O treime
dintre candidații la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și
director adjunct nu au promovat prima probă. Dincolo de procentul în sine, cred
că ar trebui să ne întrebăm ce consecințe are acest rezultat asupra școlilor,
asupra oamenilor și asupra întregului sistem de educație.
În primul
rând, vom rămâne cu numeroase funcții de
conducere neocupate prin concurs. Într-un sistem în care funcția de
director a devenit tot mai puțin atractivă, în care responsabilitățile sunt
uriașe, birocrația sufocantă, iar recompensele financiare și profesionale nu
sunt pe măsura muncii, ne-am permis să descurajăm și mai mult oamenii care își
asumă conducerea unei școli.
În al doilea
rând, am diminuat foarte mult motivația
profesorilor de a deveni directori. Printre cei care s-au înscris anul
acesta la concurs se află, probabil, unii dintre cei mai buni profesori din
școlile lor, oameni entuziaști, cu inițiativă și dornici să producă schimbări.
Ce mesaj transmitem celor care s-ar putea gândi să candideze în viitor? Că
merită să-și asume această responsabilitate sau că este mai prudent să stea departe
de ea?
Există apoi
o consecință despre care aproape nimeni nu vorbește: impactul asupra demnității profesionale a celor care nu au promovat.
Printre ei se află și directori cu experiență, oameni care au condus școli ani
întregi, au gestionat crize, au coordonat echipe, au obținut rezultate și au
câștigat respectul comunităților lor. Unii se întorc acum în școlile lor cu
sentimentul umilinței, expuși judecăților colegilor, părinților și elevilor.
Există riscul ca autoritatea și credibilitatea lor profesională să fie afectate
de rezultatul unui singur test, iar acest lucru are consecințe grave asupra funcționării întregii școli.
Și, poate cel
mai grav, asistăm deja la o reacție
publică de dispreț față de profesori: „Sunt proști!” ( spune un fost
ministru al educației!!!), „Nu știu să rezolve niște teste simple!”, „Cum să
conducă școli dacă nu sunt în stare să treacă un asemenea examen?”. Cui
folosește această reacție? Contribuie ea la creșterea încrederii în educație
sau, dimpotrivă, la decredibilizarea școlii și a celor care lucrează în ea? De
parcă un rezultat la un test ar putea anula experiența profesională,
competențele manageriale și rezultatele obținute de-a lungul unei cariere. De
parcă am avea nevoie de încă un motiv pentru a discredita profesorii în ochii
societății.
Să fie clar:
nu pledez pentru concursuri ușoare și nici pentru promovarea unor candidați
nepregătiți. Avem nevoie de directori foarte buni, selectați prin proceduri
riguroase, corecte și relevante pentru competențele reale de conducere a unei
școli. Dar tocmai de aceea trebuie să ne întrebăm ce măsoară testele date, cum
au fost validate, cum a fost calibrat timpul alocat și în ce măsură rezultatele
lor reflectă potențialul de leadership al candidaților.
Unde cred că
este problema de fond? În faptul că acest concurs pare să fi fost conceput și
organizat ca o procedură administrativă izolată, fără o analiză suficientă a contextului în care se desfășoară și a consecințelor
pe care le poate produce. Nimeni nu pare să fi privit imaginea de ansamblu,
„the big picture”. Concursul pentru directori nu este un eveniment de sine
stătător. Este doar o piesă dintr-un puzzle mult mai mare al educației la acest moment: deficitul de profesori,
scăderea atractivității carierei didactice, demotivarea personalului din
educație, dificultățile de recrutare pentru funcțiile de conducere,
supraîncărcarea birocratică, lipsa autonomiei reale a școlilor și deteriorarea
statutului social al profesorului.
Înainte de a
decide cum organizăm concursul, ar fi trebuit să ne întrebăm: De ce îl
organizăm? Ce fel de directori vrem? Care este bazinul de selecție? Cum îi
identificăm pe candidați? Cum îi atragem și cum îi păstrăm în funcție? Ce consecințe poate
avea procedura de selecție asupra unui sistem deja fragilizat?
Un concurs
nu trebuie să fie doar un mecanism de eliminare. Trebuie să facă parte dintr-o
politică coerentă de identificare, selecție, formare și susținere a liderilor
școlari.
Sigur că
selecția trebuie să fie exigentă. Dar exigența, dacă nu este însoțită de
relevanță, de o fundamentare riguroasă și de înțelegerea contextului, poate
produce efecte contrare celor urmărite.
Și cine
pierde, în cele din urmă?
Pierde ministerul educației, care și-a îndepărtat din nou profesorii și care riscă să nu poată ocupa prin concurs suficiente funcții de conducere. Pierd școlile, care au nevoie de stabilitate și de leadership competent. Pierd profesorii, a căror motivație și încredere sunt din nou puse la încercare. Pierd elevii, care au nevoie de școli bine conduse.
Pierdem cu toții. Ai dat-o rău în bară, ministerule! Prima probă a concursului este un mare pas înapoi pentru sistemul nostru de educație.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu