sâmbătă, 20 ianuarie 2024

Ați văzut dincolo de bancă


 

A fost o zi superbă azi și am ieșit în grădină, să fac o pauză de la lucru. De fiecare dată când sunt afară, mai stau de vorbă cu cine mai trece pe stradă și mă salută. Azi, a fost Adriana, o fostă elevă, despre care îmi amintesc că provenea dintr-o familie foarte nevoiașă, cu mulți copii. Am vorbit de una, de alta, cât de importantă a fost școala pentru ea, mi-a spus că are o familie frumoasă, doi băieți reușiți, un job care îi place, pentru că, „doamna profesoară, m-ați ajutat să îmi depășesc condiția, ne-ați ascultat mereu și pe noi, cei mai amărâți, 𝗮𝘁̦𝗶 𝘃𝗮̆𝘇𝘂𝘁 𝗱𝗶𝗻𝗰𝗼𝗹𝗼 𝗱𝗲 𝗯𝗮𝗻𝗰𝗮̆”.

Ieșisem să văd dacă s-au deschis ghioceii (încă nu) și m-am ales cu un citat de suflet despre educație. Cei din poză sunt de anul trecut, din #grădinaeducației, mica mea colecție.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu