luni, 28 septembrie 2020

Despre reziliența în școală


Un termen tot mai „la modă” cum se zice, dar foarte important când vine vorba de domeniul educației și nu numai – reziliență, adică tăria psihică de a face față unor situații dificile, de a trece peste probleme și a avea puterea să te adaptezi într-o lume care o cam ia razna (cu pandemii care durează, cu încălzirea globală și toate cele) și care ne surprinde tot mai mult cu urâțenii de tot felul. 

 
Dacă vrem să formăm reziliența copiilor, mesajele transmise de profesori și activitățile din școală ar trebui să contribuie la creșterea optimismului, a încrederii și imaginii de sine pozitive, la transmiterea unor valori pro sociale și atașamentului față de familie și de învățare (Cahill, Beadle, Farrelly, Forster, & Smith, 2014). 

Îmi place foarte mult ( și o aduc în discuție când vine vorba de reziliență)  Kintsugi, arta japoneza de a repara obiecte sparte din ceramică cu aur, care ne duce la o idée foarte valoroasă, și anume, că din imperfecțiuni și căderi, poți crea ceva mult mai frumos și mai puternic. Ca și un vas japonez, și oamenii se pot „sparge” și atunci e bine să învățăm să ne refacem, iar ceea ce ajută este „aurul” dat de încurajare, dragoste, înțelegerea sinelui, empatia și iubirea celor din jur. Iar acest lucru poate fi făcut și în școli atât pentru copii, cât și pentru profesori. Reziliența este o abilitate  care se poate învăța în școală, dacă ne propunem acest lucru și fixăm obiective în acest sens. Obstacolele pe care le pot întâlni elevii țin de modul în care sunt evaluați, de testele date și de notele slabe obținute, de relația cu profesorii, de efectuarea temelor  sau de realizarea unor proiecte.

În anul 2003,   Nan Henderson și Mile Milstein, în cartea ”Resiliency in schools: Making it Happen for Students and Educators”, au propus un model (o roată a rezilienței) utilizat și astăzi în multe sisteme de învățământ. Acest model propune școlilor care doresc să crească reziliența elevilor și a profesorilor  să parcurgă următorii pași:

 



1.     Creșterea apropierii  și  a relațiilor sociale, ceea ce ar însemna ca în școală să existe sprijin acordat elevilor de către persoane în care aceștia au încredere, cu care pot vorbi despre problemele pe care le au.
2.     Stabilirea unor reguli clare și care nu se schimbă, împreună cu elevii. Acestea aduc un sentiment de siguranță și creează cadrul unui mediu de învățare sigur, în care se poate învăța în condiții bune.
3.     Predarea abilităților pentru viață, cele care îi vor ajuta pe copii să se descurce în realitatea de fiecare zi și vorbim aici de luarea deciziilor, autocunoaștere, gestionarea emoțiilor, rezolvarea de probleme, gândire critică.
4.     Acordarea de grijă și sprijin astfel încât fiecare elev să fie motivat pentru învățare și ajutat să își dezvolte potențialul și să treacă peste diverse bariere apărute în procesul de învățare.
5.     Stabilirea și comunicarea unor așteptări înalte pentru elevi, astfel încât fiecare să progreseze în comparație cu nivelul la care se află.
6.     Crearea de oportunități  pentru participarea elevilor  la propria învățare și la modul în care funcționează școala. Este indicat ca elevii să fie consultați în legătură cu mai toate activitățile care au loc în școală.

În final, aș vrea să reamintesc că există școli în lume care au introdus ore de reziliență în curriculum, în care profesorii sunt ei înșiși un modele de perseverență și îndrăzneală, construiesc relații apropiate cu elevii, îi sprijină să treacă peste probleme, îi ajută să își exprime emoțiile și să vadă partea pozitivă a lucrurilor și vorbim aici de UK și de Australia, de exemplu. Iar pentru cei care doresc să exploreze conceptul și să îl aducă în școală, există multe ghiduri, articole  și diverse  materiale care abordează acest subiect. De exemplu, acest Jurnal al rezilienței pentru copii, pe care îl găsiți la linkul de mai jos și care are rolul de a conduce la formarea unei minți flexibilie, a stimei de sine și a unei abordări pozitive, cu treceri de la mesaje de tipul „Nu-mi iese nimic”, „Nu vreau să încerc”, la unele de genul „O să încerc, chiar dacă este greu”, „O să fac tot ce pot”- https://biglifejournal.com/


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu