Cine pierde după prima probă a concursului pentru directori?

 

O treime dintre candidații la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct nu au promovat prima probă. Dincolo de procentul în sine, cred că ar trebui să ne întrebăm ce consecințe are acest rezultat asupra școlilor, asupra oamenilor și asupra întregului sistem de educație.

În primul rând, vom rămâne cu numeroase funcții de conducere neocupate prin concurs. Într-un sistem în care funcția de director a devenit tot mai puțin atractivă, în care responsabilitățile sunt uriașe, birocrația sufocantă, iar recompensele financiare și profesionale nu sunt pe măsura muncii, ne-am permis să descurajăm și mai mult oamenii care își asumă conducerea unei școli.

 Și atunci, ce facem? Revenim la numirile din pix, lăsând conducerea multor școli la discreția decidenților și a intereselor politice locale? Este aceasta o soluție mai bună?

În al doilea rând, am diminuat foarte mult motivația profesorilor de a deveni directori. Printre cei care s-au înscris anul acesta la concurs se află, probabil, unii dintre cei mai buni profesori din școlile lor, oameni entuziaști, cu inițiativă și dornici să producă schimbări. Ce mesaj transmitem celor care s-ar putea gândi să candideze în viitor? Că merită să-și asume această responsabilitate sau că este mai prudent să stea departe de ea?

Există apoi o consecință despre care aproape nimeni nu vorbește: impactul asupra demnității profesionale a celor care nu au promovat. Printre ei se află și directori cu experiență, oameni care au condus școli ani întregi, au gestionat crize, au coordonat echipe, au obținut rezultate și au câștigat respectul comunităților lor. Unii se întorc acum în școlile lor cu sentimentul umilinței, expuși judecăților colegilor, părinților și elevilor. Există riscul ca autoritatea și credibilitatea lor profesională să fie afectate de rezultatul unui singur test, iar acest lucru are consecințe grave asupra funcționării întregii școli.

Și, poate cel mai grav, asistăm deja la o reacție publică de dispreț față de profesori: „Sunt proști!” ( spune un fost ministru al educației!!!), „Nu știu să rezolve niște teste simple!”, „Cum să conducă școli dacă nu sunt în stare să treacă un asemenea examen?”. Cui folosește această reacție? Contribuie ea la creșterea încrederii în educație sau, dimpotrivă, la decredibilizarea școlii și a celor care lucrează în ea? De parcă un rezultat la un test ar putea anula experiența profesională, competențele manageriale și rezultatele obținute de-a lungul unei cariere. De parcă am avea nevoie de încă un motiv pentru a discredita profesorii în ochii societății.

Să fie clar: nu pledez pentru concursuri ușoare și nici pentru promovarea unor candidați nepregătiți. Avem nevoie de directori foarte buni, selectați prin proceduri riguroase, corecte și relevante pentru competențele reale de conducere a unei școli. Dar tocmai de aceea trebuie să ne întrebăm ce măsoară testele date, cum au fost validate, cum a fost calibrat timpul alocat și în ce măsură rezultatele lor reflectă potențialul de leadership al candidaților.

Unde cred că este problema de fond? În faptul că acest concurs pare să fi fost conceput și organizat ca o procedură administrativă izolată, fără o analiză suficientă a contextului în care se desfășoară și a consecințelor pe care le poate produce. Nimeni nu pare să fi privit imaginea de ansamblu, „the big picture”. Concursul pentru directori nu este un eveniment de sine stătător. Este doar o piesă dintr-un puzzle mult mai mare al educației la acest moment: deficitul de profesori, scăderea atractivității carierei didactice, demotivarea personalului din educație, dificultățile de recrutare pentru funcțiile de conducere, supraîncărcarea birocratică, lipsa autonomiei reale a școlilor și deteriorarea statutului social al profesorului.

Înainte de a decide cum organizăm concursul, ar fi trebuit să ne întrebăm: De ce îl organizăm? Ce fel de directori vrem? Care este bazinul de selecție? Cum îi identificăm pe candidați? Cum îi atragem și cum îi păstrăm în funcție? Ce consecințe poate avea procedura de selecție asupra unui sistem deja fragilizat?

Un concurs nu trebuie să fie doar un mecanism de eliminare. Trebuie să facă parte dintr-o politică coerentă de identificare, selecție, formare și susținere a liderilor școlari.

Sigur că selecția trebuie să fie exigentă. Dar exigența, dacă nu este însoțită de relevanță, de o fundamentare riguroasă și de înțelegerea contextului, poate produce efecte contrare celor urmărite.

Și cine pierde, în cele din urmă?

Pierde ministerul educației, care și-a îndepărtat din nou profesorii și care riscă să nu poată ocupa prin concurs suficiente funcții de conducere. Pierd școlile, care au nevoie de stabilitate și de leadership competent. Pierd profesorii, a căror motivație și încredere sunt din nou puse la încercare. Pierd elevii, care au nevoie de școli bine conduse.

Pierdem cu toții. Ai dat-o rău în bară, ministerule! Prima probă a concursului este un mare pas înapoi pentru sistemul nostru de educație.