforme, cu rebuturile eliminate, cu muncitorii - elevii care au control redus), la școala ca o familie (cu așteptări pentru fiecare, căldură, grijă, sprijin, încredere pentru copii). Noi nu avem politici educaționale care să promoveze starea de bine în școli, atât de necesară, arată studiile, dacă dorim o schimbare majoră și pe termen lung a educației. Pentru că, dacă un copil termină școala într-o stare de bine, s-a constatat, în urma unor analize serioase ( OECD, 2013), că acest lucru va avea un impact mai mare asupra vieții lui de adult decât îl au notele și examenele. Nu am văzut încă în România clasamente de școli bune, în care să intre și acele școli în care fiecare copil a făcut progres de la 4 la 5 sau de la 5 la 6 sau de la a nu ști să comunice, la a vorbi în fața clasei și a pune întrebări. Nu am văzut în România niciun inspectorat sau oficial ministerial care să premieze profesorii și copiii care au făcut marele salt și progresul pe care le-am menționat mai sus. 

Exact aici văd importanța care s-a dat acestui subiect în ultimele zile, poate ne împinge un pic să ieșim din încremenirea în competiție, aș fi prima care m-aș bucura. Altfel, cred că am avea nevoie de reacții și de vehemența și energia pe care le-am văzut în legătură cu acest subiect pentru probleme mult mai grave care ni se întâmplă în educație, ale căror urmări chiar vor avea efecte negative și pe termen lung asupra copiilor noștri –introducerea testelor standardizate, lipsa unei analize privind pierderile de învățare din ultimii 2 ani și a unor măsuri de recuperare a acestora, necuplarea programelor de formare a profesorilor cu tendințele moderne și inovatoare din educație, impunerea unor schimbări care nu au în spate studii și analize care să le susțină, scrierea unei noi legi a educației sub influența unui grup de interese, direcționarea hei-rupistă a întregului sistem pentru a implementa un document, „România educată”, în legătură cu care specialiștii adevărați au mari rezerve. Ținem aproape.

Cine și cum e cel mai bun director de școală din SUA

Ieri, Luke Clamp de la River Bluff High School din Lexington, South Carolina, a fost desemnat Directorul Anului 2019 în SUA. 

A primit această prestigioasă distincție pentru că le-a acordat elevilor săi încredere, respect si putere de decizie, astfel încât aceștia și-au îmbunătățit foarte mult rezultatele la învățătură și la examene (lucru dovedit prin statistici și analize serioase, nu pe vorbe), pentru că  a creat în școala o cultură a colaborării, adică acolo sunt profi fericiți, care lucrează împreună pentru a le fi mai bine copiilor, pentru ca a știut cum să  le dea elevilor o voce sprijinind un Consiliu al Elevilor cu o activitate remarcabilă de community service learning. 

Ah, și mai e ceva care mi-a plăcut si mi-a amintit de ce făceam si eu când eram directoare de școală – în fiecare dimineață, Luke îi întâmpină pe copii la intrarea în școală, spunându-i fiecăruia pe nume și adresându-le vorbe de încurajare. 

E de subliniat și procedura foarte riguroasă prin care se acordă acest premiu, una de durată și foarte obiectivă - se selectează mai întâi câte un director pentru fiecare stat, apoi, dintre aceștia, rămân 3 finaliști. Organizația care se ocupă de concurs este una profesională și profesionistă, NASSP, adică National Association of Secondary Schools Principals și e formată din specialiști în educație. Criteriile de apreciere sunt extrem de bine alese, cu descriptori de performanță (rubrics) pentru fiecare competență evaluată și obligativitatea de a prezenta dovezi clare că persoana respectivă a făcut acele activități. 

 

Așa că, atenție și la noi cui dăm premii de acest gen, pentru că profesorii/ directorii premiați pot deveni repere și s-a văzut că în unele cazuri a fost ceva de genul „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”, adica frumos prin poze, filmulețe si prin documente, iar în școală o prestație cu nimic ieșită din comun și un comportament cu elevii, colegii și părinții care lasă mult de dorit. E bine că există acest demers, dar cred că sunt multe aspecte de îmbunătățit, astfel încât el să devină unul de referință pentru sistem și să ne asigurăm că Directorul anului este chiar cel mai bun din țară.Altfel, pe bună dreptate, orice director s-ar întreba „de ce el/ ea și nu eu?”