Se afișează postările cu eticheta inteligente multiple. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta inteligente multiple. Afișați toate postările

miercuri, 31 iulie 2019

Gardner și TIM, din nou


Am mai scris despre asta, cred că dacă vrei să valorizezi inteligențele multiple la clasă și să faci din fiecare copil un ”star”, e nevoie de individualizarea învățării și de varietatea formelor și metodelor de predare. E nevoie să te apropii de fiecare copil și să îl ajuți să învețe cum poate el mai bine și să facă progres, pe de o parte. Iar pe de altă parte, trebuie să nu predai doar într-un singur fel, mereu cu aceleași metode, întotdeauna cu tabla, creta și caietul de notițe, ci să transmiți cunoștințele și să formezi abilitățile cât mai atractiv, folosind tot felul de modalități, mijloace și resurse. Pentru ca lecția să îi placă și copilului care e inteligent muzical și celui care se exprimă cel mai bine prin mișcare și celui care se pricepe la cuvinte și celui care e logic și matematic și celui care iubește natura și chiar și artistului și reflexivului și comunicativului. Cam despre asta e vorba în educație. Excelent acest interviu recent cu Howard Gardner, creatorul teoriei inteligențelor multiple -TIM (https://howardgardner.com/2019/07/22/children-and-multiple-intelligences-an-interview-with-les-plumes/).

joi, 29 octombrie 2015

Vorba de educație - individualizare+varietate

sursa foto:Howard Gardner blog
Mi-a plăcut că Howard Gardner le pune împreună: dacă vrei să valorizezi inteligențele multiple la clasă și să faci din fiecare copil un ”star”, e nevoie de individualizarea învățării și de varietatea formelor și metodelor de predare. E nevoie să te apropii de fiecare copil și să îl ajuți să învețe cum poate el mai bine și să facă progres, pe de o parte. Iar pe de altă parte,trebuie să nu predai doar într-un singur fel, mereu cu aceleași metode, întotdeauna cu tabla, creta și caietul de notițe, ci să transmiți cunoștințele și să formezi abilitățile cât mai atractiv, folosind tot felul de modalități, mijloace și resurse. Pentru ca lecția să îi placă și copilului care e inteligent muzical și celui care se exprimă cel mai bine prin mișcare și celui care se pricepe la cuvinte și celui care e logic și matematic și celui care iubește natura și chiar și artistului și reflexivului și comunicativului. Cam despre asta e vorba în educație.

(recomand Intellligences in the Classroom)

duminică, 23 august 2015

Howard Gardner, între TIM și Apps

Howard Gardner la Sinaia, 2011 - foto din arhiva personală

Interviul acordat de renumitul profesor și cercetător Howard Gardner publicației ”Teatri delle diversita” e un fel de trecere în revistă a teoriilor și rezultatelor cercetărilor sale, a cărților importante pe care le-a scris și a viziunii sale privind provocările actuale ale educației.
Dacă ne mai întrebam ce se mai aude de vestita teorie a inteligențelor multiple, aflăm că autorul ei crede că a reușit să schimbe ideea că există doar un singur tip de inteligență, că e sigur că în lume TIM este foarte cunoscută, dar că nu se merge întotdeauna în profunzime și uneori este prost aplicată (ce s-a întâmplat și la noi, de fapt). 
Și, legat de TIM, un citat care ne dă de gândit și ne mai aduce cu picioarele pe pământ:
”In the United States, if you ask teachers, “Are there children whom we should call ‘gifted?”, many if not most will say ‘No.’ That’s the politically correct answer.”
Pentru că și noi vedem cum distanța dintre departamentele de cercetare și școli se tot adâncește, Gardner ne reamintește că din turnul de fildeș în sala de clasă coboară doar acele teorii care sunt formulate simplu și atrăgător, care nu necesită costuri mari de implementare și care găsesc ”traducători” care să îi ajute pe profesori să folosească respectivele teorii.
Despre prietenii săi din Reggio Emilia și ale lor ”100 de limbaje ale copilului,  numai de bine, Gardner considerând că au o abordare foarte potrivită pentru vremurile din ziua de azi.
Ne explică pe scurt, cum se pot introduce adevărul, frumosul și bunătatea ca valori principale în școli și ce înseamnă etic, excelent și entuziasm când vorbim de lucrul bine făcut.
Că nu mai putem să facem față unei lumi complexe și în continuă transformare fără cele 5 minți pentru viitor știam, că ne-a povestit pe larg despre asta într-o carte întreagă. Cât despre  diferența dintre  ”app-dependence” și  app-enablement”,  aici  e de aprofundat și de citit The App Generation, pentru că despre asta e vorba și ne privește aproape pe toți.
(sursa:aici)

marți, 14 aprilie 2015

O săptămână la țară pentru fiecare copil



Într-o lume în care copiii își petrec majoritatea timpului în interior, în fața computerului, cele mai bune programe educaționale vor fi cele în care învățarea are loc în natură. Pe de altă parte, se consideră tot mai nepotrivită ideea de a învăța stând nemișcați ore în șir în bănci, în contextul în care s-a demonstrat că, atunci când ne folosim simțurile și corpul, creierul nostru funcționează mai bine.

Iată de ce îmi place foarte mult ideea lui George Monbiot ca fiecare copil să petreacă o săptămână la țară, în natură, departe de orașe, pentru a face lucruri care le plac și care îi motivează. Experimentul lui Monbiot a arătat că unii copii, deși au rezultate academice slabe, demonstrează capacități deosebite de adaptare și rezolvare de probleme atunci când sunt implicați în activități în aer liber.