Vorba de educație - o școală prietenoasă cu părinții

Nu doar copiii trebuie să vină cu drag la școală, ci și părinții lor. Când dau de uși deschise și disponibilitate la dialog, când se simt bine primiți și implicați, vă spun (din experiență!) că părinții ar putea deveni parteneri de încredere, așa cum se cuvine, dacă vrem ca mesajele educaționale pe care le primesc copiii să nu fie unele contradictorii. 

O școală prietenoasă cu părinții are un loc unde aceștia se pot întâlni, o sală a părinților sau măcar o masă cu două scaune pe holul școlii.

Într-o școală prietenoasă, părinții  sunt informați despre ce se întâmplă în școală ( eu am făcut-o printr-un buletin informativ lunar trimis pe mail), sunt consultați când au loc schimbări  și  când se iau decizii importante pentru copii.

O școală prietenoasă aude ”vocea părinților”, le cere părerea (prin chestionare de satisfacție, întâlniri informale etc.) despre  lecții, profesori, activități și ce se mai întâmplă cu copiii lor (”prieteni critici”, de încredere, cum altfel?).

Într-o școală prietenoasă ședințele cu părinții sunt și ele prietenoase și mai puțin formale, nu se stă în bănci, ci pe scaune așezate în cerc, agenda e anunțată din timp, nu se fac publice notele și năzdrăvăniile fiecărui copil (despre acestea se vorbește în întâlniri individuale), ci se discută despre problemele generale ale clasei, cum a fost, cum o să fie, despre ce și cum o să se învețe și unde e nevoie de ajutorul lor, uneori se lucrează pe grupe și se dau soluții la problemele clasei. Unele școli au chiar curajul să îi lase pe copii să își prezinte munca, să „dea raportul” în fața părinților (așa numitele student-led conferences), cu ce a mers, cu ce nu prea a funcționat atât în ceea ce privește rezultele școlare, cât și comportamentul.

Un colt al părinților amenajat simplu, pe holul unei școli - foto din arhiva personală

O școală prietenoasă cu părinții  știe cât sunt aceștia de valoroși și îi cheamă la școală să le spună copiilor poveștile lor despre meserii, succes, muncă și pasiuni sau îi lasă pe ei să organizeze tot felul de activități în afara clasei, că doar se pricep (părinții ca persoane resursă). Iar când nu o fac, școala îi mai și învață – cum să comunice cu copilul,  cum să îi fie alături  în anii de învățătură, cum să îl sprijine, cum mai e prin alte locuri și ce mai zic specialiștii în educație și tot așa ( școala părinților, nu?).

Și pentru toate acestea, o școală prietenoasă își apreciază părinții, le trimite din când în când câte o scrisoare de mulțumire, le dă diplome și distincții (am creat-o pe cea numită ”părintele lunii”, minunată!) îi invită la festivități, prezentări de proiecte, concursuri, seri distractive, întâlniri și evenimente.

Pentru că, așa cum se spune și s-a dovedit, chiar și atunci când copilul e bun, părinții sunt buni și e bun și profesorul, dacă ei nu lucrează împreună, puterea pe care ar avea-o ca părți ale unui întreg se pierde și rezultatele nu sunt cele așteptate. E nevoie de trei în această poveste. Ca să nu mai zic că unii spun că e nevoie de un sat întreg.

O școală prietenoasă