duminică, 14 martie 2021

Starea de bine nu e un moft

 

Mă uit ce ușor le e unora să folosească cuvinte la modă, care acoperă o cu totul altă realitate, ce e la mare distanță în jos de vorbele cu care se laudă.


 
𝑺𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒃𝒊𝒏𝒆/ 𝒘𝒆𝒍𝒍-𝒃𝒆𝒊𝒏𝒈, de exemplu, când vrei cu adevărat să o aduci în școală, ca director, nu o faci așa, după ureche, pentru că sună bine și e în trend. Mai întâi, înveți temeinic ce înseamnă acest concept, apoi faci o evaluare obiectivă, să vezi cam pe unde te afli și care sunt nevoile elevilor și ale profesorilor (din ce știi deja, din ce ți se spune, cu ajutorul unor chestionare special create pe această temă și prin discutii sincere cu personalul etc.), apoi îți creionezi un program, cu scopuri și obiective de atins, care să fie cunoscute și agreate (nu impuse!!!) de întreaga echipă și acționezi cu bună credință pentru binele tuturor (nu pentru meritul personal!!!), prin multe căi și forme. 
 
Într-o școală, starea de bine a profesorilor se construiește ca o casă, începi cu fundația, adică o bună organizare, alocarea clară de responsabilități, cultură de sprijin și colaborare și tot așa. După, începi să adaugi tot felul de ingrediente, care să tot crească acel sentiment benefic pentru profesori, de a se simți BINE împreună cu colegii și copiii, la locul de muncă. 
 
Pentru că nu putem avea succes școlar și copii fericiți, dacă profesorii nu lucrează cu drag și cu plăcere la FIECARE copil, să înflorească. 
 
Pentru că, 𝒔𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒆 𝒆𝒍𝒆𝒗𝒊𝒍𝒐𝒓 începe cu 𝒔𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒂 𝒑𝒓𝒐𝒇𝒆𝒔𝒐𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓.
 
(e un text din 2019, scris pe blogul meu, dar foarte actual, iar fotografia, nu știu dacă are legătură cu textul, dar am vrut să vi-o arăt, e din grădina noastră, în această dimineață)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu