vineri, 14 august 2026

Nu sunt de acord cu examenul de admitere la liceu!


Nu sunt de acord cu introducerea unui examen de admitere la liceu după Evaluarea Națională. Un copil de 14–15 ani nu are nevoie de două filtre succesive pentru a-și continua educația, ci de șanse reale de a-și descoperi și dezvolta potențialul. Mă tem că această măsură va accentua competiția, meditațiile și inegalitățile dintre copii și va transforma și mai mult școala într-o cursă pentru accesul la liceele „bune”.

Educația nu ar trebui să însemne tot mai multe bariere, ci mai multe șanse pentru fiecare copil. Un sistem bun nu ar trebui să investească toate mecanismele de evaluare în selecție. Avem nevoie de evaluări care să ne spună ce știe copilul, ce nu știe și cum îl putem ajuta să progreseze, nu doar în ce liceu poate intra.
În loc să facă ceea ce ne sugerează OECD – să desființeze sau să regândească examenul de Evaluare Națională –, ministerul mai adaugă un examen, pentru că „așa scrie în lege”. Am avertizat atunci când a fost adoptată că această nouă lege este prost concepută și că va înrăutăți și mai mult starea învățământului românesc. Iată că se întâmplă din nou, după metodologia proastă a concursului pentru funcția de director. Și, din păcate, se va continua pe aceeași linie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu