marți, 13 iulie 2021

România educată (1)


 Nu mi se pare normal ca un document așa de important ca „România Educată”, la care se lucrează de mulți ani, și care va fi înaintat mâine guvernului, să nu fie făcut public decât în forma sa de sinteză de 13 pagini, dar, în fine, asta avem, asta citim (oricum, documentul este asumat și de cele 60 de asociații și instituții prezente la consultări, care își vor asuma, prin urmare, și succesul sau eșecul acestei inițiative). 

Azi, doar câteva cuvinte despre una dintre propunerile documentului și anume, evaluarea națională, dar și examene organizate de liceele de top,  o măsură foarte controversată, care alterează sensul și scopul unei EN, menită să aprecieze, pentru TOȚI elevii, atingerea obiectivelor curriculare la 2 materii  și să selecteze la finalul clasei a VIII-a (aici aveam multe de schimbat, dacă grupul de reformă ar fi luat în calcul recomandările OECD din 2017, și anume, includerea în evaluare doar a notelor din cls. 7 și 8, extinderea domeniilor și a competențelor evaluate, măsuri pentru atenuarea consecințelor negative ale acestei orientări școlare timpurii aupra elevilor din categorii dezavantajate etc.). Examenele organizate de licee nu înseamnă autonomie, cum văd că zic unii, ci doar un mod de a despărți și mai puternic elitele de restul, cu toate complicațiile care pot deriva din asta, de exemplu, lupta pentru a prinde meditatii cu profesorii liceelor respective, punerea în mișcare a rețelelor de influență și altele. 

Am rezolvat toate celelalte probleme aduse de lipsa reformelor consistente și de Covid și ne apucăm de schimbat ce nu era o prioritate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu