„La nivel mondial, există țări care investesc considerabile resurse în pregătirea directorilor de școli, prin sprijin acordat la locul de muncă sau prin participarea la cursuri de formare specifice. Sistemele de învățământ cu performanțe ridicate – precum cele din Japonia, Coreea de Sud, Shanghai sau Singapore – impun persoanelor cu funcții de conducere să participe la programe de formare, stagii de practică ori mentorat, menite să dezvolte competențele esențiale de management (OECD, 2012; Darling-Hammond, 2010).
De exemplu, directorii de școli din Shanghai (China) urmează diverse tipuri de cursuri de leadership, în funcție de vechimea în serviciu. Un program de formare cu durata de un an acoperă șase domenii-cheie: planificarea activității școlii, managementul intern, cultura organizațională, dezvoltarea procesului instructiv-educativ, perfecționarea cadrelor didactice și adaptarea la condițiile externe. Cursul se desfășoară o dată pe săptămână și include prelegeri, proiecte individuale de cercetare, vizite pe teren și mentorat oferit de directori cu experiență.
În România, interesul pentru profesionalizarea funcției de director de școală este unul scăzut, neexistând sprijin sistemic real pentru profesorii care își asumă acest rol. Nu putem transforma școlile dacă nu investim în dezvoltarea profesională a liderilor educaționali și dacă nu ne preocupăm de contextul în care aceștia lucrează, de așteptările pe care le au și de sprijinul de care au nevoie.
Pe baza experienței mele de directoare și a colaborării îndelungate cu sute de manageri de școli, consider că Ministerul Educației ar trebui să acționeze în următoarele direcții:
1. Îmbunătățirea sistemului de selecție a directorilor de școli, prin organizarea unui concurs care să testeze cu adevărat competențele de management și leadership ale candidaților.
A deveni director de școală reprezintă, în mod firesc, un pas natural în evoluția profesională a unui cadru didactic cu experiență. Este vorba despre un profesor care a deținut anterior roluri de coordonare în departamentele școlii sau în proiecte de colaborare, care se bucură de aprecierea elevilor, părinților și colegilor, și care știe să comunice eficient, să asculte și să se facă ascultat.
O schimbare reală în modul de selecție și ocupare a funcției de director ar fi posibilă doar în contextul unei reforme profunde de sistem, care să vizeze:
dezvoltarea capacității instituționale a școlilor de a lua decizii autonome;
colaborarea strânsă cu comunitatea locală;
reducerea cerințelor birocratice impuse de inspectorate;
formarea riguroasă a echipelor de conducere în domeniul managementului și leadershipului;
crearea unor mecanisme eficiente de feedback, monitorizare și evaluare externă.
Într-un astfel de cadru, selecția directorului ar putea fi realizată de consiliul de administrație al școlii sau chiar de o comisie extinsă la nivel comunitar. Procedura ar include:
publicarea anunțului de angajare și a cerințelor;
primirea aplicațiilor din partea candidaților interni și externi;
analiza documentelor depuse și verificarea referințelor;
susținerea unor interviuri în fața tuturor părților interesate – conducere, profesori, părinți și elevi.
Candidații ar trebui să dețină cunoștințe și abilități solide de management, dobândite prin programe acreditate de Ministerul Educației. Astfel de programe ar trebui să fie de lungă durată, cu un curriculum modern, care să îmbine teoria cu activități practice, mentorat, coaching și învățare între colegi.
Evaluarea finală ar putea consta într-un proiect de schimbare reală într-o școală, prin care să se demonstreze competențele dobândite.
Dacă se menține ideea unui examen, acesta ar trebui să fie riguros și complex, pentru a verifica cunoștințele din domeniile prevăzute în standardele de competență pentru directorii de școală. Testarea ar putea fi organizată online, prin intermediul unor companii acreditate, și ar trebui să includă atât partea teoretică, cât și probe practice, care să evalueze capacitatea candidatului de a rezolva probleme concrete ale unei școli.
Evaluarea s-ar putea desfășura la inspectorate, la casele corpului didactic sau în centre regionale de formare, iar comisiile ar trebui să fie alcătuite din specialiști recunoscuți în domeniu, nu din inspectori politici.
2. Programe naționale de formare și dezvoltare profesională a directorilor de școli
Odată numiți în funcție, directorii de școli au nevoie de îndrumare, cel puțin în primul an de mandat. Cele mai eficace s-au dovedit a fi programele de tip coaching, cu experți cu background educațional, capabili să ofere sprijin și direcție validate de experiență și expertiză. În Marea Britanie, de exemplu, există un program prin care directori pensionari sunt angajați pe post de coach pentru directorii în funcție.
Programele de formare a directorilor ar trebui concepute cu focalizare pe partea practică și pe acțiune propriu-zisă în școală, pe conceperea unor proiecte de îmbunătățire a rezultatelor școlare ale elevilor.
3. Autonomie de decizie și acțiune acordată directorilor de școli și echipei de conducere
Autonomia școlilor este o realitate în mai toată lumea civilizată și se aplică încă din anii 1980, când a existat o mișcare puternică de reformă a sistemelor de educație pentru a acorda autonomie școlilor (în privința curriculumului, a resurselor umane și a celor financiare) în țări precum Australia, Canada, Olanda, Finlanda, UK și Suedia, urmate ulterior de Estonia, Belgia, Republica Cehă, Irlanda etc. (OECD, 2017).
Sunt două aspecte de adus în discuție când vorbim despre autonomia școlilor.
Pe de o parte, aceasta aduce cu sine mai multă responsabilitate instituțională și este necesar ca deciziile la nivel de școală să fie luate în mod participativ, cu implicarea profesorilor, a elevilor și a părinților; să existe ceea ce numim distributed leadership, o bună organizare, un mediu școlar colaborativ și instrumente eficiente de preluare rapidă a feedbackului. Prin urmare, avem nevoie de directori pregătiți pentru așa ceva, oameni cu iniția-tivă, nu doar buni executanți ai sarcinilor primite „de sus”.
Pe de altă parte, autonomia vine la pachet cu reformarea rolului autorităților centrale, care ar trebui să se ocupe mai ales de asigurarea calității sistemului, evaluare, curriculum, elaborarea și utilizarea standar-delor de toate felurile și, mai ales, de asigurarea unor mecanisme prin care școlile autonome să fie responsabile (accountable), să dea socoteală pentru ceea ce decid și fac.” („Cum ne transformăm școala”, Anca Tîrcă, Editura Cartex, 2025)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu