duminică, 16 aprilie 2023

Paște cu lumină!

 


Sunt vremuri grele pentru educație și nu înțelegem un lucru - sistemul crește ca o grădină, nu peste noapte, ci în timp și cu designul făcut înainte, pentru a ști ce plante să aduci. Dacă te pricepi și o faci cu drag, va fi un mediu în care există înflorire și creștere și succes.
În grădina mea, știu numele fiecărei flori care se deschide, observ cât cresc bujorii în fiecare zi și cum se umplu ramurile de verde, urmăresc înflorirea lalelelor și cum se răsfiră lumina dimineața, sunt fascinată de cum înclină vântul narcisele și abia aștept să aud păsările care ne (în) cântă diminețile. În educație e la fel, să vezi, să observi, să cunoști, să urmărești, să simți, să îți pese, să schimbi din când în când, să te bucuri.
E un Paște cu lalele în acest an și vă arăt niște fotografii pe care le-am făcut pentru voi în grădina mea chiar în această dimineață, după ploaie, fix la mijloc de aprilie și de primăvară. Paște cu lumină tuturor, gând bun!
 
















 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu