luni, 22 mai 2023

Guvernul are greva pe care o merită

 


GUVERNUL ARE GREVA PE CARE O MERITĂ, care vine ca rezultat al ultimilor trei ani foarte grei pentru educație, este un decont plătit pentru incompetența cu care au guvernat, în școli s-au acumulat multe frustrări și nemulțumiri, în această perioadă grea de după pandemie, în care ministerul nu a făcut nimic pentru însănătoșirea sistemului, așa cum s-a întâmplat în multe țări. 
 
Nu am avut programe de recuperare a pierderilor în învățare, nu am avut programe de reducere a anxietății profesorilor și a copiilor, nu am avut cercetări și studii care să analizeze starea de fapt și care să stea la baza unor intervenții sistemice. Scopul principal al decidenților a fost România educată, un proiect eșuat, care trebuia validat prin legi noi, dar proaste, care întorc România cu ani buni în trecut.
Ca o ironie macabră, astăzi, când începe greva profesorilor, în parlament se votează legile educației, care au fost singura preocupare a guvernanților. Nu i-a interesat ce se întâmplă în școli, cum să îi ajute pe profesori și pe elevi, nu au elaborat legea salarizării, care ar fi trebuit votată în parlament la finalul lui iunie, iar, azi, nu avem nici măcar un draft al acestei legi.
E chiar rușinos să spui acum că nu mai sunt bani pentru profesori, după ce ai dat din buget pentru pensii speciale, pentru tot felul de majorări pentru grupurile apropiate și clientela politică, pentru sute de secretari de stat și multe altele.
Cred că ar trebui să fim calmi, să dăm dovadă de maturitate și să îi susținem pe profesori, am încredere că lucrurile se vor rezolva, se vor da și examenele, se vor încheia și situațiile școlare, am mai trecut prin momente grele, sunt sigură că profesorii sunt responsabili și țin la copii.
E cam ce am spus azi, la Aleph News, link AICI, minutul 2.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu