Educație cu dragoste

Fotografia este a unui zid de școală din Sibiu

Nu știu când și cum s-au acumulat, de-a lungul anilor, atâta lipsă de solidaritate, de înțelegere și de respect între oameni care au aceeași profesie. Jignim cu ușurință, ne pretindem atotștiutori, ne luptăm cu oamenii, nu cu ideile lor.

Cred că avem mare nevoie de DRAGOSTE. Sistemul de educație are nevoie de dragoste la toate nivelurile sale.

De la profesori pentru elevi. Ar însemna să îi cunoască, să îi asculte, să le înțeleagă nevoile și dificultățile. Să îi încurajeze, să le ofere șanse reale de reușită, să le cultive curiozitatea și bucuria de a învăța. Să aibă așteptări înalte de la fiecare copil, dar să îi ofere și sprijinul necesar pentru a le atinge. Să corecteze fără să umilească, să evalueze fără să descurajeze și să nu confunde disciplina cu frica.

 De la directori pentru profesori. Ar însemna să îi respecte ca profesioniști, să aibă încredere în ei, să le asculte ideile și să îi implice în deciziile școlii. Să le recunoască meritele, să îi sprijine când întâmpină dificultăți și să le ofere oportunități de dezvoltare. Să construiască un climat în care profesorii pot colabora, pot experimenta și pot greși fără teama de a fi umiliți. Să conducă prin exemplu, nu prin autoritate impusă, amenințări sau control excesiv.

De la părinți pentru copii. Ar însemna să îi iubească și să îi accepte necondiționat, fără să le condiționeze valoarea de note, premii sau performanțe. Să le ofere timp, atenție, siguranță și limite sănătoase. Să îi învețe să fie responsabili, să depună efort, să depășească dificultăți și să respecte oamenii. Să le fie alături și când reușesc, și când greșesc.

 De la părinți pentru profesori și școală. Ar însemna să construiască relații de parteneriat, bazate pe respect reciproc și comunicare. Să înțeleagă că educația copiilor este o responsabilitate împărtășită, nu o confruntare permanentă între familie și școală.

De la inspectori pentru directori și profesori. Ar însemna să ofere îndrumare și sprijin profesional, nu doar să verifice, să controleze și să sancționeze. Să cunoască realitățile școlilor, să înțeleagă dificultățile celor care lucrează în ele și să contribuie la găsirea soluțiilor. Să promoveze încrederea, colaborarea și dezvoltarea profesională, nu teama de inspecții și de greșeli.

De la decidenți pentru toți oamenii școlii. Ar însemna să îi respecte, să îi consulte cu adevărat înainte de a lua decizii care le schimbă activitatea și viața profesională. Să le ofere condiții bune de muncă, resurse și stabilitate. Să reducă birocrația inutilă, să le protejeze demnitatea și să nu îi transforme permanent în vinovații de serviciu pentru problemele sistemului. 

Educația cu dragoste trebuie să înceapă de sus și să ajungă până la ultimul copil din ultima bancă.

Poate că una dintre cele mai importante schimbări de care are nevoie școala românească nu ține de o nouă lege, de un nou curriculum sau de încă o metodologie, ci de felul în care învățăm să ne purtăm unii cu ceilalți. Am mai spus-o și altădată, schimbarea în educație are un singur nume: DRAGOSTE.