Creativitate de vară

( imaginea reprezintă o secvență din cadrul atelierelor de creativitate pentru copii organizate în iulie și august, lunea și miercurea, la Muzeul Colecțiilor de Artă, înscrieri la copiicreativi @gmail.com, 0738 030 218) - foto credits -Stefan Câlția - Locuri, pagina de Facebook)

Într-o lume în care se pune tot mai mult preț pe creativitate, pe capacitatea de a inova și de a gândi din multiple perspective, nu numai că ar trebui să acordăm artelor un loc important în curriculum, dar ar trebui să vorbim mai mult despre asta și să convingem autoritățile educaționale, părinții, profesorii și directorii că, fără artă în școli, copiii nu vor crește frumos de tot pe dinăuntru și vor descoperi mai greu sau nu vor descoperi niciodată că sunt multe, atât de multe feluri de a vedea și interpreta lumea din jur.

Vorba de educație - schimbarea la față

Să lăsăm cearta pe planul cadru, că uite ce lucruri frumoase se mai întâmplă pe la firul ierbii, acum în șapte școli, mâine-n toată țara, întâi pilotăm și apoi facem recomandări pentru un program național, că poate vreun minister sau vreo companie ar dori să îl susțină. Despre artă participativă și artiști vizuali în școli, despre cum să faci spațiul educațional mai prietenos, despre copii care învață că școala e și a lor. Un proiect de care vom mai auzi.

Hai cu muzică și mișcare în școli!

Hai cu mai multă muzică și mișcare în școli că ne înțepenesc copiii pe scaune!

#profesoricareinspiră

Pro artă în școli

Prea puțin se vorbește, din păcate, despre cât de puțină artă se face în școli. Despre faptul că nici măcar cele câteva ore de muzică și de desen din curriculum  de multe ori nu se fac la clasele primare, pentru că a mai rămas ceva de predat la română sau matematică sau nu am terminat lecția la științe sau avem de pregătit o testare sau un concurs sau o activitate a școlii. Despre faptul  că nu avem ore de teatru  în curriculum așa cum există în foarte multe țări. Despre cât de puține cluburi de muzică, pictură sau dans există în școlile noastre și cât de  rare sunt ocaziile în care copiii pot să-și descopere vreaun talent participând la activitățile școlare.

Într-o lume în care se pune tot mai mult preț pe creativitate,  pe capacitatea de a inova și de a gândi din multiple perspective, nu numai că ar trebui să acordăm  artelor un loc important în curriculum, dar ar trebui să  vorbim mai mult despre asta, să existe o voce puternică, care să se facă  auzită și să convingă autoritățile educaționale, pe părinți, pe profesori, pe directori că, fără artă în școli, copiii nu vor crește frumos de tot pe dinăuntru și vor descoperi mai greu sau nu vor descoperi niciodată că sunt multe, atât de multe feluri de a vedea și interpreta lumea din jur. 

Cum frumos se sintetizează în filmul de mai jos, arta în școli = încredere, compasiune, mirare, cultură, comunicare, realizări și, desigur, multă imaginație.

Andrei Șerban, elev

foto credits: pagina de facebook a lui Andrei Șerban

Nu știu cum se face (sau poate că știu, că doar am fost și profesoară și am avut și eu astfel de copii care nu își găseau locul într-o școală cu puține ore de artă în curriculum și care a făcut și face prea puțin pentru firile de artiști și pentru educația în și prin emoții!), dar mulți dintre cei pe care îi admirăm azi, mari pictori, actori, regizori, compozitori, scriitori etc. au fost elevi cărora nu prea le-a plăcut nici să vină la școală, nici să învețe ce era de învățat la școală. ”Elevi problemă”, cum ar fi numiți azi.  Doar că ei aveau de văzut locuri, precum Ștefan Câlția sau de găsit refugiul pentru a se putea concentra, precum Andrei Șerban (marele regizor născut azi, în ziua cea mai lungă).

”Mă refugiam des în biserica din curte, pentru că acolo simţeam ceva diferit, mă puteam concentra, aveam un sentiment de respect. În acea atmosferă liniştită, deschiderea spre altceva părea posibilă.”

”Am făcut liceul la „Iulia Haşdeu“. Continuam să fiu un elev mediocru. Îmi plăcea totuşi Latina şi chiar recitam pe de rost pasaje din Ovidiu. Latina, fiind o limbă moartă, fără corespondenţe cu realitatea cenuşie, stalinistă, groaznică, a acelor ani, îmi deschidea apetitul spre lumi necunoscute. Vibraţia pură a sunetului avea un efect educativ asupra organelor şi simţurilor, forţa incantatorie a silabelor avea o putere mantrică, îmi dădea o energie specială.”

Și despre vacanțele în care uneori învățam mai multe decât la școală, că era de explorat, de umblat pe dealuri, de joacă și jocuri, de descoperit cine ești, ce îți place și la ce ești bun și despre o promisiune îndeplinită:

”Ce premiant, când abia treceam clasele, mulţumită mamei! Vacanţele? Erau splendide, atunci puneam în scenă de unul singur, avându-mă doar pe mine ca spectator, situaţii cu păpuşi, cărora le promiteam marea şi sarea, că le transform în regi şi regine, dacă acceptau să fie în serviciul meu. Mai târziu mi-a revenit obligaţia să îndeplinesc prin actori promisiunea făcută păpuşilor.”

 (sursa citatelor:Adevărul)