Educația, încotro?

E din ce în ce mai rău cu educația, cu rezultatele, cu examenele, cu analfabetismul funcțional, cu disciplina, cu anxietatea, cu toate. Lucrez de peste 40 de ani în educație și sunt mâhnită că s-a ajuns în această situație în care nu putem întrezări nici măcar o rază de speranță de mai bine. E un blocaj total, din care doar o minune ne mai poate salva. Haideți să nu mai dăm vina unii pe alții, profesorii pe copii, părinții pe profesori, directorii pe părinți! Eșecul educației în România și marile sale probleme sunt create de sistem, unul încremenit în timp, incapabil să iasă din modele și practici depășite. Un sistem care nu a evoluat de-a lungul anilor, deși a fost sprijinit prin asistență tehnică și a avut în mână programe care în alte țări au reformat școlile și au adus progres. Un sistem în care s-a vorbit foarte mult și s-a făcut foarte puțin. Un sistem care a fost lăsat să greșească ani de-a rândul și căruia nu i s-a pus oglinda în față să își vadă eșecul, ci, dimpotrivă, a fost susținut de organizații, instituții și persoane cu diverse interese în spate. Unde sunt cei care în ultimii 4 ani ne-au vorbit cu patos de formidabilele legi noi ale educației, de schimbările majore (??) făcute, de realizările nemaipomenite din educație? Unde sunt aceste reforme, pentru că nu se văd?.

Din păcate, nu am avut conducători cu viziune, care să gândească și să implementeze noi moduri de a face educație în școli, cu niște curricula moderne, ancorate în realitatea unei lumi în schimbare, cu modalități de evaluare și examinare care să vizeze creșterea intelectuală, și nu memorarea, cu programe de formare a profesorilor pe teme inovatoare, care să schimbe mentalități. Facem fix ce făceam acum zeci de ani, am rămas în modelul „școala ca o fabrică”, în care, în fiecare zi, milioane de copii sunt obligați să participe la activități școlare neatractive, să memoreze informații diverse care nu au legătură unele cu altele, fără a li se da prilejul să se bucure de învățare, să își dezvolte abilități necesare în viață sau să își folosească  potențialul creativ.

Din păcate, spre deosebire de alte sisteme de educație din alte țări, al nostru nu a ieșit din paradigma veche, în care învățarea înseamnă transmiterea unui set de cunoștințe stabilit și aprobat de autorități, inteligența este o trăsătură care nu se modifică, măsurabilă prin IQ și distribuită diferit, unii copii fiind mai inteligenți, alții mai puțin inteligenți. Rolul educației este de a-i selecta pe cei capabili, nu se folosesc metode interactive de educație, spațiile de învățare au pupitre cu o catedră în față, evaluarea urmărește să afle ce nu știe elevul, se dau teme foarte multe și irelevante. Școala funcționează după modelul unei fabrici, în care produsele sunt uniforme, rebuturile sunt eliminate, muncitorii au control redus, evaluarea e standardizată, e o goană teribilă după note mari la examenele de care depind viitorul unui copil de 14 ani. Ca în melodia Pink Floyd “Welcome my son, welcome to the machine. What did you dream? It’s alright we told you what to dream.”

Din păcate, în România nu există politici educaționale pe termen lung, elaborate în urma consultării cu profesorii și agreate cu aceștia, care să rămână valabile indiferent de ce partid ajunge la guvernare. Este un sistem care nu doar că nu îi sprijină pe profesori și pe directori să își facă datoria la standarde de calitate, ci pune presiune pe cancelarii cu cerințe administrative exagerate și schimbări nevalidate de cercetare și nepilotate, care își arată lipsurile la scurt timp după ce sunt făcute. 

Aici suntem și, așa cum am mai spus și altă dată, soluția este în mâna fiecărei școli, să se reinventeze și să se orienteze spre dezvoltare și transformare în direcția corectă pentru aceste vremuri, prin efort propriu, cu profesori și directori pregătiți și deschiși la schimbare. Nu cred că politicul va permite în anii următori să avem decidenți profesioniști, cărora să le pese cu adevărat de copii și de educație. Nu vor veni miracole de sus în jos prea curând. 

Pentru că luminița de la capătul tunelului nu se vede, e cazul să ne facem noi lumină împrejur, fiecare în școala lui. Vă spun, din experiență, că se poate.

Școala ca ecosistem

 

𝐒̦𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚 𝐜𝐚 𝐞𝐜𝐨𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦 și comunitate de interacțiuni și interdependențe, în care fiecare aspect contează, e o idee despre care am mai scris și care îmi place, pentru că are legătură cu modul în care o organizăm și ne purtăm între zidurile ei (https://ancatirca.blogspot.com/.../vorba-de-educatie...). Această analogie ne ajută să înțelegem că școlile nu sunt simple instituții într-o comunitate, ci sunt sisteme complexe, asemănătoare cu un ecosistem natural, definit ca „o comunitate de entități vii și nevii, ce interacționează într-un mod integrat prin procese fizice, chimice și biologice.”Componentele școlii ca ecosistem sunt elevii, profesorii, personalul auxiliar, părinții, infrastructura, curriculumul, climatul și resursele, toate acestea cuprinse în multitudinea de interacțiuni și procese de dezvoltare care au loc zilnic într-o școală.

Într-un ecosistem, interdependența este o condiție de bază și e bine să înțelegem că fiecare aspect dintr-o școală are legătură cu celelalte și orice se întâmplă într-un loc, într-o parte a sistemului, va influența o altă parte din el. Din această perspectivă, orice aspect contează într-o școală, dincolo de lecțiile predate de profesori, contează cum arată spațiul școlii, cât este el de prietenos, contează relațiile dintre copii și profesori, cât sunt ele de apropiate, contează modul în care lucrăm cu părinții, cât de mult îi implicăm în viața școlii, contează climatul din școală și cât este el de colaborativ, contează stilul de conducere al directorului, activitățile extra clasă și cât de bine răspund ele intereselor și pasiunilor elevilor.

În fotografie e un proiect al unei școli care a dat fiecărui copil un sfert de cerc să deseneze în el ce vrea el. A ieșit această pictură murală, care nu doar că e foarte frumoasă, ci contribuie la contruirea a ceea ce se numește sentimentul de apartenență la comunitatea școlii, acel atât de important ”sense of belonging”.

: The Teacher Next Door

Directorii să iasă din birouri

O recomandare pe care o fac în legătură cu cazul copilului abuzat la școala din centrul Bucureștiului, unde toaletele nu aveau încuietori. 

Directorii să iasă din birouri, să facă periodic un tur de școală, să verifice toate spațiile și curtea instituției și să se asigure că totul este în ordine și funcționează, de la zăvoarele ușilor de la toalete, până la becul din capătul holului. Nu durează mai mult de o jumătate de oră și poate fi făcut o dată pe lună. V-am mai spus ce cred eu, din experiența mea de directoare - pentru director, școala este a doua casă.

Sunt sute, poate chiar mii de persoane care iau contact cu o școală în fiecare zi, copii, profesori și părinți, școala e ca un stup de interacțiuni și activități, presiunea e mare, timpul e limitat, e inevitabil să nu existe probleme. Dar practica aceasta cu amânarea rezolvării lor, trecutul ușor cu vederea și „băgatul sub preș” a ceea ce nu ne convine ar trebui să înceteze.

De Mărțișor

 

Toate florile mele din #grădinaeducației sunt azi pentru voi, pentru toate DOAMNELE educației din școli și grădinițe!

Despre evaluarea profesorilor

 

Mă deranjează îngrozitor când, în momente în care eșecul sistemului iese la iveală și doare, se fac afirmații hazardate pe teme controversate, cum este cea a evaluării profesorilor și se stârnesc valuri de ură împotriva acestora, care se trezesc băgați, la grămadă, în malaxorul căutării de vinovați.

Eu nu cred că cineva din afară poate face evaluarea activității profesorilor unei școli, e o problemă a managementului școlii respective. Dacă avem directori buni, avem și evaluări ale profesorilor bune.

Ce înseamnă o evaluare eficace a profesorilor? Nu înseamnă completarea mecanică a unei fișe tip de evaluare, una depășită și nefuncțională, ci înseamnă un proces derulat la nivelul școlii, cu timp și proceduri pentru observații, feedback, discuții individuale și furnizarea de sprijin pentru îmbunătățirea activității la clasă, care este principalul scop al evaluării profesorilor. Ca urmare a acestui proces, profesorii sunt cuprinși în programe de formare profesională, adecvate nevoilor identificate.

Ar fi trebuit să se investească masiv în formarea directorilor, au dat concurs și au fost lăsați singuri, fără îndrumare și coaching, fără ghidare și feedback pe o perioadă mai lungă, cum se întâmplă în alte țări. În cursul meu de leadership educațional, la subiectul legat de evaluarea personalului dau și soluții, le prezint directorilor un MODEL DE EVALUARE A PROFESORILOR pe care l-am creat și utilizat ani de zile într-o școală de stat și într-una privată.

Acest model constă în următoarele:

• o evaluare eficace trebuie să pornească de la un demers 𝐫𝐞𝐟𝐥𝐞𝐱𝐢𝐯 asupra activității desfășurate, pe care profesorii și personalul administrativ îl pot realiza prin completarea unui set de fișe de autoevaluare specific școlii, unele simple și ușor de completat, care se referă la activitatea didactică, explicit-educativă, extrașcolară, responsabilitățile avute la nivelul organizației, proiectele în comunitate etc. Iată 2 modele de fișe pe care le-am utilizat în anii 1995-2005:

• procesul evaluativ trebuie să includă și intervenția și aprecierea reprezentanților managementului de mijloc, pe domenii (responsabili de comisii și departamente), 𝐟𝐞𝐞𝐝𝐛𝐚𝐜𝐤 de la elevi, părinți și membri ai comunității;

• în finalul procesului de evaluare, are loc o 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐥𝐧𝐢𝐫𝐞 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐯𝐢𝐝𝐮𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐞𝐯𝐚𝐥𝐮𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐮 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐬̦𝐜𝐨𝐥𝐢𝐢, acordarea calificativului, prezentarea raportului de evaluare și fixarea obiectivelor pentru anul școlar următor.

Întâlnirea individuală de evaluare are loc o dată pe semestru sau pe an școlar între director şi fiecare membru al personalului. E o discuție prietenoasă, față în față, în cadrul căreia:

- se analizează activitatea persoanei evaluate, evidențiindu-se punctele tari şi punctele slabe;

- se identifică nevoile de formare şi se explorează modalităţi de dezvoltare profesională;

- pot fi conştientizate diferenţele între percepţia de sine şi cea a celorlalți;

- se pun în discuție cooperarea între membrii personalului şi stilurile de comportament;

- se stabilește un acord privind pașii concreţi de făcut (3-4) pentru a îmbunătăți activitatea din anul şcolar viitor;

- directorul primește la rândul lui feedback privind stilul său de conducere.

Foarte important: întâlnirile de acest gen au loc într-un climat de respect şi încredere reciproce, în care primează regulile feedback-ului și ale unei comunicări eficace.

Pentru a realiza o evaluare bună și corectă, școala ar trebui să elaboreze o politică specifică, una care să fie cunoscută de toți profesorii școlii. Nu ar strica ca ministerul să furnizeze un model de astfel de politică. Acest text trebuie corelat cu standardele pentru profesori ( nu le avem încă!) și fișa postului, care să includă obiectivele SMART de atins de către profesori în anul școlar pentru care se realizează evaluarea.

O întrebare importantă care apare este ce facem cu profesorii a căror evaluare nu corespunde cu standardele. Personal, cred că tot la nivelul școlii ar trebui create mecanisme de a aborda aceste situații și a lua măsuri, de la monitorizarea mai atentă, sprijin pentru dezvoltare profesională etc., până la desfacerea contractului de muncă.

Am scris despre aceste lucruri în cărțile mele de management, de exemplu, în ghidul din imaginea din acest articol, publicat în 2011, în cadrul unui proiect al ministerului și care ar trebui să se afle în școli sau pe site-ul ME. Am și pe blog postări, a se vedea eticheta management și leadership de școală.

Despre simulări

Îi trimitem în școli nepregătiți suficient în formarea inițială, îi lăsăm să se descurce singuri în cancelarii, îi împovărăm cu muncă administrativă, îi plătim prost, nu le dăm timp pentru reflecție și îi forțăm să intre în cursa contra cronometru care înseamnă învățarea la noi, dar avem pretenții de la profesori să fie zmei. Ei bine, nu sunt, pentru că nu au cum să fie. Îi putem evalua cât doriți (mă întreb cine poate face asta?), alții mai buni nu avem și, oricum, nu avem cu cine să îi înlocuim pe cei care nu își fac treaba (avem deficit mărișor și nici nu dă nimeni năvală să aibă această meserie).

Și-au pus decidenții vreodată problema că profesorii trebuie ajutați să performeze mai bine, că inspectorii trebuie să fie antrenorii de care au nevoie, că în școli e nevoie de monitorizarea progresului elevilor de la o perioadă la alta, pentru a putea fi evitată din timp acumularea de goluri în învățare? Ne-au dat decidenții răspuns la întrebarea de ce nu au fost acoperite golurile în învățare cauzate de pandemie, care acum își arată efectul, mai ales la matematică, disciplină la care, dacă ai rămas în urmă și nu ai înțeles ceva la un moment dat, lucrurile devin tot mai complicate?

Simulările pentru examen ne arată unde ne aflăm cu pregătirea, e un moment de analiză și reflecție și de planificare a ceea ce este de făcut până la examen. Ce se poate face după aflarea rezultatelor este ca FIECARE profesor să discute cu FIECARE elev lucrările, cu atenție, cu aplecare, cu răbdare, pentru a vedea ce se știe și ce nu și, mai ales, pentru a stabili împreună măsuri pentru lunile care urmează.

Problema nu sunt simulările, de vină nu sunt copiii sau profesorii, ci acest sistem învechit și încremenit, care nu a pus educația din România pe o traiectorie care să corespundă cu realitatea vremurilor de azi. Problema este acest examen de EN care nu își are rostul la 14 ani. O spune și OECD în analiza pe care a făcut-o evaluării din România în 2017.

O bucurie de sâmbătă

O bucurie de sâmbătă, tocmai am primit aceste fotografii cu o școală veselă și primitoare, cu un colț de lectură colorat, cu multe cărți la vedere și la îndemână, cu un sistem solar eco prins de tavan, cu tehnologii de ultimă oră la clase. Liceul Tehnologic nr. 1 din comuna Corod, județul Galați, are o directoare care nu a pierdut vremea și a știut să valorifice toate oportunitățile.

Știți ce am spus în ultima vreme - școlile din mediul rural se află în acest moment în fruntea mișcării de jos în sus de inovare și transformare a educației din România - cu Adriana Masgras .

Felicitări și gând bun către toată echipa de profesori! Nu sunt asociație, nu am premiu să vă dau, doar vă promovez. Sper să vă vadă aici profesorii și directorii din țară și să vă felicite!

#dăculoareșcoliitale, #stareadebineînșcoală

Școala românească azi

 Am fost întrebată, deunăzi, în cadrul unui eveniment de lansare a programului Teleskop „Școala mai aproape”, ce cred despre școala românească. Am spus, foarte pe scurt, în cele câteva minute pe care le-am avut la dispoziție, două lucruri:

1. școala românească este ținută în urma vremurilor de sistem și de oamenii politici care îl conduc de zeci de ani. Nu avem nici în prezent o viziune modernă și curajoasă privind educația în România, una care să fie în acord cu nevoile lumii în care trăim și așteptările noilor generații. Nu avem politici educaționale pe termen lung, elaborate în urma consultării cu profesorii și agreate cu aceștia. Este un sistem care nu doar că nu îi sprijină pe profesori și pe directori să performeze, ci pune presiune pe cancelarii cu cerințe administrative exagerate și schimbări nevalidate de cercetare și nepilotate, care își arată lipsurile la scurt timp după ce sunt făcute.

2. școala românească are însă potențial, există insule de inovație și transformare, școli care se reinventează prin efort propriu, cu profesori și directori pregătiți și deschiși la schimbare, care au beneficiat, la un moment dat, de un impuls (un anume curs de formare, un proiect sau un program la care au participat, o idee din care s-au inspirat), care le-a reorientat spre dezvoltare în direcția corectă pentru aceste vremuri. Multe din aceste școli se află în mediul rural și acest fapt, pe mine personal, mă bucură nespus.

Dacă de la sistem, din păcate, nu cred că ar mai trebui să așteptăm în viitorii ani vreo revigorare, reorientare sau miracol, am speranța că aceste insule de schimbare se vor înmulți și se vor uni, pentru a crea o masă critică care să schimbe, de jos în sus, întregul sistem.

Scriu postarea la măsuța din #grădinaeducației, lângă această minune înflorită a naturii, care se numește iasomie de iarnă.

Despre corectarea digitalizată la EN

Am vorbit azi cu câțiva profesori și lucrurile, în general, au mers bine la simularea de azi pentru EN, cu excepția faptului că platforma nu a funcționat la un moment dat și copiii au așteptat ce au așteptat, după care au fost trimiși acasă (chiar nu înțeleg rostul implicării copiilor în proces, dar, în fine...). Sigur că această corectură digitalizată are avantajele ei, documente mai puține de completat, obiectivitate crescută în evaluare, calcularea automată a notei finale. Ca de obicei, școlile s-au pregătit și s-au organizat și au făcut față.

Pe de altă parte, nu știu cât de urgent necesară era corectarea digitalizată în cazul examenului de EN. Nu e OK să cheltui din buget sume mari ( by the way, ce costuri totale sunt, platformă+scannere?), când ai atâtea probleme care ard în sistem - lipsa sprijinului pentru copiii din medii defavorizate, rata crescută a abandonului școlar și de părăsire timpurie a școlii, lipsa standardelor de evaluare pe discipline, plan cadru+manuale vechi pentru liceu, rezultate slabe la PISA, directori de școli care nu au fost formați, birocratizarea excesivă a sistemului și câte altele. În plus, OECD recomanda în 2017 renunțarea la acest examen standardizat, considerat nepotrivit din cauza vârstei de 14 ani și a faptului că focalizează procesul de învățare pe pregătirea lui. Avem, prin urmare, o investiție financiară mare într-un examen cu potențial de a nu mai exista, la un moment dat.

A fost și pilotarea acestui mod nou de a face corectura, anul trecut, în Dâmbovița, ceea ce e în regulă. Aș fi vrut să citesc raportul pilotării, dar nu l-am găsit, poate că nu l-am căutat bine.

M-aș bucura ca profesorii să discute rezultatele de la simulări cu fiecare copil, cu lucrarea în față, pentru a identifica lipsurile în învățare și a lua măsuri de ameliorare. Altfel, simulările nu au niciun rost.

L.E. Și, vă rog, să nu mai spuneți evaluare digitalizată, care este altceva decât corectura digitalizată. Despre asta se discută acum în multe state europene, este o temă de interes la toate nivelurile de învățământ. De exemplu, în UK, se agreează aducerea conținutului digital în evaluare prin anul 2030, probabil, prin susținerea unei părți a evaluării la examene pe devices. Sunt argumente pro pentru acest tip de evaluare - protejarea mediului înconjurător sau apropierea de mediul virtual cu care sunt obișnuite generațiile prezente, dar sunt și unele contra - riscul de a copia, inechitatea din punct de vedere tehnologic sau declinul abilităților de bază.

Ce fac țările după anunțarea rezultatelor - PISA 2022 (5)

A trecut o lună de la anunțarea rezultatelor PISA și la noi nu s-a luat nicio măsură, deși respectivele rezultate au fost catastrofale. A fost o conferință în care ne-am auzit vorbind și am stabilit că am fost, citez, „stabili și rezilienți”, și asta a fost. De aceea nu progresăm, nu ne așezăm să analizăm și să ne ridicăm de la masă doar când avem soluții agreate. Pentru comparație, iată ce s-a întâmplat în câteva țări europene, în primele zile de la anunțarea rezultatelor. 

Conform publicației „De fapt.ro”, chiar de a doua zi, pe 5 decembrie 2013, ministrul educației din Franța, Attal (actual prim ministru) a propus o serie de măsuri, printre care și implementarea metodei de învățare a matematicii dezvoltată de Singapore, stat care a înregistrat anul acesta cele mai mari performanțe ale elevilor, în toate domeniile. Attal a anunțat că această metodă de învățare va fi generalizată în școlile primare de la începutul anului școlar 2024.

De asemenea, „în Germania a avut loc o întâlnire de urgență convocat de urgență miniștrii educației din toate landurile, iar politicienii au cerut o mai bună integrare a copiilor imigranților.”

Aceeași publicație menționează că „în urma rezultatelor, ministrul educației din Bulgaria, Galin Tsokov, a declarat că țara se confruntă de mult cu o reală problemă, însă vina nu aparține copiilor, ci sistemului „învechit” și neperformant. „Rezultatele sunt extrem de nesatisfăcătore. (…) Avem nevoie de o schimbare. Pentru că, de fapt, nimic nu s-a schimbat de la ultimele teste PISA. Stăm pe loc. Galin Tsokov a anunțat că în prezent se elaborează un set de noi măsuri „care să demareze o adevărată transformare în educație în lunile următoare”. Ca un prim pas concret, Tsokov a anunțat că se va limita accesul elevilor cu telefoanele mobile în sala de clasă.”

„Imediat după anunțarea rezultatelor, Grecia a cerut ajutorul OCDE. Ministrul Kyriakos Pierrakakis a anunțat că va solicita OCDE să prezinte propuneri pentru modificările care trebuie făcute în școlile din Grecia, anunțând totodată cinci măsuri care vor fi implementate în primul semestru al anului școlar 2024: schimbarea manualelor, certificare IT în cadrul școlii, revizuirea programei școlare, orientare profesională în toate școlile și teste de aptitudini, schimbări majore în învățământul preșcolar.”

În Finlanda, o țară care deși nu se mai află în top 10, stă totuși bine în ceea ce privește rezultatele PISA 2022, se simte o îngrijorare legată de trendul descendent înregistrat la ultimele două serii de teste. Imediat după aflarea rezultatelor ministra educației a declarat următoarele:

„Guvernul finlandez încearcă să inverseze tendința de scădere a rezultatelor PISA prin investirea a 200 de milioane de euro în educația de bază până la sfârșitul mandatului electoral, reformarea serviciilor care sprijină învățarea și creșterea ponderii matematicii și limbii materne.” Anna-Maja Henriksson a menționat că „elevii de clasa I și a II-a vor avea două ore săptămânale suplimentare de predare a literaturii și a limbii materne, iar elevii de la clasa a treia până la a șasea o oră suplimentară săptămânală de predare la matematică, începând cu 1 august 2025.” Guvernul anterior a decis, de asemenea, să implementeze un mecanism de finanțare destinat școlilor și grădinițelor din regiunile cu provocări socio-economice. „Un total de 50 de milioane de euro sunt plătiți anual primăriilor. Finanțarea este destinată școlilor și grădinițelor care se află în zone dificile din punct de vedere socio-economic. Acești bani pot fi folosiți pentru a echilibra diferențele de rezultate ale învățării”, a spus Henriksson - sursa: https://www.helsinkitimes.fi