Papa Francisc despre educație

 

Lumea educației e tristă și ea, pentru că Papa Francisc a vegheat-o în permanență și i s-a adresat în numeroase rânduri, cu blândețea și înțelepciunea bine cunoscute:

"Într-o societate care se luptă să găsească puncte de referință, tinerii au nevoie de un astfel de punct pozitiv în școala lor. Școala poate fi un punct de referință doar dacă are profesori capabili să dea sens învățăturii, studiului și culturii, fără a reduce totul la o simplă transmitere de cunoștințe. Profesorii trebuie să urmărească construirea unei relații educaționale cu fiecare elev, care trebuie să se simtă bine primit și iubit pentru ceea ce este, cu toate limitele sale.”

„Nu e de ajuns să umpli mintea cuiva cu idei, acest lucru nu înseamnă educație. A educa înseamnă a transmite viața.”

„Meseria de profesor este una frumoasă, îți dă posibilitatea să vezi creșterea de fiecare zi a celor ce ți-au fost lăsați în grijă. E o mare responsabilitate.”

„Să fii profesor înseamnă să ai o misiune în viață.”

(photo credits: Leaven Newspaper)

A murit REGINA

  

Un reper pentru omenire și pentru mulți dintre noi, un stâlp de loialitate și devotament cum rar am avut în această lume, REGINA. 

Când eram profesoară, le povesteam adesea copiilor la orele de engleză despre familia regală și le arătam vederi și poze colecționate de-a lungul timpului. Cred că este unul dintre modelele de viață impresionante, despre care ar trebui să vorbim în școli. Chiar mi-au dat lacrimile.

Un Andrei special, despre educație

foto (din arhiva personală) dăruită de către actorul Alexandru Sinca, un fost elev de-al meu, care a lucrat cu Andrei Șerban

Într-un excelent interviu realizat de Dana Gonț, un Andrei pe care îl admir mult, regizorul Andrei Șerban, ne spune și ce ar schimba în educație pentru ca școala să dezvolte nu doar mușchii minții, ci și pe cei ai emoției: „această memorizare robotică, care nu face decâ să ne dezvolte automatismul și mecanicitatea și care a făcut, de fapt, ca imaginația să fie din ce în ce mai restrânsă, ca spiritul nostru să fie din ce în ce mai puțin căutător; ar trebui, dimpotrivă, să ne deschidem mai mult, să căutăm mai mult, să ne întrebăm mai mult și să cerem mai mult, să fim din ce în ce mai puțin mulțumiți cu niște răspunsuri automate, care ne sunt date de către școală, societate și așa mai departe.

Thanks, Nancy!

Într-o lume care are la bază anumite valori, recunoașterea vine și pentru cei care au deschis drumuri și au în spate realizări și o viață dedicată unui anumit domeniu. Nancy Flowers a primit recent Human Rights Educators USA (HRE USA) Lifetime Achievement Award pentru ”in recognition of her decades of dedication, innovation, and mentorship in advancing human rights education in the United States and around the world”(mai multe aici). Pe Nancy am cunoscut-o prin 90, când nu se auzise la noi de training, warm-upsuri și lucru pe grupe și de la ea am învățat cum e cu Human Rights Education, ce înseamnă să fii un trainer empatic și cum se lucrează în echipă când pregătești și derulezi un curs de formare (îmi amintesc foarte clar și azi cum, la finalul fiecărui curs, ne strângeam noi, echipa de organizatori, să discutăm ce a fost bine și ce avea nevoie de îmbunătățiri și noi, învățăceii, sorbeam fiecare cuvânt al ei, mentorul). Thanks and congratulations, dear Nancy!

Despre educație cu John Hunter

foto credits - Kindertrips

Săptămâna trecută, John Hunter, creatorul Jocului Păcii Mondiale, a vorbit pe teme legate de educație alternativă și învățare experiențială, în cadrul unei conferințe organizate la București de Verita International School. Pentru cei care nu am ajuns la respectiva conferință, un articol de pe Kindertrips ne prezintă o sinteză a principalelor informații legate de educația alternativă și învățarea experiențială pe care John Hunter le-a oferit celor prezenți:

😊 În munca de pedagog, e bine să îți amintești întotdeauna că ești aici pentru a-i servi pe alții și pentru a face viața copiilor mai bună. Trebuie să procedezi cum e mai bine pentru copii, nu pentru tine! Pentru a fi capabil să acționezi astfel, este necesară o bună cunoaștere a elevilor, a nevoilor reale, pasiunilor sau dificultăților pe care le întâmpină. Una dintre ideile cheie, care a revenit în mod recurent în timpul conferinței, a fost aceasta: ”construiește un curriculum în jurul a ceea ce elevii iubesc, astfel încât ei să rămână conectați cu ceea ce iubesc!”.

😊Un bun pedagog face introspecție în permanență, își analizează defectele, nu se supraestimează, caută mereu o cale să crească, să evolueze ca dascăl și să își depășească limitele.
”Mă examinez în permanență, încerc să văd cine sunt cu adevărat, mă uit în special la imperfecțiunile mele, la defectele care poate îl opresc pe un copil din a învăța. Le las spațiu copiilor pentru a descoperi dincolo de învățăturile mele. Noi, oamenii, ne vedem ca fiind buni la tot, în general. Dar eu prefer să fac instrospecție zilnic.”

Continuarea articolului de pe Kindertrips aici

Vorba de educație - dacă prof bun nu e, nimic nu e

Eric Hanushek a fost în România săptămâna trecută, invitat de Romanian Business Leaders. El este unul dintre cei care au demonstrat, pe baza unor cercetări și analize serioase, că nimic nu se compară cu impactul pe care un profesor bun îl are în sala de clasă. Nici măcar investiția în tehnologie, dotările de tot felul, reorganizarea școlilor, reducerea numărului de elevi la clasă sau reforma curriculumului nu pot influența progresul și rezultatele copilului tău mai mult decât o fac profesorii cu care lucrează. Citat: „your child is actually better off in a “bad” school with an excellent teacher than in an excellent school with a bad teacher."Un fel de dacă prof bun nu e, nimic nu e.

(Articolul din Education Next - Aici)

Vorba de educație - Ken, din nou

Un interviu cât un tratat de pedagogie. Ken Robinson din nou, despre toate, pe rând, temeinic, cu prospețime, pe înțelesul tuturor: ce să îi învețe școala pe copiii de azi ( printre altele, să fie curioși, creativi și să comunice cu cei din jur),  care să fie rolul profesorului (să faciliteze învățarea și să creeze o relație cât mai bună cu fiecare elev al său), cum să evaluăm și dincolo de teste standardizate (mai mult descriptiv și mai puțin comparativ), spațiul școlii ca reflecție a diversității învățării, ce înseamnă un leadership școlar care motivează o cancelarie întreagă de profesori și chiar relatarea unui moment preferat din viața de elev (care i-a marcat. de altfel, și cariera), când un profesor a avut încredere în el și l-a pus să regizeze o piesă de teatru.

Mi-a plăcut mult și analogia educație – viziunea lui Peter Brook despre ce înseamnă, în ultimă instanță, teatrul. Ca să existe o experiență numită teatru, poți să renunți la multe - cortină, costume, scenariu, regizor, scenă, clădire, dar nu la un actor care interpretează ceva la care se uită cineva. Deci teatrul este un  cuvânt despre relații, despre legătura dintre un public și o performare. În educație e la fel, în centru sunt copiii și nu trebuie uitat nicio clipă că despre ei este vorba și că rostul profesorilor este să îi ajute să învețe.  

/>

Vorba de educație - în timp ce vorbim

Cu mult râvnita statuetă în mână, Leonardo DiCaprio, câștigătorul Oscarului 2016 pentru cel mai bun actor, ne-a spus azi noapte, răspicat,  că ”2015 a fost cel mai călduros an din istorie, că schimbarea climatică există și se întâmplă în timp ce vorbim. E cea mai mare amenințare a speciei noastre și trebuie să ne unim eforturile în a-i susține pe acei lideri care nu vorbesc în numele marilor corporații și al marilor poluatori, ci în numele omenirii și al oamenilor de rând, al celor săraci, care vor fi cel mai mult afectați de aceste schimbări.”

Dacă aș mai fi profesoară, aș vorbi azi cu copiii despre asta și am asculta și comenta împreună discursul lui DiCaprio.

Născut pe 15 februarie, ”omul școlii”

Școală construită pe vremea lui Spiru Haret, cu o structură special gândită pentru ceea ce numim azi „starea de bine a copiilor”; clădirea era înconjurată de spații cu iarbă și flori, amenajate de profesori și copii împreună. În prezent, clădirea e nefolosită și se află în comuna Hobița - foto din arhiva personală

Nu se leagă mai nimic, ne tot opintim și ne blocăm de 25 de ani să reformăm așa cum trebuie educația în România și mă gândesc că una dintre cauze ar putea fi și faptul că nu a apărut încă un alt Spiru Haret. O personalitate cu un parcurs profesional eminent, cu viziune, credibilă, un om cu valori și principii demonstrate de-a lungul anilor, o persoană care să iubească cu adevărat școala și copiii, capabilă să inspire, să motiveze, să dea o direcție și să coalizeze energii și, mai ales, să știe să facă lucruri și să inoveze. 

Noi ce am făcut? Și ce vom face? Spiru Haret, ”omul școlii” cum i se spune, a făcut următoarele:

- ”o școală primară în fiecare sat”
-  a construit 1200 de școli și grădinițe
- a reorganizat învățământul gimnazial
- a susținut și reorganizat învățământul profesional și tehnic
- a înființat liceele pedagogice
- a dezvoltat caracterul practic al învățământului
- a susținut sportul în școli
- a dotat școlile cu material didactic
- a înființat Senatul universitar
- a făcut legi bune
- a dezvoltat învățământul rural
- a înființat cantine școlare și internate
- a înființat Biblioteca pedagogică
- a dat bani de transport elevilor
- a elaborat legi bune
- a introdus examenul de capacitate
- a înființat seminariile pedagogice pentru profesori
- a dublat populația alfabetizată a țării

Iată câteva dintre ideile sale, care par a fi desprinse din cele mai moderne și actuale texte despre educație  :
„Învățământul este chemat să îndeplinească un întreit scop. În prima linie, el trebuie să formeze buni cetăţeni. În a doua linie, el trebuie să procure tuturor tinerilor fondul de cunoştinţe care este indispensabil oricărui om în viaţă, fără osebire de treaptă socială […]. În fine, el mai trebuie să formeze contingente pentru toate carierele cari sunt necesare pentru viaţa completă şi armonică a statului […] Învăţământul, ca să fie desăvârşit, trebuie să se îngrijească nu numai a cultiva spiritul, înavuţindu-l cu cunoştinţe multe, dar a cultiva şi inima, a forma caracterul, a face, în fine, ceea ce se numeşte educaţiunea tinerimei.”

 „Pretutindeni se cere ca profesorii să nu facă apel la memoria şcolarilor decât atunci când învăţământul nu-i poate ţine locul. Peste tot se impune a se face aplicaţii şi a se dezbrăca învăţământul cât mai mult posibil de caracterul abstract şi pur teoretic.”

 „Şcoala are drept scop de a forma buni părinţi de familie şi buni cetăţeni.“

În rest, e mai apreciat de străini decât de români. La propunerea Uniunii Internaționale a Astronomilor un crater de pe lună îi poartă numele, iar UNESCO l-a inclus în calendarul propriu ca personalitate de marcă în domeniul științei.

foto din arhiva personală

Vorba de educație - un fel de Nobel

foto credits: The Independent

Aștept în fiecare an să văd cine ia WISE Prize for Education (un fel de premiu Nobel pentru educație), pentru că în acest domeniu ai mereu nevoie de modele prin care să arăți că se poate. Pe 4 noiembrie 2015 a fost despre a da speranță prin educație într-o lume aflată în suferință. Dr. Yacoobi, laureata din acest an, crede că nu armele, ci educația poate transforma societatea. Mii de copii din Afganistan, în special fete, îi datorează faptul că au putut deschide ușa unei școli. A lăsat o viață comodă în SUA pentru a se reîntoarce în țara natală și a construi Afghan Institute for Learning, un centru de formare care, atunci când talibanii au interzis educația fetelor, a înființat 8 școli în care au învățat peste 3000 de tinere. Și pentru că, așa cum spune, visul ei nu este unul mic, ci unul foarte mare (”there is going to be a day that this country will rise up, and I am looking for that day”), Dr. Yacoobi vrea să creeze și o televiziune și să înființeze și o universitate. Un exemplu de dăruire pentru o idee și pentru a face bine în jur prin educație fără să faci din asta o afacere, fără să percepi taxe pentru a spijini școlile să se dezvolte și fără să ceri bani profesorilor să vină să te asculte.

Pentru tata

O fotografie pe care am făcut-o pentru tata - acum 2 ore, inima Reginei Maria a plecat spre Pelișor, locul unde a bătut pentru ultima oară.

Flori pentru Regină, la aniversare

De ceva timp, în fiecare luni culeg flori din grădină și le aranjez într-o vază. E o măruntă și plăcută provocare săptămânală, micul meu exercițiu de creativitate, care m-a făcut să privesc cu alți ochi florile și plantele din jur. Le-am ales azi pe cele mai frumoase, pe care, în alte vremuri și timpuri, aș fi dorit să le ofer unei persoane speciale, sofisticate și rafinate, de la care avem multe de învățat despre curaj, patriotism, devotament, frumos, arhitectură, grădini și grădinărit. Buchete cu flori din grădina mea, pentru Regina Maria, la aniversare, oriunde s-ar afla.Cu prețuire. 

#ReginaMaria140

(foto mai multe pe blogul Timp in gradina)

Vorba de educație - pentru copii, până la capăt

sursa foto: OvidiuRo

Ieri, Președintele a semnat ”Decretul pentru promulgarea Legii privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate”. Finalul unei povești de succes. O victorie a unei organizații care, de mult timp, nu doar că îi sprijină prin tot felul de activități pe copiii săraci să meargă la grădiniță, ci a inițiat un proiect de lege în acest sens și nu s-a lăsat până ce acesta nu a devenit realitate. Tichete sociale finanțate de la bugetul de stat condiționate de prezența la grădiniță. Pentru copii, până la capăt. Felicitări, OvidiuRo!

Un Nobel pentru o fiică de profesori

foto: The Guardian

Premiul Nobel pentru literatură pe 2015 a fost ieri acordat Svetlanei Aleksievici din Belarus, pentru ”scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinței și curajului în zilele noastre.”

Pentru că ”realitatea a atras-o ca un magnet, a obsedat-o și a hipnotizat-o”, cărțile ei sunt de fapt colecții de istorii orale, ”romane colective”, ”coruri epice”, mii de voci ale unor oameni obișnuiți care vorbesc despre ei, cei despre care nimeni nu scrie nimic și care nu apar în ziare, dar ale căror vieți sunt de fapt istoria adevărată a unor vremuri de război sau suferință:

”This is how I hear and see the world – as a chorus of individual voices and a collage of everyday details. This is how my eye and ear function. In this way all my mental and emotional potential is realised to the full. In this way I can be simultaneously a writer, reporter, sociologist, psychologist and preacher.”

“It never ceases to amaze me how interesting ordinary, everyday life is. There are an endless number of human truths … History is only interested in facts; emotions are excluded from its realm of interest. It’s considered improper to admit them into history. I look at the world as a writer, not strictly an historian. I am fascinated by people.”

 “I’m just trying to grasp a piece of reality and tell who we are and where we are going.”

Altfel, dizidentă, persecutată de regimul Lukașenko, autoarea unei cărți despre Cernobîl interzise și azi în Belarus. Fiică de profesori.

A mea e în grădină

Big Magic a apărut acum trei zile și e despre cum să trăiești o viață mai creativă, despre cum să găsești un echilibru între ce faci pentru suflet și ce faci ca să îți câștigi existența și despre cum să descoperi ”nestematele ascunse” în tine. Despre cum să faci tot mai mult loc în viața ta lucrurilor care îți plac și care te inspiră, ”muzei” tale, pe care n-o găseși neapărat în artă sau în scris, ci poate în grădină (da!!) sau în bucătărie sau în magazia de lângă casă sau în aparatul foto  sau în rucsacul de călătorie sau....

Și, desigur, o promovare foarte creativă!

Semnal editorial

Când doi experți renumiți (unul în educație, Tony Wagner, și celălalt în antreprenoriat, Ted Dintersmith) scriu împreună iese, desigur, o carte de referință. Apărută pe 18 august, ”Most Likely to Succeed - Preparing Our Kids for the Innovation Era” se adresează deopotrivă profesorilor, părinților și guvernanților, pe care încearcă să îi convingă, cu argumente și exemple, de ce e necesar ca învățământul american( și nu numai!) să se schimbe de urgență și de ce, dacă vrem să-i pegătim pe copii să fie adulți de succes într-o lume a inovației, trebuie să punem la baza oricărui proces de învățare curiozitatea, creativitatea și inițiativa. Asta da schimbare de paradigmă!

Născută azi, Mammolina

S-a născut pe  31 august 1870,  dar viziunea Mariei Montessori despre educație și creșterea copiilor este mai actuală ca oricând. Să ne reamintim, deci:


”Pentru copii, nu e loc în casele din ce în ce mai strâmte ale oraşelor moderne în care se aglomerează familiile. În stradă nu e loc pentru că vehiculele se înmulţesc, iar trotuarele sunt înteţite de lume grăbită. Adulţii n-au timp să se ocupe de ei, căci sunt zoriţi de lucru şi pleacă de acasă, şi tatăl şi mama. Când nu se găseşte de lucru, mizeria îi târăşte şi pe ei, împreună cu adulţii. Dar şi în familiile de condiţiuni bune copilul bogat este exilat în camera copiilor, lăsat în grija unei persoane străine, plătite şi nu îi este îngăduit să intre în camerele rezervate pentru cei care i-au dat viaţă. Nu există refugiu unde copilul să poată simţi că sufletul lui e înţeles, unde activitatea lui să nu fie stânjenită.”

 ”Un test al corectitudinii unui proces de educație este fericirea copilului.”

”Trebuie să ajutăm copilul să acţioneze singur, să voiască singur, să gândească singur; aceasta este arta celor ce aspiră să slujească spiritul.”


”Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Așa că trebuie să-i învăţăm să se adapteze.”

”Cele mai importante daruri pe care le putem face copiilor noștri sunt rădăcinile Responsabilității și aripile Independenței.”

Andrei Șerban, elev

foto credits: pagina de facebook a lui Andrei Șerban

Nu știu cum se face (sau poate că știu, că doar am fost și profesoară și am avut și eu astfel de copii care nu își găseau locul într-o școală cu puține ore de artă în curriculum și care a făcut și face prea puțin pentru firile de artiști și pentru educația în și prin emoții!), dar mulți dintre cei pe care îi admirăm azi, mari pictori, actori, regizori, compozitori, scriitori etc. au fost elevi cărora nu prea le-a plăcut nici să vină la școală, nici să învețe ce era de învățat la școală. ”Elevi problemă”, cum ar fi numiți azi.  Doar că ei aveau de văzut locuri, precum Ștefan Câlția sau de găsit refugiul pentru a se putea concentra, precum Andrei Șerban (marele regizor născut azi, în ziua cea mai lungă).

”Mă refugiam des în biserica din curte, pentru că acolo simţeam ceva diferit, mă puteam concentra, aveam un sentiment de respect. În acea atmosferă liniştită, deschiderea spre altceva părea posibilă.”

”Am făcut liceul la „Iulia Haşdeu“. Continuam să fiu un elev mediocru. Îmi plăcea totuşi Latina şi chiar recitam pe de rost pasaje din Ovidiu. Latina, fiind o limbă moartă, fără corespondenţe cu realitatea cenuşie, stalinistă, groaznică, a acelor ani, îmi deschidea apetitul spre lumi necunoscute. Vibraţia pură a sunetului avea un efect educativ asupra organelor şi simţurilor, forţa incantatorie a silabelor avea o putere mantrică, îmi dădea o energie specială.”

Și despre vacanțele în care uneori învățam mai multe decât la școală, că era de explorat, de umblat pe dealuri, de joacă și jocuri, de descoperit cine ești, ce îți place și la ce ești bun și despre o promisiune îndeplinită:

”Ce premiant, când abia treceam clasele, mulţumită mamei! Vacanţele? Erau splendide, atunci puneam în scenă de unul singur, avându-mă doar pe mine ca spectator, situaţii cu păpuşi, cărora le promiteam marea şi sarea, că le transform în regi şi regine, dacă acceptau să fie în serviciul meu. Mai târziu mi-a revenit obligaţia să îndeplinesc prin actori promisiunea făcută păpuşilor.”

 (sursa citatelor:Adevărul)