duminică, 13 noiembrie 2022

Creativitatea nu crește în copaci, se învață

„Femeia care atinge luna” (autor Noria Anastasia, 7 ani+, august 2022)

 

Voiam să scriu mai demult despre lipsa unui focus pe creativitate în educația de la noi, mi se pare o problemă majoră a sistemului nostru actual de învățământ, în contextul în care, de sus în jos, nu vine nicio reglementare sau încurajare în acest sens, iar ministerul și inspectoratele nu au politici educaționale pe acest subiect ( bine, nu au nici pe multe altele, la fel de importante!), nu dezvoltă un curriculum modern, aerisit și flexibil pentru școli, care să iasă din tiparele unui model mecanicist și care să nu fie evaluat prin teste standardizate și statistici ale rezultatelor la examene.

 

Deși creativitatea se află în top 3 skills necesare în anii care urmează și în viitor (uri), iar angajatorii caută tot mai mult candidați care să gândească „out of the box” și să poată da soluții inovatoare, la noi există foarte puține inițiative și programe ( există??) menite să o dezvolte atât la elevi, cât și la profesori, iar școlile nu își propun în strategiile lor dezvoltarea creativității copiilor, nu au demersuri organizate și țintite pe acest subiect, care să ajungă în sala de clasă. 

Dezvoltarea creativității copiilor în școli este o mare provocare a educației de la noi și din multe alte locuri din lume. Dacă aș mai fi directoare, aș deschide drumuri și în această direcție, aș introduce și aș planifica un program care să-mi transforme școala într-una creativă, având ca reper modelul lui Sir Ken Robinson ( vezi „Școli creative”, Editura Publica, 2015), aș concepe împreună cu echipa de profesori un cadru general de implementare, cu ajutorul căruia să personalizăm educația, să derulăm lecții atractive, în care să facem apel la  imaginația copiilor și la talentele lor, să îi lăsăm să fie curioși, să exploreze și să dea soluții ingenioase. Pentru că eu cred că profesorii nu sunt în sala de clasă doar să scrie sau să vorbească în fața unor șiruri de bănci în care stau elevi, ci se află acolo pentru a-i motiva și inspira pe copii. Pentru că, vorba lui Ken, a PREDA este o ARTA.

 

Un astfel de model care să permită dezvoltarea creativității în sala de clasă ar trebui să cuprindă cel puțin următoarele trei elemente esențiale:

 

1.      Un climat permisiv, în care ideile copiilor să fie acceptate, în care greșeala nu este sancționată imediat și cu virulență.

2.      Utilizarea unor tehnici și metode care dezvoltă creativitatea (în defavoarea utilizării doar a fișelor tip și a cerințelor standard), cu indicații de genul „inventează”, „imaginează”, „concepe”, „creează”, „vino cu o soluție inedită”.

3.      Aprecierea și valorizarea produselor creative, prin prezenatrea lor în fața clasei/ școlii și expunerea lor în sala de clasă sau în școală.

De ce să nu îi lăsăm pe copii, măcar 10 minute din ziua de școală sau 5 minute la ora de curs sau mai mult, dacă știm să ne legăm de competențele din curriculum, să deseneze liber, să scrie despre ce subiect vor, să pună întrebări ciudate, să creeze poezii, să compună cântece, să dea soluții care să uimească, să conceapă un experiment, să aibă un jurnal de însemnări ? Imi pot închipui cu ușurință ce mult farmec ar avea aceste activități, cât de mult le-ar plăcea copiilor, cum ar veni fericiți de la școală să le povestească părinților cât de cu bucurie este învățarea.

 

Studiile realizate pe perioade lungi, cu aceiași copii ( vezi George Land și Beth Jarman, 1968) arată că potențialul de creativitate scade odată cu înaintarea în vârstă, iar descreșterea este una masivă, de la 98 % - copii de 5 ani care au dat testul, la 30 % - copii de10 ani și 12%- copii de 15 ani. Cu alte cuvinte, copiii încep școala cu o doză mare de creativitate, pe care o pierd pe parcurs, tocmai pentru că activitatea școlară nu doar că nu o dezvoltă, ci nici măcar nu o menține la nivelul inițial ( vezi și „Cum ucide școala creativitatea copiilor”, video al lui Sir Ken Robinson).

 

Creativitatea nu este doar apanajul celor care se nasc cu ea și nu ar trebui să fie considerată o trăsătură aparte, pe care o au cei cu talente și înclinații deosebite, cei care devin pictori, artiști, poeți etc. În ultimul deceniu, se vorbește însă tot mai multe de ieșirea din acest model și valorizarea faptului că în mulți dintre noi există o doză de creativitate,  mai mică sau mai mare.

În 2001, cercetătorii James Kauffman și  Ronald Beghetto au propus  un model de creativitate format din  4 tipuri diferite (The 4Cs of Creativity):

1.  C-ul mic al creativității (The little –c of Creativity) sau creativitatea de fiecare zi, pe care fiecare dintre noi o avem  și care se manifestă în acțiunile noastre zilnice, atunci când, de exemplu, gătim o rețetă proprie, ne îmbrăcăm, ne amenajăm locuința etc.

2. C-ul mini al creativității (The mini –c of creativity) – când în mod deliberat cineva își propune să fie creativ(ă)  și începe să scrie poezii, să-și  amenajeze grădina proprie, să-și croiască o rochie etc.

3. C-ul pro al creativității (The pro-c of creativity) – când începi să câștigi din creativitatea pe care o ai, de ex., ca fotograf, designer, cânțăreț etc.

4.C-ul mare al creativității (The BIG – c of creativity)  sau creativitatea eminentă, cea care și lasă urme, impresionează și face ca unii oameni să rămână în istorie  ca mari pictori, compozitori, scriitori etc.

Cercetătorii spun că că trecerea de la o idee de tip little-c la una de tip mini –c se face dând feedback, iar cea de la little- c la pro -c prin exercițiu și practică.

Din această perspectivă, profesorii trebuie să identifice, să exploreze și să dezvolte potențialul creativ al fiecărui elev, să exploateze orice oportunitate apărută în curriculum de a crea momente și activități la clasă care să permită manifestări creative ale copiilor.

Fără creativitate, lumea nu poate să evolueze.

“There is no doubt that creativity is the most important human resource of all. Without creativity, there would be no progress, and we would be forever repeating the same patterns.”Edward de Bono 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu