Ce au făcut alte țări pentru educație în pandemie

 

Citeam în presă zilele trecute că o școală din Londra a decis să reducă săptămâna de lucru la patru zile și jumătate și, ca urmare, profesorii sunt mai fericiți și rezultatele sunt mult mai bune. Spre deosebire de România, în care nu s-a făcut mai nimic în acest sens, în toate țările în care educația este un domeniu prioritar, sprijinul acordat școlilor pe perioada pandemiei a fost unul susținut, dincolo de furnizarea de măști, teste, echipamente și ce le mai trebuie. 

 

Las aici doar câteva dintre intervențiile care au fost făcute pentru a aduce #stareadebine în școlile din alte țări, iată: 

 

•help lines pentru personalul din școli, disponibile pentru profesori pentru a vorbi despre temerile și grijile lor legate de pandemie;

•organizarea de sesiuni de relaxare pentru profesori, cu psihologi sau consilieri;

•activități de socializare regulate, de tipul „no work talk”, de exemplu;

•multiple activități de coaching pentru elevi și personal;

•mai mult timp acordat profesorilor, un program de lucru mai relaxat;

•o grămadă de ghiduri și resurse gratuite create de universități (învățarea la distanță, pedagogie digitală etc.);

•resurse online, platforme și planuri de lecții ( https://www.oecd.org/.../Supporting-the-continuation-of...)

•sume fabuloase acordate sub formă de granturi pentru școli

( Federal Funds for Learning Recovery, de exemplu, în SUA, pentru recuperarea pierderilor în învățare);

•5 miliarde de lire sterline acordate de guvernul britanic pentru creșterea salariilor profesorilor, 40 de ore de recuperare pe an în plus pentru fiecare elev, programe de tutoring pentru elevi, plata unor cursuri de dezvoltare profesională pentru profesori etc. (https://www.gov.uk/.../all-schools-and-colleges-to...);

•angajarea de personal suplimentar în școli, inclusiv consilieri, cum s-a întâmplat în Japonia;

•granturi pentru profesori pentru implementarea de strategii inovatoare de predare, dezvoltare profesională, sprijin pentru STEM, materiale necesare la clasă etc.

 

Pentru că mulți au înțeles că, dacă educație nu e, nimic nu e.

„Mergeți să faceți un om de zăpadă!”, a zis inspectoarea

 O superintendent, un fel de inspectoare generală din Jefferson County, West Virginia, a făcut vâlvă pe internet și în sufletele multor oameni când, acum trei zile, a scris școlilor și părinților următoarea scrisoare:

Dragă comunitate a școlilor din  Jefferson County,

De generatii întregi, familiile întâmpină cu multă bucurie prima zi cu zăpadă din an. E momentul când ne bucurăm din nou de toate frumusețile anotimpurilor. Momentul când ne aducem aminte cât de trecătoare este copilăria. Momentul când avem ocazia de a avea amintiri cu familia, care să reziste o viață.

Pentru toate aceste motive și multe altele, școlile din Jefferson County vor fi închise mâine, 16 decembrie, în cinstea primei zăpezi din an. Închise pentru elevi...închise pentru cei din mediul virtual...închise pentru personal. A fost un an cu pierderi  care par să nu se mai sfârșească  și cu mult stres adus  de compensarea acestor pierderi. Măcar pentru un moment, haideți să lăsăm deoparte grijile că nu putem recupera totul și haideți să fim siguri că acesta este un lucru pe care copiii noștri nu o să îl rateze în acest an.

Așa că, vă rog să vă bucurați de o zi de săniuș și de ciocolată caldă și de un foc plăcut. Faceți poze cu copiii voștri purtând căciulițe de iarnă care or să le rămână mici anul viitor și citiți cărțile de mirajul cărora ați fi vrut să vă lăsați purtați, dar nu ați avut  încă timp. O să ne reîntoarcem la treburile noastre serioase și urgente de a crește mari  joi...dar mâine, ei bine, mâine mergeți să faceți un om de zăpadă.

A  dumneavoastră,

Bondy Shai Gibson

Inspector general

(sursa: pagina de facebook a JCS)

Vorba de educație - învățare online pe vremea coronavirusului

Este uimitor cât se poate munci și cu ce rezultate! UNESCO, în colaborare cu Beijing Normal University, a publicat în această lună un ghid despre învățare flexibilă, cu exemple și povești emoționante din experiența recentă a chinezilor de a face față crizei COVID-19, ca urmare a inițiativei ministerului educației din China intitulată “Disrupted Classes, Undisrupted Learning”.

Ghidul descrie mai multe strategii flexibile de învățare online implementate în timpul crizei COVID-19. Aceste strategii sunt prezentate pe baza a șase dimensiuni, și anume (a) infrastructura, (b) instrumente de învățare, (c) resurse de învățare, (d) metode de predare și învățare, (e) servicii pentru profesori și studenți și (f) cooperare între mediul de business, guvern și școli.

Pe scurt, a fost așa: ministerele și agențiile au colaborat între ele și apoi s-au coordonat cu inspectoratele, școlile și mediul de afaceri pentru a asigura o infrastructură de rețea fiabilă, servere internet, etc., care să permită sprijinirea a milioane de săli de clasă live și vizionarea, descărcarea și încărcarea resurselor media interactive. De asemenea, ministerul educației a coordonat platforme naționale de cyberlearning pentru a furniza resurse educaționale și instrumente la nivel național pe mai multe canale, astfel încât instructorii și cursanții să le poată utiliza în funcție de nevoile lor specifice. Mai mult, ministerul, în colaborare cu mai multe școli, a oferit instruire cu privire la modul de utilizare a depozitelor de învățare online.

Iată recomandările pe care le fac autorii guvernelor, m-am gândit că pot fi de folos și la noi, pentru că în acest moment plutim în incertitudini. Sunt identificate următoarele șapte elemente de bază ale educației online eficiente în situații de urgență:

1. Asigurarea unei infrastructuri de rețea fiabile, care să poată gestiona un număr mare de utilizatori simultan.
2. Utilizarea unor instrumente de învățare prietenoase; evitarea supraîncărcării cursanților și a părinților, solicitându-le să folosească prea multe aplicații sau platforme. În acest context, școlile ar trebui să coordoneze utilizarea anumitor instrumente sau platforme de învățare.
3. Furnizarea de resurse interactive de învățare, cum ar fi micro-cursuri video online, cărți electronice, simulări, animații, teste și jocuri. Criteriile pentru selectarea resurselor de învățare digitală ar trebui să includă licențiere, precizie, interactivitate, ușurință de adaptabilitate, relevanță culturală, precum și adecvarea conținutului, dificultății și structurii.
4. Îndrumarea cursanților să aplice metode de învățare eficiente poate fi utilizată individual sau în grup. În mod specific, practica de instruire online ar trebui să implice utilizarea comunităților online, prin intermediul rețelelor de socializare.
5. Promovarea metodelor eficiente de organizare a instruirii prin adoptarea unei serii de strategii de predare, cum ar fi studii de caz, dezbateri deschise și discuții, descoperire, învățare experiențială etc.
6. Oferirea de servicii de asistență instantanee pentru profesori și cursanți.
7. Îmbunătățirea parteneriatului dintre guvern, companii și școli. Mai exact, guvernul ar trebui să coordoneze, de asemenea, companiile, școlile, institutele de cercetare și familiile pentru a construi platforme de comunicare fără probleme.

Ghidul poate fi citit AICI.

Școala ca organizație care învață

Add caption

Am revăzut recent, pregătind o prezentare, un text pe care l-am scris în 2002 despre școala ca organizație care învață și mi-am dat seama că această temă e probabil mai actuală ca oricând: am constatat, din vizitele pe care le-am făcut în ultima perioadă, că multe școli  sunt încremenite în modele structurale și funcționale învechite, care nu mai corespund așteptărilor copiilor și noilor tendințe din societatea/ lumea în care se află.

Despre școală ca organizație care învață

Pentru a supraviețui și a se dezvolta, rata de creștere a învățării din interiorul unei organizații trebuie să fie cel puțin egală, dacă nu mai mare decât rata schimbării din mediul extern organizatiei ( Stoll și Fink, 1996). Deoarece lumea din jur se schimbă foarte rapid, organizațiile, respectiv școlile, trebuie să se îmbunătățească continuu și să învețe să-și identifice cu precizie rolul în contextul în care funcționează( Elmore, 2000).

Handy (1999) definește acest tip de organizație ca:

• o organizație care învață – are o direcție clară de dezvoltare, stabilită în urma analizei realității și contextului în care există, își planifică eficient, eficace și flexibil etapele de dezvoltare și consideră  că procesul de ameliorare continuă este o trăsătură a culturii sale organizaționale;
•  o organizație care încurajează învățarea pentru toți membrii comunității sale educaționale (’learning for all’).

Într-o organizație care învață: 

• profesorii sunt adevărați specialiști în educație (ei sunt la curent cu noile cercetări din  domeniul psihopedagogiei și strategiilor de predare-învățare-evaluare; procesul de predare –învățare nu a devenit o rutină);
• se investește mult în dezvoltarea profesională de calitate a personalului;
• profesorii participă la luarea deciziilor ( directorii de succes ai acestor școli fiind astfel considerați a fi’lideri de lideri’);
• se promovează relații de colaborare, ca o condiție de a avea succes în procesul de ameliorare școlară;
• există interes pentru parteneriatul cu instituții și membri din comunitatea în care instituția se află;
• sunt administrate cu eficiență activitățile zilnice (de ex., probleme de disciplină, decizii, comunicare, rezolvare de conflicte etc.) pentru a preveni influența lor negativă asupra proceselor de schimbare legate de procesul de predare –învățare; în acest sens, o astfel de organizație dispune de o gamă largă de procedee și practici în care elevii, părinții și personalul școlii au încredere. 

Dacă am dori să scoatem școlile din amorțeala de care vorbeam mai sus, pentru a le transforma în organizații care învață, avem deja un exemplu care funcționează. Anul acesta, în septembrie 2018, în Țara Galilor s-a schimbat curriculumul (pentru a se raporta la competențe pentru sec. 21 etc.)  și, pentru a sprijini implementarea lui, lumea s-a unit (guvern, universități, autorități regionale și locale,  societate civilă, rețele de școli, furnizori de formare, asociații de părinți etc.) și au creat un model cu 7 dimensiuni de „școală ca organizație care învață” pe care au început să îl implementeze în școli, cu tot cu guidance și sprijin. Modelul presupune acțiuni și procese de transformare în următoarele direcții (fig. de mai sus):

1.     Viziune împărtășită și scopuri comune focalizate pe învățarea pentru toți - #adică, aici noi toți învățăm tot timpul.

2.      Crearea de oportunități de învățare pentru tot personalul - #adică, toți profii sunt trimiși la activități de formare.

3.     Promovarea învățării în echipă și prin colaborare – #adică, învățăm împreună.

4.     O cultură a investigației, explorării și inovării – #adică, suntem curioși și aducem și la noi ce e nou prin domeniu.

5.     Stabilirea unor sisteme și mecanisme care să faciliteze schimbul de experiențe de învățare – #adică, spunem și altora ce am învățat.

6.     Învățare cu și din mediul extern – #adică, ieșim din școală și colaborăm cu cei din comunitate.

7.     Leadership bazat pe învățare – #adică, directorul învață și el și se perfecționează.

  
Cam despre asta e vorba când vrem cu adevărat să reformăm educația.