marți, 8 august 2023

Starea de bine în școală nu este distracție

 

Starea de bine a elevilor într-o școală nu înseamnă distracție și relaxare sau lipsa disciplinei și a regulilor, cum văd că, greșit, se chinuie unii să ne convingă. Înseamnă că fiecare copil este văzut, apreciat și valorizat, înseamnă că fiecare copil vine cu plăcere la școală și e motivat să învețe, înseamnă relaționare bună cu colegii, profesorii și părinții, înseamnă obstacole și piedici și greșeli, înseamnă sănătate fizică, mintală și emoțională.
Sunt multe provocări care împiedică atingerea acestor obiective, dar, cu efort, aplecare și migală, cu o strategie sau o politică a școlii pe acest subiect, putem aduce starea de bine în rândul copiilor, lucrând cu toată școala, într-un demers comun al profesorilor și părinților, venind cu intervenții complexe, la nivel macro, sau cu unele mici, dar cu impact mare. Pe blogul meu sunt multe astfel de idei, iar la cursuri vorbesc despre ele, de exemplu, crearea unui spațiu prietenos în clasă și în școală, implicarea elevilor în luarea deciziilor, utilizarea unor metode de lucru participative, înlăturarea anxietății dinaintea testelor și multe altele. De aceea, spun mereu că școlile care merg în această direcție aduc, sub umbrela stării de bine, schimbarea și transformarea organizațiilor în instituții de secolul 21, aduc, de fapt, atât de dorita reformă în sistemul de educație.
Mă gândesc că începe un nou an școlar în curând și că multe școli vor dori să aducă în clase și în cancelarii atât de necesara stare de bine. Pentru asta, vă aștept cu un curs revizuit și împrospătat, pe care îl livrez școlilor la cerere (inclusiv celor care au proiecte finanțate prin PNRR) și cu multe articole gratuite pe blog, cum este cel din linkul din primul comentariu.
(cartea a fost în vacanță, la mare🙂, nu mai știu cine mi-a trimis fotografia, dacă o vede, să spună, mulțumesc!)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu