Detenția à la România

sursă fotografie: Internet

 

Avem un profesor consilier în fiecare școală, am rezolvat deja toate problemele educației și ne-a mai rămas detenția. Art. 14(2) din Statutul Elevilor pus ieri în dezbatere publică menționează că:

„Art. 14 (2) În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-o sală din unitatea de învățământ stabilită pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul: lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc. În acest caz va fi informat, în scris, părintele/ tutorele/reprezentantul legal al elevului. Prin excepție, elevii cu cerințe educaționale speciale sunt preluați pentru a desfășura activitate cu personal specializat”.

Așa cum ne-au obișnuit în ultimii ani, decidenții nu au coborât din birourile lor în școli să vadă realitatea - câte școli au săli libere în timpul programului, câți profesori ar putea fi disponibili pentru supraveghere, câte secretare, contabile sau bibliotecare își permit să își lase treburile de birou și să îi păzească pe copii sau dacă există hârtie și copiator pentru a face fișe de lucru. Nu s-au gândit să specifice ce înseamnă concret „comportament care aduce prejudicii activității”, nu au luat în calcul că în unele țări astfel de pedepse au și o componentă de sprijin acordat copilului, prin discuții și reflecție asupra faptei care a condus la pedeapsă, nu au menționat dacă se trece absență la oră și cum și unde acest tip de sancțiune se înregistrează în vreun document de parcurs școlar al elevului. În plus, mă întreb de ce asociem cititul cu o pedeapsă.

Ce vreau să spun e că, atunci când avem idei de schimbare, ar fi foarte bine dacă le-am rumega mai mult și ne-am pune în locul oamenilor din școli care trebuie să le implementeze. Școlile au nevoie de claritate a deciziilor și de rigoare în conceperea lor. Altfel, oricât de bună ar fi ideea, ea e sortită eșecului, vezi ce s-a întâmplat cu fișa de feedback al elevilor.

Deși ministerul zice că nu folosește sintagma „sală de detenție” în documentul lor pus în dezbatere publică, este exact asta, „detention”, o metodă de sancționare a elevilor folosită în SUA, Marea Britanie, Australia și în alte locuri. Se folosește în timpul programului, după program sau în zilele de sâmbătă. Are reglementări precise, pe care școlile le detaliază în funcție de context. Sunt studii care spun că detenția este bună în anumite cazuri, dar că nu prea are efect în multe altele, mai ales cea care are loc în timpul orelor - vezi AICI . S-a constatat că detențiile repetate nu au impact, elevii se obișnuiesc cu ele și nu le mai acordă nicio importanță.

În fine, nu contează, noi știm mai bine, nu facem analize înainte, nu pilotăm nimic. Ar fi fost indicat să începem cu un peace corner în clasă, loc de liniștire și reflecție. Am scris despre asta AICI.

Am primit o întrebare pe Facebook la această postare referitoare la ce facem ca profesori când avem cazuri de indisciplină în clasă. Sunt multe de spus pe această temă, încerc să fac un rezumat.

În primul rând, o condiție pentru un bun management al conduitei este ca toată școala să se organizeze în jurul acestui obiectiv, să aibă un mediu pozitiv de învățare și practici incluzive, astfel încât fiecare copil să se simtă binevenit, în siguranță, fericit și încrezător că poate să se dezvolte și să aibă reușite pe plan școlar și personal. Profesorii discută între ei și colaborează pentru rezolvarea cazurilor de indisciplină, făcând apel și la director și la consilierul școlii, acolo unde acesta există.

În al doilea rând, școala trebuie să-și elaboreze diverse documente care să reglementeze conduita - propriul regulament de ordine interioară, un cod de conduită, proceduri de intervenție, regulile claselor, sistem echilibrat de recompense și sancțiuni, contract educațional etc. Aceste documente trebuie cunoscute de toți elevii, profesorii și părinții școlii respective. Ele sunt prezentate la început de an școlar și de modul. De asemenea, la nivelul școlii trebuie definită „problema de comportament” și inclusă în aceste documente. La nivelul unei școli, problemele de comportament se manifestă adesea prin:

• atitudine agresivă, lipsă de respect;
• violență verbală și fizică;
• refuzul de a îndeplini anumite sarcini și de a coopera;
• bullying;
• accese de mânie, ostilitate;
• furt, chiul de la ore;
• distrugere de bunuri;
• comentarii făcute în timpul lecțiilor etc.

În al treilea rând, școala trebuie să aibă o bună colaborare cu părinții și să încheie parteneriate cu diverse instituții din comunitatea locală, ONG-uri de profil, CJRAE. Rolul principal în managementul problemelor de disciplină la nivelul școlii îl are consilierul școlii. Din păcate, în România există un consilier la 800 de copii, ceea ce face imposibilă o intervenție eficace la nivel de sistem. De aceea, se impune o accentuare a rolului diriginților și directorilor ca singurele persoane investite prin regulament să intervenă în cazurile de indisciplină școlară.

În al patrulea rând, școlile trebuie să conștientizeze faptul că este mai ușor să previi, decât să corectezi, de aceea primele vizate ar trebui să fie măsurile de prevenție. Profesorii creează în clasă o atmosferă pozitivă, prin aprecierea și consolidarea la nivelul grupului de elevi a ideii de conduită adecvată, de comportament pozitiv, de stare de bine și relații bazate pe respect reciproc și colegialitate. În acest sens, profesorii:

v  Întăresc pozitiv comportamentele adecvate prin laudă, încurajare, acordarea de diverse recompense, precum timp suplimentar de joacă, roluri de „conducător”/organizator/asistent de profesor etc.

v  Modifică modul de aranjare a mobilierului din clasă în funcție de activități, pentru a crea un spațiu prietenos, care să încurajeze comunicarea sau în care să se lucreze pe grupe și să se creeze relații de colaborare între elevi;

v  Îi implică și pe elevi în formularea regulilor clasei, pornind de la ideea că o astfel de modalitate va conduce la o mai bună respectare a respectivelor reguli;

v  Organizează activități/ momente de intercunoaștere, astfel încât elevii să afle cât mai multe lucruri despre colegii lor ( de exemplu, lecții de tip cerc);

v  Introduce activități și programe de peer-mediation, pentru a reduce violența în mediul școlar (de ex., banca prieteniei sau amenajarea unui loc în curtea școlii dedicat medierii micilor conflicte și împăcărilor de tot felul între copii;

v  Dacă e cazul, știe cum să o facă și consideră necesar, intercalează în programul școlar momente de tip „mindfulness”, în care elevii învață cum să își controleze impulsurile de moment prin exercitii de respiratie și meditație;

v  Îi implică pe elevi în activități extracurriculare, orientate spre dezvoltarea abilităților socio-emoționale – activități sportive, dans, club de teatru etc.sau în care sunt abordate teme de interes, de genul rezolvarea pașnică a conflictelor, anti bullying, consecințele violenței etc.

Măsurile de intervenție sunt specificate în regulamente, odată cu sancțiunile ce sunt acordate, după gravitatea faptei. Studiile menționează că sunt foarte eficace contractele sau angajamentele semnate de elevi în urma unor discuții cu echipa școlii care se ocupă de conduită. În cazul în care măsurile nu sunt urmate de schimbări de comportament sau acesta este unul foarte grav, se apelează la autorități în domeniu și instituții specializate.