sâmbătă, 25 ianuarie 2020

Reforma educației ești (și) tu

Add caption

„E greu de spus exact în cât timp se implementează o adevărată reformă a educației, dar e clar că durează, pentru că nu poți schimba ușor un sistem atât de complex, structuri încremenite și, mai ales, mentalități...Ca o reformă de sus în jos să aibă succes e nevoie de analize serioase ale stării de fapt, de viziune, de adevărați specialiști în domeniu, de pregătire extrem de riguroasă, în care să se anticipeze reacții, posibile blocaje, obstacole și soluții prin care acestea pot fi depășite, e nevoie de o fază de pilotare a schimbărilor propuse, de dialog și consens al tuturor părților implicate, profesori, părinți, elevi, cercetători, autorități în domeniu, de acord politic pe termen lung pentru susținerea și continuarea direcțiilor de reformă...E greu, lucrurile se leagă cu dificultate, nu știm să punem cărămizi pe ce am construit deja, ne complicăm, ne opintim și ne blocăm prea adesea. Eu cred că până ne revenim și se limpezesc apele acolo sus, să nu mai pierdem timpul și să facem ceva, care pe unde putem, pe la firul ierbii. Noi toți, cei care suntem pasionați și interesați de educație, oameni dedicați din școli, ONG-uri, asociații ale elevilor, părinți, experți, mass-media. Că e o întâlnire cu profesorii, un curs bun de formare, o inițiativă, o campanie de advocacy, o activitate de voluntariat, un proiect inovator, sunt multe care se pot face și se fac deja. Sunt mulți tineri implicați în astfel de activități și acest lucru e foarte bun, pentru că ei aduc un aer proaspăt și perspective noi, de care avem nevoie. Iar când fac pereche cu specialiști cu experiență, chiar se produc schimbări de substanță.”

(sursa: https://romanialibera.ro/societate/educatie/interviu--anca-tirca--specialist-in-educatie--calitatea-unui-sistem-de-invatamant-este-data-de-cei-99--elevi-neolimpici-408218)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu