miercuri, 17 mai 2023

Proteste, literație, planuri-cadru

 


 
1. Susțin protestele profesorilor și mărirea salariilor și îi sfătuiesc, ca, pe lângă revendicările salariale, să ceară și legi bune, și o viziune modernă și pe termen lung a educației, cuplată cu politici educaționale relevante pentru elevi, și programe naționale de sprijin pentru refacerea sistemului și a oamenilor din el.
2. Ca să vedeți că totul este interes financiar și de susținere reciprocă - suntem atât de interesați de literație, unde te uiți, dai despre asta, avem ONGuri care se ocupă, minister care e prezent la lansări de rapoarte, dar nu participăm, domnule, la cel mai bun studiu pe această temă, PIRLS (The Progress in International Reading Literacy Study), ce își propune să măsoare nivelul de literație la clasa a IV-a. Nu am avut timp în 2021, când s-au dat teste, făceam schimbări de formă în sistem. Am fi știut și noi azi, când s-au dat rezultatele, pe unde stăm cu adevărat, de la instituții serioase, precum the International Association for the Evaluation of Educational Achievement (IEA), care organizează PIRLS, nu de la te miri cine, care s-a trezit, peste noapte, expert în educație.
3. În legătură cu planurile-cadru de liceu, văd că se iau poziții de către mulți, care numai specialiști în curriculum nu sunt, se scriu comunicate de presă pro (vai, unde au fost aceste voci când s-a făcut atât de mult rău educației în ultimii ani???) despre o propunere cu care ne-am trezit acum câteva zile că circulă online și pe care ministerul nu și-o asumă. Kafka. 
 
(Nu-mă-uita în grădina cea bătrână, azi) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu