Cred că școlile, împreună cu părinții și ministerul, ar trebui să facă din prevenirea violenței în școli o prioritate de acțiune. Nu cred că există azi vreo școală fără bullying, la nivelul elevilor sau al profesorilor, e o realitate a zilelor noastre peste tot în lume. Directorilor cu care am lucrat le-am recomandat să includă în Proiectul de dezvoltare instituțională, PDI, un obiect strategic referitor la reducerea cazurilor raportate de bullying și de violență între elevi. E o zonă de acțiune obligatorie pentru orice școală.
Avem proceduri elaborate de minister, Ordinul nr. 6.235/2023, și ele ar trebui cunoscute de către toți profesorii. Conform reglementărilor în vigoare, există la nivelul fiecărei școli o Comisie pentru prevenirea și eliminarea violenței. Avem un ordin de ministru, nr. 4.343/2020, prin care au fost aprobate normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la violență și bullying. Acest ordin a introdus grupul de acțiune antibullying la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, format din cel mult 10 membri: directorul, consilierul școlar, cadre didactice, reprezentanți ai elevilor, părinților și autorității locale. Acest grup ar trebui să aibă un plan antibullying, ar trebui să primescă sesizări și să monitorizeze cazurile apărute.
Mă întreb în ce măsură aceste reglementări funcționează eficace la nivelul școlilor pentru a preveni manifestarea violenței în școli sau ele există doar pe hârtie, cum se spune. E important să prevenim, nu doar să reacționăm după ce se produce o tragedie! Nu este suficient să sancționăm agresorul, să întocmim câteva documente și să considerăm problema rezolvată. Fiecare caz de violență trebuie analizat riguros: ce l-a provocat, ce semnale de avertizare au existat, ce nu a funcționat și ce măsuri trebuie luate pentru ca situația să nu se repete. Aici trebuie să ajute și specialiști din afara școlii.
Dincolo de reglementări, există un element de prevenție care nu costă nimic, dar presupune o schimbare importantă de cultură organizațională: fiecare elev să aibă în școală cel puțin un adult în care are încredere și căruia îi poate spune că îi este frică, că este amenințat sau că știe despre un pericol. Aceasta nu înlocuiește măsurile de securitate, dar poate face diferența între o amenințare ignorată și una identificată la timp.
O școală sigură nu este doar una în care intrarea este păzită și se fac controale severe. Este o școală în care ne cunoaștem bine elevii și îi ascultăm, o școală în care profesorii sunt pregătiți să facă acest lucru, în care conflictele nu sunt ignorate, amenințările sunt tratate cu seriozitate și fiecare persoană știe că poate cere ajutor. Iar responsabilitatea directorului (că tot îi selectăm zilele astea cu probe de concurs nerelevante!) nu este doar să intervină după un incident, ci să construiască la nivel de școală un sistem capabil să identifice și să reducă riscurile înainte ca violența să se producă.
Mi-a plăcut ce a spus acum la TV directoarea de la liceul din Pitești unde un elev a fost înjunghiat: această situație ne-a conștientizat că trebuie să facem mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu