Creativitate+compasiune+calm+colaborare

foto din arhiva personala

Nu scap nimic din ce mai spune Sir Ken Robinson, așa că iată-l și pe 8 august, într-un interviu excelent, vorbind clar și sistematizat, despre cele patru calități de care avem nevoie pentru a funcționa cu succes într-o lume complexă și cu probleme specifice și pe care școala ar trebui să le considere obiective de atins în educația copiilor:

1. Creativitate, definită ca imaginație aplicată.
2. Compasiune/înțelegere pentru puncte de vedere/culturi diferite, un fel de empatie aplicată și ea, pusă în practică, demonstrată la nivel acțional, un liant care ne ajută să trăim împreună în comunitate, noi toți și fiecare cu diferențele lui.
3. Calm, cumpăt, păstrarea echilibrului interior.
4. Colaborare, necesară pentru a înfrunta provocările complexe ale lumii contemporane ( trebuie să fie loc și pentru asta, în acest sistem bazat în principal pe competiție și în care copiii se întrec de mici unul cu altul).

Întrebat cum se pot forma aceste abilități, Ken dă un răspuns care mi-a mers la inimă și mi-a dat deja idei pentru teme de inclus în viitoarele programe de dezvoltare profesională: ”să îi ajutăm  pe profesori să dezvolte aceste calități mai întâi în ei înșiși”, să devină mentori ai elevilor, deschizători de uși, cei care le arată direcția.

A fi învățătoare e o stare de bine

M-am ”voluntariat” (într-un proiect frumos, în care se vor scrie povești ale unor profesori cu vocație din România) să intervievez câțiva profesori și câte 3-4 elevi ai respectivilor profesori și pe părinții acestora. Cu mare bucurie ( pentru că, pe scurt, cam despre asta e vorba în educație, oriunde în lume) am aflat de la Georgeta Tătaru, ”doamna Mioara”, învățătoare  la școala gimnazială din comuna Vulcana Pandele, ce face ea pentru ca ai ei copii/elevi să vină cu drag la școală și să progreseze:

• ”am grijă să nu plece niciun copil supărat de la școală”
• ”uneori mergem să vedem mestecenii”
• ”obiectivul meu principal e să îi fac pe copii să vină cu drag la școală”
• ”în fiecare zi mă duc la ei cu ceva nou și, dimineața, când mă văd cu ei, mă întreabă: surpriza?”
• ”uitați-vă, că poate am greșit, i-am învățat să îmi ceară explicații, să exerseze pe mine - să nu se lase călcați în picioare și nici să îi manipuleze pe alții”
• ”le dau diplome pentru progres la citit, pentru inițiativă, pentru cel mai bun coleg și altele, căci eu cred că fiecare copil este bun la ceva ”
• ”am inventat o oră de discuții, care nu e în orar - e un moment în ziua de vineri, la care nu pot să renunț, că nu mă lasă ei, facem un cerc în clasă, fiecare spune ce i-a plăcut în săptămâna care se încheie, ce a făcut bun, ce a fost mai puțin bun, cum s-a simtiț, fiecare spune când îi vine rândul”
• ”îi învăț să aibă curaj să se autodepășească, să-și depășească condiția (cei mai mulți copii din clasa mea provin din familii sărace), le spun mereu că este esențial să fii cinstit și încerc să le formez capacitatea de a se adapta la situații noi”

Pentru că, ”a fi învățătoare e o stare de bine, pe care o creez și pe care mi-o creez; stăm zilnic cel puțin patru ore cu copiii, de ce să nu le facem frumoase. ”


#de bine, de la firul ierbii
# schimbarea de jos în sus

Cu elevii ”on board”

Când învățarea nu mai e o călătorie pe care doar profesorii o planifică, o organizează și o evaluează, ci una în care elevii sunt și ei ”on board” și parte din tot ce se întâmplă la lecție. Așa că sunt întrebați ce le-ar plăcea să cunoască, ce au înțeles, au răgaz să reflecteze și să aplice ce au învățat, desenează, lipesc poze, colorează și se autoevaluează. Pentru ca la finalul semestrului fiecare copil să arate și părinților ce a învățat, cărticica-manual creată de el, plină de eseuri, răspunsuri la întrebări, desene, diagrame și hărți, adică jurnalul lui de călătorie prin istorie, geografie și științe, timp de câteva luni (o fi vreo mândrie mai mare?).

(thanks Edutopia for sharing this great video)

Sir Ken Robinson, din nou

foto din arhiva personală

Într-un interviu de acum 3 zile, acordat lui Nick Clark de la Al Jazeera, Ken Robinson vorbeste din nou despre necesitatea de a face educație într-un alt stil, care să țină seama de complexitatea și specificul lumii în care trăim, despre nevoia de a înlocui modelul învățământului de masă cu unul pentru fiecare copil, despre cum ar trebui să avem în școli un curriculum diferențiat și nu unul ”one size” care să se potrivească tuturor elevilor. Și vorbește și despre experiența sa personală de elev și despre cât de importanți sunt acei profesori care descoperă la ce sunt buni copiii și îi îndrumă și îi sprijină să își dezvolte aptitudinile și înclinațiile. Pe scurt, cam despre asta e vorba - fiecare copil e un ”rezervor de talente” pe care școala ar trebui să îl descopere și să îl valorifice.O fi așa greu de înțeles?

Interviul poate fi vizionat aici.

O carte de colorat pentru copilul din noi

Nici măcar autoarea, o fostă profesoară de desen dintr-un sătuc din Țara Galilor, Millie Marotta, nu și-a imaginat că ”Animal Kingdom”va avea un succes atât de mare printre adulți. ”Tărâmul viselor” e o carte de colorat cu mii de flori, pești, animale, fluturi și păsări, în care copii/ adulți de toate vîrstele și din multe colțuri ale lumii au (re)găsit o bucurie din copilărie, plăcerea și relaxarea de a avea alături o cutie de creioane colorate bine ascuțite și de a ”da viață” unor forme în alb și negru, după  imaginația și creativitatea fiecăruia. O carte de vacanță, de dat și de primit în dar.

sursa foto: http://milliemarotta.co.uk

Millie la lucru în biroul său aflat pe țărmul mării

sursa:http://www.dailymail.co.uk

Luna trecută a apărut și cea de-a doua carte de colorat, ”The Tropical Wonderland”

Și trailerul cărții:

Prin ”Țara Manualelor” nu e de bine

Știam că așa este, era clar pentru oricine a deschis în ultimii (zeci de) ani un manual ”nou”, ”alternativ” de clasele primare, și nu numai. Sunt pline de imagini și texte încremenite în șabloane de gândire (ce răzbat chiar și din cele câteva tentative ce se doresc a fi  mai moderne) care au foarte puțin în comun cu realitatea în care trăiesc copiii de azi.

Când suntem puși însă în fața rezultatelor unei cercetări serioase, ne oprim, analizăm și facem ceva, pentru că mai departe nu putem să mergem tot așa. E prea de tot, iar copiii noștri nu merită asta. Punct și de la capăt.

În călătoria lor prin ceea ce numesc ”Țara Manualelor” pentru clasele primare, o echipă de  cercetătoare și cercetători de la Departamentul de Sociologie și Masterul de Cercetare Avansată (Master of Sociological Research) din Universitatea din București a găsit, din păcate, următoarele:

”Manualele sunt anacronice. Lumea manualelor școlare de ciclu primar este, la nivel de imagini și conținut, o lume a secolului al XIX-lea și al XX-lea. Deși România este puternic informatizată și conectată la tehnologiile moderne de comunicare, acestea sunt rar prezente în manualele școlare. Apar mai des, chiar și în manualele digitale, poze cu tabla de scris și cretă decât computere și videoproiectoare sau tablete. Fetele și femeile din manuale gătesc, cos și țes, bunicii spun povești…  Întâlnim multe scene în timpuri și spații vagi, abstracte – în timp ce ancorarea în prezent este rară iar imaginarea viitorului este cvasi-absentă. Desigur, există diferențe între manuale, unele fiind mai bine ancorate în viața reală de azi – totuși, în ansamblu, copiii nu regăsesc în manualele școlare universul material și imaterial al timpurilor concrete în care trăiesc.

Manualele abundă în stereotipuri și modele dihotomice: Manualele de ciclu primar utilizează excesiv stereotipizarea prezentând o realitate în alb vs. negru, bine vs. rău, feminin vs. masculin, tineri vs. vârstnici etc. Personajele sunt puternic stereotipizate: bunicii sunt sedentari, au ochelari și nu aud bine; femeile sunt mai ales mame care pregătesc masa, învățătoare sau doctorițe – în timp ce bărbații apar într-o diversitate de meserii, dar prea puțin ca tați; oamenii sunt în general fie buni și frumoși (frumusețea fiind relevantă mai ales pentru femei), fie răi și urâți. Există foarte puține propuneri vizuale sau de conținut nonstereotip sau contrastereotip – menite să contribuie la dezvoltarea unei gândiri reflexive și critice legate de lumea reală în care cei mici trăiesc, o lume în permanentă schimbare, plină de nuanțe, contradicții și dileme morale.

Manualele marginalizează sau chiar eludează teme de viață importante: dezvoltarea spiritului antreprenorial și a spiritului civic; dezvoltarea inteligenței emoționale sau a celei interculturale; educația pentru viața privată. Copiii află puține lucruri despre „alții” (mai ales despre cei de altă vârstă, etnie, religie sau naționalitate); ceea ce află este mai curând informație stereotip. Nu se spune mai nimic despre „alți” oameni care fac parte din viața cotidiană a copiilor – oameni romi sau maghiari, chinezi sau turci (din ziua de azi, nu din Imperiul Otoman); oameni grași sau cu ochelari, oameni cu dizabilități, etc. Tăcerea manualelor spune mult despre versiunea despre lume pe care o transmite instituția școlii – și care se regăsește apoi în atitudinile tinerilor față de diverse grupuri minoritare.

Într-o lume a conflictelor și tensiunilor micro- și macro-sociale din societatea contemporană, manualele oferă mai curând o viziune funcționalistă, împăciuitoare asupra rolurilor și relațiilor dintre oameni – în care este totdeauna clar cine are dreptate și cine greșește. Nu sunt abordate deloc conflicte și dileme actuale legate de sărăcie, şomaj, migraţie, sănătate, riscuri online (desigur, probleme care ar trebui inserate cu tact și profesionalism, ținând cont de nivelul specific de vârstă). Nu se încurajează o gândire critică pe teme dintre cele mai actuale şi care ne privesc pe toţi. Nu se încurajează astfel capacitatea copiilor de a-și forma opinii și convingeri (ceea ce e total diferit de încercarea nefastă de a produce convingeri!). Manualele nu manifestă un interes deosebit pentru dezvoltarea spiritului de implicare în viața cetății, spirit care s-ar putea dezvolta de timpuriu. Valoarea civică dominantă este… cumințenia.”

Textul integral al cercetării:aici
Rezumatul cercetării: aici
(sursa citatelor : Contributors)

Pro artă în școli

Prea puțin se vorbește, din păcate, despre cât de puțină artă se face în școli. Despre faptul că nici măcar cele câteva ore de muzică și de desen din curriculum  de multe ori nu se fac la clasele primare, pentru că a mai rămas ceva de predat la română sau matematică sau nu am terminat lecția la științe sau avem de pregătit o testare sau un concurs sau o activitate a școlii. Despre faptul  că nu avem ore de teatru  în curriculum așa cum există în foarte multe țări. Despre cât de puține cluburi de muzică, pictură sau dans există în școlile noastre și cât de  rare sunt ocaziile în care copiii pot să-și descopere vreaun talent participând la activitățile școlare.

Într-o lume în care se pune tot mai mult preț pe creativitate,  pe capacitatea de a inova și de a gândi din multiple perspective, nu numai că ar trebui să acordăm  artelor un loc important în curriculum, dar ar trebui să  vorbim mai mult despre asta, să existe o voce puternică, care să se facă  auzită și să convingă autoritățile educaționale, pe părinți, pe profesori, pe directori că, fără artă în școli, copiii nu vor crește frumos de tot pe dinăuntru și vor descoperi mai greu sau nu vor descoperi niciodată că sunt multe, atât de multe feluri de a vedea și interpreta lumea din jur. 

Cum frumos se sintetizează în filmul de mai jos, arta în școli = încredere, compasiune, mirare, cultură, comunicare, realizări și, desigur, multă imaginație.